Încălcarea legii privind statutul funcţionarilor publici. Infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu și de spălare de bani (NCPP, NCP, L. nr. 1/2000, L. nr. 215/2001, L. nr. 18/1991, L. nr. 290/2002, L. nr. 188/1999, L. nr. 656/2002)

18 sept. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 201

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 125/RC/2018

NCPP: art. 48, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 275; L. nr. 1/2000: art. 6; L. nr. 215/2001: art. 66, art. 68; L. nr. 18/1991: art. 12, art. 13, art. 27, art. 52, art. 116; L. nr. 290/2002: art. 22^3, 22^4; L. nr. 188/1999: art. 2, art. 3, art. 42, art. 44; NCP: art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a), art. 48, art. 65 alin. (3), art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k), art. 297 alin. (1), art. 309; L. nr. 656/2002: art. 29 alin. (1) lit. b)

Conferința Noi reglementări în agricultură

Recursul în casație ca și cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie doar situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare sau când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Acesta nu poate fi invocat pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, instanțe cărora le revine competența exclusivă a judecării cauzei penale atât în fapt, cât și în drept, spre deosebire de Înalta Curte care, pe calea recursului în casație, poate examina exclusiv și limitativ numai aspectele de drept.

Având în vedere cele arătate anterior, în primul rând se constată că inculpații N., M., C. și A. solicită, pe calea recursurilor în casație de față, reanalizarea circumstanțelor comiterii faptelor, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, reținerea unei alte stări de fapt decât cea stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de apel.

Astfel, una din susținerile comune în cadrul recursurilor în casație formulate de inculpați a fost aceea că au fost nesocotite dispozițiile deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale a Românie deoarece fie nu au fost indicate atribuțiile de serviciu încălcate fie acestea nu proveneau din legislația primară ci din alte acte normative inclusiv ordine ale prefectului fie că, pur și simplu, nu aveau acele atribuții.

Înalta Curte reține însă, în cadrul analizei proprii pe care o face asupra cauzei, că aplicarea Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale a constituit o preocupare de bază a instanței de apel care, în consideremntele deciziei atacate s-a pronunțat exact asupra acelorași critici formulate de inculpați, respectiv:

– Pentru inculpatul N. s-a reținut că, în calitatea sa de membru în Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Prahova ca reprezentant al GG., a încălcat flagrant disp. art. 6 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere dar și principiile ce rezultă din disp. art. 42 din legea 188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcționarilor publici, instanța de apel descriind pe larg fapztele ce au determinat-o să ajungă la această concluzie.

– Pentru inculpata A. s-a reținut încălcarea art. 66 și 68 din Legea nr. 215/2001 – a administrației publice locale; 12, 13, 27, 52, 116 din Legea 18/1991 forma la data comiterii faptelor; art. 3, 6, 6, 22 și 38 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 dar și art. 22^3, 22^4 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, art. 3 și 10 din legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, precum și art. 10 din legea învățământului Nr. 84 Republicată din 24 iulie 1995, atât instanța de fond cât și instanța de apel arătând, pe larg, în ce anume au constat încălcările.

Practic, propunerea referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri ce au aparținut unor persoane decedate și care nu au moștenitori, prin falsificarea unor testamente dar și a altor documente, s-a reținut că a aparținut inculpatei A. și că inculpatul B. a fost de acord cu, „această afacere,”. Tot inculpata A. a fost cea care a impus modul de acțiune invocând relațiile pe care le are la nivel județean și la registrul agricol.

– Pentru inculpatul C. s-a arătat de către instanța de apel că fapta acestuia constituie complicitate la faptele inculpatelor A. și E.

Instanța de apel a detaliat atât în ce constă încălcarea dispozițiilor legale de către A. cât și de către E. – care în calitatea acesteia de secretar al comunei Gorogota de membru în Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorgota au fost art. 2, 3, 42 și 44 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, art. 3 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, art. 12, 13, 27, 52, 116 din Legea nr. 18/1991, art. 3, 6, 9, 22, 38 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, art. 22^3, 22^4 din Legea 290/2002 privind organizarea si funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, art. 10 din Legea Nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia – astfel că și criticile lui C. în acest sens sunt nefondate.

– Pentru M. – instanța de apel a arătat că atribuțiile acestuia sunt analizate raportat la calitatea sa de șef al Colectivului tehnic din cadrul Instituției Prefectului Județului Prahova și că, în această calitate a încălcat disp. art. 6 și 22 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, art. 2, 3, 42 și 44 din legea 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Astfel, instanța de apel a arătat că, în calitatea sa de șef al Colectivului tehnic din cadrul Instituției Prefectului Județului Prahova nu a verificat legalitatea documentelor ce priveau cele cinci dosare de reconstituire a dreptului de proprietate pentru învinuiții J., C., I., B. și K. și fară a întocmii un referat în acest sens, iar în ședința din data de 02.02.2006 a propus membrilor Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și a celor forestiere Prahova validarea anexei nr. 30 înaintată de către Comisia locală de fond funciar Gorgota, susținând în mod nereal că s-a efectuat verificarea documentelor (aspect recunoscut în propriile declarații, d.u.p. unde precizează că „citeam ca un crainic radio tv”) inculpatul M. a încalcat cu bună știință disp. art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

S-a subliniat faptul că, potrivit fișei postului, inculpatul M. avea printre alte atribuții de serviciu și obligația verificării legalității propunerilor comisiilor locale de fond funciar înaintate Comisiei județene pentru aplicarea legilor fondului funciar.

De asemenea, susnumitul avea ca atribuții de serviciu și coordonarea activității membrilor colectivului tehnic de fond funciar în calitate de șef colectiv potrivit ordinului prefectului precum și redactarea ordinii de zi, întocmirea proiectelor de hotărâri ce urmează a fi aprobate în ședințele comisiei județene.

Prin această atitudine s-a reținut că inculpatul a incălcat și disp. art. 42 din legea 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici conf. cărora „Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici”.

Prin urmare, în raport de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că inculpații recurenți sunt nemulțumiți de aspectele de fapt și de drept reținute de instanța de apel și doresc, pe calea acestei căi extraordinare de atac, o reevaluare atât a probelor administrate cât și concluziilor instanțelor anterioare – atât cu privire la starea de fapt cât și cu privire la dispozițiile legale ce s-a rețiunut ca fiiund încălcate – însă acest lucru nu este permis de dispozițiile C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerea inculpatului C. în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel depuse la dosar, aceasta nu se încadrează în niciunul din cazurile de recurs în casație și, cu atât mai puțin în disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocate de inculpat.

Referitor la raportarea infracțiunii de spălare de bani la disp. art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, așa cum se va arăta ulterior, se constată că, într-adevăr, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legii – așa cum se arată în recursul în casație al Parchetului – dar Înalta Curte nu poate reține ca fiind fondată critica inculpatului C., din acest punct de vedere, deoarece inculpatul invocă dezincriminarea ori acest lucru nu este real.

În fine, nici motivul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. invocat de inculpata A., cu privire la competența de judecare a cauzei, nu este fondat întrucât disp. art. 40 alin. (1) C. proc. pen. privind competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți enumeră între persoanele respective pe deputați și membrii din România ai Parlamentului European.

Or, inculpata A. nu a avut aceasă calitate ci, așa cum susține, pe aceea de reprezentant permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, respectiv membru al Comitetului Regiunilor, iar dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare.

Totodată, nu este fondat nici motivul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpata A. întrucât, față de încadrarea juridică reținută de instanțe, maximul special al pedepsei închisorii pentru abuzul în serviciu, redus cu aplicarea art. 19 Legea nr. 82/2002 este de 7 ani închisoare de la maximul de 14 ani închisoare prevăzut de lege, astfel că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de către instanță, este legală.

Inculpata, în critica sa, se raportează la alte limite de pedeapsă întrucât consideră că încadrarea juridică dată faptei sale este greșită, deoarece președintele comisiei locale de fond funciar nu are calitatea de funcționar public.

Or, după cum s-a arătat mai sus, în cadrul recursului în casație legea nu conferă Înaltei Curți dreptul de a analiza încadrarea juridică dată faptelor de instanța de apel iar în cadrul motivlui de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. se analizează doar dacă pefdeapsa efectiv aplicată se situează în limitele prevăzute de încadrarea juridică reținută ca atare.

Înalta Curte reține însă ca fiind fondat recursul în casație formulat de Minisetrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești.

Astfel, inculpatul C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000.

Pedeapsa prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. este de la 2 la 7 ani închisoare, iar ultima teză a art. 309 C. pen. precizează că limitele speciale ale pedepsei prev. de lege se majorează cu jumătate astfel încât limitele de individualizare sunt de la 3 ani la 10 ani și 6 luni închisoare. Aplicând în continuare disp. art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 teza finală (limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime), noile limite de individualizare sunt curpinse între 4 ani și 15 ani și 15 ani și 9 luni închisoare.

În speță, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, deci cu 1 an mai puțin decât minimul special de 4 ani de la care se putea efectua individualizarea pedepsei, în condițiile în care instanța de apel nu a mai reținut circumstanțele atenuante în favoarea inculpaților D., A., C., E., M. și N.

Prin urmare se impune intrarea în legalitate iar acest lucru înseamnă majorarea pedepsei inculpatului C.

Înalta Curte consideră că nu se impune trimiterea cauzei la rejudecare instanței de apel, sub acest aspect, așa cum solicită inculpatul, deoarece instanța de apel a indicat toate criteriile de individualizare pe care le-a avut în vedere și s-a orientat deja la minimul special prevăzut de lege, astfel încât, în cadrul prezentului recurs în casație nu se va face altceva decât o stabilire a pedepsei aplicate acestui inculpat în limita legală inferioară de 4 ani închisoare.

Tot prin raportare la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocate de Ministerul Public, Înalta Curte reține și faptul că pedeapsa accesorie și complementară prevăzută de art. 66 lit. d) C. proc. pen., constând în interzicerea dreptului de a alege, a fost aplicată fiecăruia dintre inculpații C. și B., pe lângă pedepsele rezultante, în condțiile în care aceasta nu a fost aplicată pe lângă niciuna din pedepsele principale la care cei doi au fost condamnați, nelegaliutate ce va fi de asemenea înlăturată.

În fine, Înalta Curte constată că și situația reținerii disp. art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 raportat la cele ale art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, în condițiile în care legea penală mai favorabilă pentru inculpații C. și B. s-a stabilit ca fiind legea nouă, se încadrează tot în cadrul motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât, în caz contrar, față de cei doi inculpați s-ar aplica o “lex tertia”, cu consecințe directe asupra limitelor de individualizare a pedepsei aplicate (a se vedea disp. art. 18 alin. (2) din legea 78/2000 în forma în vigoare anterior anului 2014) și s-ar încălca și cele statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

În consecință, față de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești împotriva deciziei penale nr. 801 din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată în parte și în înlătură greșitei aplicări a legii, va dispune:

I. Descontopirea pedeapsei rezultante de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică aplicată inculpatului C., în pedepsele componente de:

– 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

– 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000

Stabilirea pedeapsei legale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

Înlăturarea dispozițiilor art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 de la încadrarea juridică dată infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și menținerea pedeapsei aplicate.

Menținerea dispozițiilor ce vizează aplicarea pedepselor accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplicarea față de inculpatul C. a pedeapsei principale cea mai grea astfel cum a fost stabilită ca efect al înlăturării greșitei aplicări a legii, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

Totodată, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatului va executa și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică și a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., în condițiile art. 68 C. pen., pe o durată de 4 ani precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică și a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

II. Se vor înlătura dispozițiile art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 de la încadrarea juridică dată infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și se va menține pedeapsa aplicată în ceea ce îl privește pe inculpatul B., precum și dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. aplicată ca pedeapsă complementară și accesorie.

Se vor menține celelalte dispoziții privind pedeapsa rezultantă de executat.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Se va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii în ceea ce îi privește pe inculpații C. și B.

Se vor respinge ca nefondate recursurile în casație formulate de către recurenții inculpați N., M., C. și A. împotriva deciziei penale nr. 801 din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și disp. art. 275 C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.

Încălcarea legii privind statutul funcționarilor publici. Infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu și de spălare de bani (NCPP, NCP, L. nr. 1/2000, L. nr. 215/2001, L. nr. 18/1991, L. nr. 290/2002, L. nr. 188/1999, L. nr. 656/2002) was last modified: septembrie 13th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter