Inadmisibilitatea contestației împotriva unei încheieri definitive. Fundamentarea principiului legalității căilor de atac și aplicarea strictă a normelor procesual-penale
- Constituţia României: art. 129
- NCPP: art. 250^1
- NCPP: art. 250^2
- NCPP: art. 275 alin. (2)
- NCPP: art. 425^1
Prin încheierea din data de 27 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală [instanță investită cu soluționarea în fond a cauzei privind pe inculpata persoană juridică S.C. A. S.R.L., trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen. și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen., în condițiile art. 5 și 38 C. pen. și alți 16 inculpați persoane fizice și juridice] a dispus următoarele:În temeiul art. 250^2 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, formulată de persoanele interesate B. și C..În temeiul art. 250^2 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii, formulată de persoanele interesate B. și C..
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 117 din 8 februarie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stabilind că mijloacele procesuale de cenzurare a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de persoanele interesate B. și C. împotriva unei încheieri intermediare prin care, în faza de judecată, s-au respins cererile acestora de încetare de drept și, respectiv, de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituite în faza de urmărire penală.
Această încheiere nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație, în condițiile art. 425^1 C. proc. pen. raportat la art. 250^1 coroborat cu art. 250^2 C. proc. pen.
Calea de atac specifică în materia măsurilor asigurătorii dispuse ori, după caz, verificate în cursul judecății este contestația, care urmează regulile statornicite prin art. 250^1 C. proc. pen., completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestației penale (dispozițiile art. 425^1 C. proc. pen.).
Or, astfel cum se prevede în mod expres în cuprinsul alin. (1) al art. 250^1 C. proc. pen., sunt supuse contestației exclusiv încheierile prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de fond sau cea de apel.
În plus, odată cu introducerea în legislația procesual penală, prin Legea nr. 6/2021, a dispozițiilor art. 250^2 C. proc. pen., care stabilesc obligația organelor judiciare de a verifica periodic, în tot cursul procesului penal, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, sunt supuse contestației și încheierile prin care, subsecvent acestei verificări efectuate din oficiu, instanța de judecată dispune, după caz, menținerea, restrângerea, extinderea, respectiv, ridicarea măsurii asigurătorii dispuse.
Or, încheierea contestată în speță nu se încadrează în vreuna dintre categoriile de hotărâri anterior menționate.
Prin încheierea din 27 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2016 nu s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii (aceasta fiind dispusă, în speță, încă din faza de urmărire penală) și nici vreuna dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 250^2 C. proc. pen. (menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii asigurătorii dispuse) în ipoteza unei verificări din oficiu a subzistenței temeiurilor care au stat la baza sechestrului asigurător.
Încheierea contestată cuprinde exclusiv soluția de respingere a cererilor de încetare de drept și de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, pronunțată subsecvent cererilor cu acest obiect, formulate de persoanele interesate B. și C..
Or, soluția de respingere a cererii unui terț de constatare a încetării de drept, respectiv de ridicare a măsurii asigurătorii nu se circumscrie ipotezelor limitativ reglementate în cuprinsul art. 250^1 și art. 250^2 C. proc. pen., potrivit cărora încheierile instanței de fond pot fi atacate cu contestație la instanța superioară numai atunci când conțin o soluție de luare a măsurii ori, după caz, subsecvent verificării din oficiu, de menținere, restrângere, extindere sau ridicare a măsurii asigurătorii dispuse.
În fine, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) C. proc. pen., „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel”, caracterul de strictă interpretare și aplicare a normelor de procedură penală incidente în materia măsurilor asigurătorii exclud aplicarea lor la situații neprevăzute de legiuitor și atrag inadmisibilitatea căii de atac exercitate cu nerespectarea prescripțiilor legale.
Prin urmare, limitând posibilitatea exercitării contestației exclusiv la cazurile în care instanțele de judecată pronunță încheieri prin care s-a dispus luarea sau, după caz, verificarea din oficiu a subzistenței temeiurilor unei măsuri asigurătorii, rezultă că legiuitorul a exclus din sfera de aplicare a acestei căi de atac orice alte ipoteze în care este examinată tangențial măsura procesuală, cum este și cazul cererilor de constatare a încetării de drept, respectiv, de ridicare a măsurilor, formulată în speță de către contestatori.
În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că persoanele interesate B. și C. au promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibile de reformare prin exercitarea unor căi de atac prevăzute de C. proc. pen.
Mențiunea existentă în dispozitivul încheiereii contestate, în sensul că împotriva acesteia se poate formula „contestație în termen de 48 de ore de la comunicare” nu are nicio relevanță în susținerea demersului contestatorilor persoane interesate întrucât, așa cum s-a arătat, calea de atac împotriva unei hotărâri penale este întotdeauna determinată prin lege, iar față de obiectul prezentei cauze, nu se identifică posibilitatea exercitării contestației împotriva hotărârii primei instanțe.
Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 250^1 coroborat cu art. 250^2 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoanele interesate B. și C. împotriva încheierii din data de 27 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2016, constatând, pe cale de consecință, existența unui impediment legal în analiza pe fond a căii de atac.
Ca efect al soluției dispuse, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorilor persoane interesate la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.