Inadmisibilitate. Recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare

23 mai 2022
Vizualizari: 1430
  • NCPC: art. 248 alin. (1)
  • NCPC: art. 453
  • NCPC: art. 457 alin. (1)
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • NCPC: art. 508 alin. (4)
  • NCPC: art. 634 alin. (1) pct. 5

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. str. x, a solicitat instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să dispună obligarea pârâtei B. să permită accesul în apartamentul nr. x, situat în București, str. x, proprietatea sa, în vederea efectuării lucrărilor de înlocuire a conductelor de apă rece, apă caldă și scurgere aferente băii și bucătăriei, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1990 din 7 octombrie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Prin decizia civilă nr. 250 din 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul C. împotriva deciziei civile nr. 191 din 11 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, hotărârea instanței de recurs fiind definitivă.

Prin decizia civilă nr. 345 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost anulată, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul C..

În conformitate cu prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare – cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de instanța de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia nr. 345 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

În ceea ce privește cererea de amendare a recurentei-contestatoare B., se reține că nu s-a făcut dovada relei credințe a părții în exercitarea căii de atac, simpla formulare a unei căi de atac nefiind în măsură să înlăture prezumția de bună-credință, astfel încât, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de intimata A. str. x.

Având în vedere soluția pronunțată, de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, în aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurenta-contestatoare la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A. str. x.

Sursa informației: www.scj.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Inadmisibilitate. Recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare was last modified: mai 22nd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.