Inadmisibilitate. Efectuarea unui act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude sau când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual

• Constituția României: art. 126
• Constituţia României: art. 129
• Constituţia României: art. 21
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 408
• NCPP: art. 421 pct. 1 lit. a)
• NCPP: art. 432
• NCPP: art. 551

Prin Decizia penală nr. 1211/A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 880/A din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 34/A din 9 februarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1211/A din 28 septembrie 2017, prin care, în procedura prevăzută de art. 432 C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj, secția penală a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva Deciziei penale nr. 880/A din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

Hotărârea apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) raportat la art. 408 și următoarele C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 432 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a judecării pe fond a contestației în anulare, după admiterea în principiu a acesteia, prevăd, în alin. (4), posibilitatea atacării cu apel numai a sentințelor pronunțate în cadrul acestei proceduri.

Or, din interpretarea art. 432 alin. (1) și (2) C. proc. pen. rezultă că, în procedura de judecare a contestației în anulare, instanța se pronunță prin sentință numai în cazul admiterii căii extraordinare de atac formulate împotriva unei hotărâri judecătorești rămase definitive în primă instanță, în condițiile prevăzute de art. 551 C. proc. pen.

Per a contrario, în toate celelalte ipoteze prevăzute de art. 432 C. proc. pen., indiferent de motivul invocat în contestație și de soluția dispusă pe fondul căii extraordinare de atac, instanța de contestație se pronunță prin decizie.

În consecință, în cazul respingerii, ca neîntemeiată, a contestației în anulare împotriva unei decizii în apel, instanța se pronunță întotdeauna prin decizie, hotărâre care este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu o cale ordinară de atac, în condițiile art. 432 alin. (4) raportat la art. 408 și următoarele C. proc. pen.

Pentru argumentele prezentate, constatând că în speță contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., îl va respinge, ca inadmisibil, dispunând, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

Sursa informației: www.scj.ro.