Inadminsibilitate. Exercitarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală
- Constituția României: art. 126 alin. (2)
- Constituţia României: art. 129
- Legea nr. 304/2022: art. 18 alin. (2)
- NCPP: art. 426-432
Prin sentința penală nr. 204 din 21 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse:
– pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
– pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969 s-au contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare, care a fost sporită cu 6 (șase) luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art. 53 alin. (2) lit. a) raportat la art. 65 alin. (2) din C. pen. 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), lit. c) din C. pen. 1969, pe o durată de 2 ani, ce s-a dispus a se executa conform art. 66 din C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 din C. pen. 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), lit. c) din C. pen. 1969, pedeapsă ce s-a dispus a se executa conform art. 71 alin. (2) din C. pen. 1969.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 272/A din 27 septembrie 2023)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Analizând admisibilitatea apelului formulat de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:
Atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală este inadmisibilă.
Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. În exercitarea acestei atribuții, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 426-432 din C. proc. pen., dispozițiile aplicabile căii extraordinare de atac a contestației în anulare.
Dat fiind caracterul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii o anulează în scopul înlăturării erorilor de procedură. Însă desființarea acesteia nu se poate face printr-o hotărâre de rang inferior, de aceea hotărârea prin care instanța se dezînvestește, dată în contestația în anulare, este similară celei a cărei anulare se cere, indiferent dacă aceasta privește admisibilitatea în principiu sau fondul contestației în anulare. Prin urmare, dacă contestația în anulare este îndreptată împotriva unei sentințe și hotărârea pronunțată în această cale de atac va fi tot o sentință. Totodată, dacă contestația în anulare privește o decizie, hotărârea pronunțată în contestație în anulare va fi tot o decizie.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că apelantul a declarat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 86/A din data de 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, context în care mențiunea din dispozitivul deciziei apelate privind caracterul definitiv al acesteia este în concordanță cu normele procesual penale.
Așa cum se reține în considerentele Deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie pentru instanțe, în concepția C. proc. pen. atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Așadar, decizia penală nr. 86/A din data de 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este definitivă, dat fiind că în legislația națională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecință, această hotărâre nu poate fi supusă controlului instanței superioare în temeiul dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., având în vedere că nu s-a depășit momentul procedural al admisibilității în principiu.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 86/A din data de 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022.
Sursa informației: www.scj.ro.