Încadrarea în plafoanele referitoare la numărul mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă şi activele totale. Încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii

4 apr. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 401
  • Legea nr. 346/2004: art. 4^4 alin. (4)
  • NCC: art. 1516 alin. (1)
  • NCPC: art. 496 alin. (1)

In realitate, la data completării Declarației privind încadrarea întreprinderii in categoria întreprinderilor mici si mijlocii, respectiv la data de 25.06.2012, cele trei societăți nu desfășurau activitățile, nici total si nici în parte pe aceeași piața relevantă, în condițiile in care recurenta activa pe piața serviciilor de construcții ale clădirilor rezidențiale si nerezidențiale; – C. S.R.L. activa pe piața fabricării betonului iar F. activa pe piața vânzării cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5330 din 15 octombrie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că la data de 23.11.2012 a fost admisă cererea debitorului S.C. H. S.R.L. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva acestuia, iar la 06.09.2013 s-a dispus trecerea la faliment, cu consecința ridicării dreptului de administrare.

Dată fiind această situație de fapt, este cert că nu se putea analiza situația întreprinderilor legate în raport de această societate nici la momentul depunerii declarației de încadrare și cu atât mai mult la data încheierii contractului (07.01.2014),așa cum a procedat intimata pârâtă.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Rămânând în discuție celelalte trei societăți – A. S.R.L., C. S.R.L. și F. S.R.L., Înalta Curte va verifica îndeplinirea condiției întreprinderilor legate doar în raport de acestea, potrivit motivelor de casare invocate.

Raționamentul se impune datorită faptului că prima instanță a statuat că și în condițiile în care se examinează, în mod separat, legătura exclusiv cu C. S.R.L., respectiv F. S.R.L., prin consolidare cu oricare din acestea A. S.R.L. devine K., numărul de angajați fiind mai mare de 249.

Astfel, potrivit art. 4^4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1)-(3) ale aceluiași articol, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea, sau o parte din activitate, pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

S-a reținut că între aceste societăți există raporturile descrise la art. 4^4 alin1 lit. d) (o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective) prin intermediul numitului B..

Așa cum rezultă din datele dosarului, necontestate de recurentă, administratorul B. deținea la momentul de referință la A. S.R.L. – 100% părți sociale; la S.C. C. S.R.L. – 68% părți sociale; iar la S.C. F. S.R.L. – 75% părți sociale;

De remarcat că pentru a fi îndeplinite condițiile textului de lege citat mai sus, în afara deținerii unei majorități a părților sociale, trebuia dovedită și împrejurarea corelativă a acționării societăților legate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

În acest sens este și Recomandarea CE 2003/361/CE privind IMM-urile:

„Pentru limitarea la strictul necesar a examinării acestor situații, trebuie să se restrângă luarea în considerare a acestor relații la societățile care desfășoară activități pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente – făcându-se referire, acolo unde este cazul, la definiția dată de Comisie pieței relevante care a făcut obiectul Comunicării Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței”.

În legătură cu acest aspect, prima instanță a reținut că întreprinderile vizate acționează pe piețe adiacente întrucât piața serviciilor/produselor de Fabricarea betonului (obiect de activitate al C. SRL), Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare (obiect de activitate al F. SRL) sunt situate în amonte față de piața serviciilor de Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (obiect de activitate al A. SRL).

Conform definiției oferite de art. 4^4 alin. (5) din Legea 346/2004 și care este identică cu cea statuată în articolul 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea europeană privind IMM-urile:

„O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză”.

Prin Decizia nr. 789/5.12.2017 a Curții Constituționale s-a statuat de asemenea că:

Videoconferința regională de insolvență Buzău

„…în definirea pieței relevante trebuie avut în vedere Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 388/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010, s-a menționat faptul că aceste instrucțiuni urmăresc o abordare similară cu cea din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 9 decembrie 1997, și oferă un cadru conceptual privind definirea pieței relevant. Cu privire la noțiunea de piață relevantă, s-a reținut că aceasta este un instrument de identificare și de delimitare a cadrului în interiorul căruia se exercită concurența între întreprinderi. Scopul principal al definirii pieței relevante este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurențiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză. Definirea pieței relevante, atât la nivelul produsului, cât și la nivel geografic, trebuie să permită identificarea concurenților reali ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să influențeze comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective”.

De altfel, din verificarea sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate rezultă că prima instanță a definit și interpretat corect noțiunile de piață relevantă și piață adiacentă, raportându-se la precizările din Recomandarea privind IMM-urile, decizia CCR nr. 789/5.12.2017, dar și la Instrucțiunile privind definirea pieței relevante aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 388/2010, ce nu vor mai fi reluate în acest cadru procesual.

Nemulțumirea recurentei în raport de modalitatea în care prima instanță a stabilit activitatea celor 3 societăți pe piața relevantă și pe piețe adiacente constă în aceea că au fost avute în vedere, nu doar obiectul principal de activitate, singurul potrivit căruia se desfășoară activitatea societăților implicate, dar și obiectele secundare de activitate, care nu au fost niciodată folosite.

Or, această apărare nu va fi confirmată de instanța de control judiciar întrucât chiar din expertiza întocmită, în cauză, la solicitarea recurentei, rezultă că S.C. A. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. desfășoară efectiv activități în domeniul lucrărilor de construcții, iar S.C. Com C. S.R.L. derulează activități în domeniul fabricării produselor din beton pentru construcții, ceea ce, evident, poate fi considerată o piață în amonte (adiacentă) celei de construcții.

Recurenta a mai reproșat primei instanțe că a efectuat o analiză nelegală a pieței geografice întrucât nu a stabilit piața serviciilor recurentei, combinată cu piața geografică, și să constate că, pe piața geografica relevantă, produsele sale nu sunt interschimbabile sau substituibile cu cele ale C. SRE si F. S.R.L., datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate.

Această amplă argumentație a recurentei din cererea de recurs va fi înlăturată de Înalta Curte, având în vedere că prima instanță a stabilit corect piața pe care activează cele trei societăți implicate în analiză, iar susținerile recurentei se bazează pe opinia că societățile nu au același obiect principal de activitate, ci doar obiecte secundare similare pe care nu le utilizează și care nu constituie activitatea concretă a acestora.

Or, această opinie este în contradicție cu informațiile din actele constitutive ale societăților, dar și cu concluziile raportului de expertiză, așa cum au fost redate mai sus. În consecință, probele administrate în cauză contrazic susținerile recurentei privind activitatea efectivă a societăților care a generat concluzia legăturii acestora în sensul art. 4^4 din Legea 346/2004.

Concret, s-a susținut că obiectul de activitate al F. S.R.L., este cel al vânzării cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, în magazine specializate, însă această ipoteză este infirmată de actul constitutiv al societății aflat la dosar fond, de informațiile ONRC fila x, dar și de concluziile expertului desemnat în cauză, care a stabilit în urma analizării documentelor contabile că societatea desfășoară în mod efectiv activități circumscrise obiectului „lucrări de construcții”.

Nu în ultimul rând, recurenta a mai susținut că, în mod greșit, s-a considerat că piața fabricării betonului se află în amonte față de piața lucrărilor de construcții, deoarece acestea nu se află în legătură directă în lanțul de producție, fiind interpuse între ele alte piețe.

Fără a ignora faptul că recurenta nu a indicat ce alte piețe ar putea fi interpuse între piața fabricării betonului și piața lucrărilor de construcții, se constată că piața din amonte este considerata a fi piața situata în stadiul precedent al lanțului de producție sau de distribuție.

Or este cert că cele două piețe sunt interdependente, iar relația comerciala se caracterizează prin faptul ca societatea din «aval» cumpăra producția societății «din amonte» și o utilizează ca factor de producție, în cadrul propriei producții pe care ulterior o vinde clienților săi.

Așadar, în mod legal prima instanță a stabilit că obiectul de activitate al C. S.R.L. se află în amonte față de cel al A. S.R.L..

O altă critică a constat în greșita înlăturare a considerentelor din Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza HaTeFo, din perspectiva faptului că instanța europeana a analizat raporturile economice, juridice si financiare existente în mod concret între întreprinderi, iar nu „potențialul de a nu acționa ca ÎMM-uri independente”, în timp ce prima instanță s-a limitat la analiza formală a îndeplinirii condițiilor.

În ciuda celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dezlegărilor statuate de CJUE în cauza menționată, având în vedere că instanța europeană a subliniat că, o analiză a legăturilor economice și comerciale între firmele presupus legate, are loc doar în cazul în care acestea nu se pot deduce formal din relațiile enumerate de legiuitor la art. 3 alin. (3) din anexa la Recomandarea privind IMM-urile.

Pe cale de consecință, în mod just prima instanță a concluzionat în sensul existenței neregulii, stabilind caracterul formal al legăturilor existente între societăți, amintind în acest sens, considerentele Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza C -110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, potrivit căreia Recomandarea privind IMM-urile trebuie a fi interpretată ținând seama de motivele care au condus la adoptarea acesteia: „articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea privind IMM-urile trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă (s.n.). Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic”.

Așadar, reținându-se incidența cazului descrise la art. 4^4 alin1 lit. d) din Legea 346/2004 (o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective), s-a stabilit că legăturile de afiliere există prin intermediul unei persoane fizice care este acționar în toate cele 3 societăți, iar datorită puterii sale de decizie în toate cele trei entități s-a stabilit, legal, că acesta exercită o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate independente una de cealaltă din punct de vedere economic.

În plus, chiar dacă ar fi primită ipoteza avansată de recurentă, se observă că, din expertiza tehnică întocmită în cauză rezultă că cele trei societăți presupus legate au avut relații economice între ele, în anul 2011 societatea recurentă a achiziționat produse dau servicii în procent de 12% și respectiv 2% de la celelalte societăți, iar în anul 2012 s-a stabilit că legăturile au fost nesemnificative, dar, doar în raport de obiectul contractului de finanțare (celelalte raporturi comerciale nefiind relevate).

În aceste condiții, este întărită concluzia că recurenta nu acționează ca o societate autonomă, fiind de principiu că definiția IMM-ului trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte și trebuie a fi incluse în această categorie numai întreprinderile care constituie în mod efectiv IMM-uri independente, nu și acelea care formează un grup economic a cărui putere o depășește pe aceea a unei astfel de întreprinderi .

A mai susținut recurenta că au fost încălcate prevederile art. 3 si 4 din Recomandarea 361/2003 (transpusa in legislația națională prin Legea 346/2004), întrucât calificarea unei întreprinderi ca fiind IMM se face în funcție de cifra de afaceri și de numărul de angajați, datele care se iau in considerare fiind cele aferente ultimului exercițiu contabil încheiat și se calculează pe o bază anuală.

Aceste dispoziții legale nu au fost încălcate în cauză, având în vedere că în procesul-verbal de stabilire a neregulilor contestat în cauză, au fost avute în vedere bilanțurile aferente anilor 2012 și 2013 publicate pe site-ul www.x.ro, din care rezultă că la data de 31.12.2012 A. S.R.L. avea 225 angajați, C. S.R.L. avea 48 angajați, F. S.R.L. avea 120 angajați, iar la data de 31.12.2013 A. S.R.L. avea 225 angajați, C. S.R.L. avea 49 angajați, F. S.R.L. avea 153 angajați (mențiuni necontestate de către reclamant), astfel numărul total de angajați este de 393 angajați pentru anul 2012, respectiv 427 angajați pentru anul 2013.

Aprecierea recurentei în sensul că ar fi trebuit verificate datele aferente anului 2010, nu poate fi primită, întrucât momentul în raport de care s-a stabilit neregula este cel al încheierii contractului de finanțare (2014),corelativ ultimei declarații de încadrare depuse, așa cum s-a stabilit în precedent, iar nu data depunerii primei declarații de încadrare (2012), astfel că în mod corect s-a dispus verificarea pe cei doi ani anteriori 2012-2013.

1.4 Tot ca motiv de recurs, a mai fost invocată încălcarea principiului irevocabilității actelor administrative individuale, cu încălcarea principiului de drept nemo auditor propriam turpitudinem allegans precum si a principiilor comunitare ale securității juridice si ale protecției încrederii legitime.

În esență se arată că intimata pârâtă avea la dispoziție toate elementele necesare să efectueze verificările anterior încheierii contractului de finanțare, cu atât mai mult cu cât atât datele de la ONRC cât și cele de pe site-ul Ministerului de Finanțe sunt publice, astfel că nu își poate invoca propria culpă pentru neefectuarea acestor cercetări prealabile.

Pe linia de raționament a recurentei, nu pot fi primite susținerile acesteia că abaterea constă în interpretarea diferită a unor texte de lege. Este de principiu că persoana fizică, implicată în toate societățile de mai sus și care a întocmit declarația de încadrare, a omis, în mod deliberat, să menționeze aportul său social în celelalte societăți (deși acesta nu era deloc de neglijat).

În aceste condiții, nu se poate reproșa autorității că nu a efectuat verificările prealabile necesare, aceasta verificând doar aspectele învederate prin declarația dată pe propria răspundere.

Că este așa, o dovedesc prevederile art. 7 din Legea nr. 346/2004:

„încadrarea în plafoanele referitoare la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se stabilesc pe baza unei declarații pe propria răspundere a reprezentantului/reprezentanților legali al/ai întreprinderii interesate în încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, conform modelului prevăzut în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege”.

Or, de vreme ce în Ghidul Solicitantului era descrisă în mod detaliat modalitatea în care se întocmește declarația de încadrare și datele necesar a fi incluse, nu se poate vorbi de o culpă a autorității, ci de omisiunea vădită a solicitantului, care cunoștea și consecințele stabilirii, pe parcursul derulării contractului, a unei nereguli în legătură cu încheierea acestuia.

Concret, în Ghidului solicitantului, pct. V.1. Amendamente la contractul de Finanțare este precizat: „Beneficiarul trebuie sa cunoască faptul că, dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condițiile de eligibilitate prevăzute pentru apelul de proiecte în cadrul căruia s-a obținut finanțarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanțare, finanțarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislația națională si prevederile contractuale”.

De asemenea, în cadrul Capitolului VI Returnarea finanțării nerambursabile este prevăzut:

„Returnarea finanțării nerambursabile se va realiza de către beneficiar, în următoarele situații: în cazul în care beneficiarul dă o declarație falsă privind condițiile de realizare a proiectului (…)”.

Nici argumentele privind existența „Scrisorii de aprobare” intrată în circuitul civil și a principiului irevocabilității actelor administrative nu sunt apte să formeze convingerea instanței în sensul nelegalității sentinței atacate.

Astfel, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment intimata pârâtă nu a avut la dispoziție toate datele așa cum erau ele menționate atât în Legea nr. 346/2004 cât și în Instrucțiunea nr. 4254/26.02.2015 și pe care beneficiarul trebuia să i le pună la dispoziție prin declarația D, astfel încât este îndreptățită ca pe perioada de monitorizare să supună contractul unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Acest control ex post nu poate fi privit ca un exces de putere din partea autorității și nici ca o încălcare a disp. art. 1516 alin. (1) din noul C. civ. privind forța obligatorie a contractului, în condițiile în care este expres prevăzut atât de legislația națională cât și de cea comunitară și are ca scop limitarea prejudicierii bugetului UE.

Corelativ, nici eventuala încălcare de către funcționarul public, angajat al intimatei pârâte a unor atribuții de serviciu privind verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, nu pot face obiectul prezentei dezbateri, întrucât această încălcare poate avea ca efect o ipotetică sancționare disciplinară, însă nu conduce la nelegalitatea procesului-verbal de sancționare.

În privința încălcării principiilor securității juridice, al protecției încrederii legitime, respectiv cel al previzibilității, Înalta Curte amintește considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din cauza Opel Austria împotriva Consiliului T-l 15/94: „(…) Din jurisprudență rezultă că legislația comunitară trebuie să fie certă, iar aplicarea sa previzibilă pentru justițiabili. Principiul securității juridice impune ca orice act al instituțiilor care produce efecte juridice să fie clar, precis și adus la cunoștința persoanei interesate, astfel încât aceasta să poată cunoaște cu certitudine momentul de la care acest act există și începe să producă efecte juridice. Această cerință de securitate juridică se impune cu o rigoare specială atunci când este vorba despre un act care poate avea consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care actul le impune acestora”.

Înalta Curte observă că atât în O.U.G. nr. 66/2011 cât și în Regulamentul nr. 2988/95 nu impune ca abaterea săvârșită anterior contractului să fi fost cunoscută de autoritatea de management. Or, în cauza de față este cert că autoritatea de management nu a cunoscut abaterea de la legalitate (caracterul de întreprindere legată a A. SRL) întrucât cererii de finanțare depusă de către A. S.R.L. nu i-au fost anexate înscrisuri privind calitatea de asociat a lui B. în alte societăți comerciale (extrasele de informare emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului sunt generate la 13.08.2015, cu ocazia reverificării condiției de eligibilitate.)

Totodată, conform art. 11 alin. 3 din Anexa I Prevederi Generale ale aceluiași Regulament: „în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței/falimentului, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanțelor judecătorești. În aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă”.

Or, aceste dispoziții erau în vigoare la momentul încheierii contractului de finanțare, iar necunoașterea lor nu poate fi justificată de recurentă.

Nu în ultimul rând, principiul previzibilității nu poate fi invocat de recurentă, atâta vreme cât prin declarația cu nr. 2171/16.10.2013, dată anterior încheierii contractului și aflată în copie la dosar fond, reprezentantul legal al acesteia a consemnat următoarele:

„…înțeleg și accept că, dacă în procesul de contractare se dovedește că am furnizat informații false sau nu am depus documentele solicitate înainte sau odată cu cererea de prefinanțare….finanțarea nerambursabilă va fi retrasă prin rezilierea contractului, fără a crea nicio obligație din partea AM POS CCE”.

1.5 În fine o ultimă critică se referă la încălcarea principiului proporționalității cu ocazia stabilirii sancțiunii aplicate.

În legătură cu această critică, Înalta Curte constată că potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii acestora, așa cum s-a reținut mai sus.

Mai mult, aprecierile recurentei în sensul că de se a reduce procentul maxim al finanțării de la 60% pentru proiectele implementate de întreprinderi mijlocii, la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru proiectele care se realizează de către întreprinderile mari, iar beneficiarul sa fie obligat la restituirea unui procent de 10%, iar nu de 100%, nu pot fi primite.

Este de principiu că autoritatea a aplicat sancțiunea prevăzută de lege, în raport de gravitatea faptei și a circumstanțelor reținute, iar încadrarea recurentei pe un alt palier de eligibilitate nu este posibilă într-un asemenea cadru procesual.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

Sursa informației: www.scj.ro.

Încadrarea în plafoanele referitoare la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale. Încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii was last modified: aprilie 1st, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.