ÎN CURÂND PE UJMAG.RO
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Drept procesual civil. Legislație internă și internațională. Doctrină și jurisprudență. Ediția a III-a, revăzută și adăugită
Cursul este conceput pe structura Codului de procedură civilă, în strânsă legătură cu reglementările europene, cu jurisprudența actuală a instanței supreme, a altor instanțe interne și internaționale, cu deciziile Curții Constituționale, astfel că se adresează nu numai studenților și masteranzilor, care au posibilitatea de a cunoaște noțiunile esențiale ale dreptului procesual civil, în materia procedurii contencioase, necontencioase, a executării silite și a procedurilor speciale ci și practicienilor, care pot regăsi aici o sinteză a instituțiilor procesuale, frecvent aplicate în viața juridică.
Pentru facilitarea înțelegerii noțiunilor și instituțiilor prezentate, cursul este însoțit de spețe, anume concepute pentru a observa procedura civilă în dinamica sa.
Trimiterile la doctrina de specialitate actuală, în care se regăsesc interpretări uneori divergente sau sunt lămurite diverse nuanțe ale chestiunilor procedurale analizate, asigură posibilitatea utilizatorilor de a dezvolta studiul procedurii civile și de a identifica soluții de interpretare, necesare în special în activitatea practicienilor.
Manual de drept penal. Partea generală. Ediția a IV-a, revăzută și adăugită
„Manualul de Drept penal. Partea generală” este o lucrare care analizează normele cuprinse în Partea generală a Codului penal din perspectivă doctrinară și jurisprudențială. Alături de examinarea acestor norme juridice, cartea cuprinde și un titlu destinat aspectelor introductive privind materia dreptului penal.
Cei care vor lectura lucrarea vor găsi informațiile necesare pentru a dobândi cunoștințele utile atât din perspectivă practică, cât și din punct de vedere teoretic. Cititorii își vor putea forma o imagine de ansamblu și exhaustivă a normelor care reglementează aplicarea legii penale în timp și spațiu, instituția infracțiunii, instituția sancțiunilor de drept penal, instituția răspunderii penale (a persoanelor fizice și juridice) etc.
Cartea valorifică operele reprezentative ale doctrinei de specialitate, prezintă cazuri soluționate de organele judiciare, inclusiv decizii obligatorii pronunțate în materie penală de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În plus, sunt examinate decizii relevante ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Exproprierea pentru cauza de utilitate publică. Ediția a II-a, revăzută și adăugită
„Dacă în partea introductivă arătăm de ce este necesară abordarea unei astfel de teme, de extremă actualitate pentru România, intuind că instituția exproprierii poate fi îmbunătățită, completată printr-o lege unică adaptată cerințelor de tehnică legislativă modernă, care poate împrumuta din legile mai vechi, din doctrină și din dreptul comparat idei, în final constatăm vastitatea domeniului, care se individualizează într-o ramură subsidiară a dreptului proprietății.
Și nu o lege nouă de expropriere care să corespundă tuturor exigențelor exprimate pe parcursul studiului ar fi cel mai mare câștig al cercetării de față, cât relevarea interferării exproprierii cu o parte importantă din instituțiile dreptului administrativ, civil, constituțional, fiscal, dar și cu alte științe sociale, evidențierea unei dihotomii interes natural public – interes natural privat, având ca finalitate echilibrarea celor două drepturi într-o societate care se dorește a fi democratică.”
Daunele morale în sfera contenciosului administrativ
Prezenta lucrare conține o scurtă trecere în revistă a jurisprudenței instanțelor române în materia acordării daunelor morale în sfera contenciosului administrativ.
După cum cititorul va putea constata, practica judiciară autohtonă s-a confruntat cu probleme diverse în această materie, decurgând din specificul raporturilor dintre particulari și administrația publică, ce se suprapun peste deja dificilul demers de a găsi o soluție echitabilă și proporțională pentru cuantificarea prejudiciului nepatrimonial. Prin natura lor, aceste prejudicii lasă o marjă largă de apreciere judecătorului, fără să fie posibilă cuantificarea lor în mod exact, matematic. Astfel, lucrarea supune atenției cititorului o serie de decizii care, fie prin problematica dezbătută, fie prin raționamentele juridice formulate, oferă repere utile practicienilor contenciosului administrativ puși în fața prejudiciilor nepatrimoniale cauzate prin activitatea administrației publice.
În concret, prezentarea fiecărei spețe include un set de cuvinte-cheie, urmat de considerentele esențiale pentru problematica dezbătută, după care sunt expuse considerentele extinse ale instanței, astfel încât întreaga situație juridică din spețele redate să fie cât mai clară. Acolo unde a fost posibil, au fost realizate trimiteri la spețe similare sau relevante în context, pentru a facilita demersul de cercetare al cititorului. Tot astfel, o parte dintre spețele expuse sunt însoțite de succinte comentarii ale autorilor, acolo unde hotărârile prezentate permit sau impun o sinteză a considerentelor sau alte clarificări adiacente problemelor analizate.
Contencios fiscal. Curs selectiv
„Prin intermediul lucrării ne-am propus să reflectăm asupra reglementării unei importante instituții de drept public, într-un mod selectiv și pragmatic.
Lucrarea este structurată în trei capitole, debutând ab initio cu reflecții asupra dihotomiei contencios administrativ – contencios fiscal, cu observații clare asupra naturii juridice a contenciosului fiscal, subliniind apoi detalii importante asupra noțiunii juridice de act administrativ fiscal, culminând cu contenciosul administrativ fiscal, prin abordarea căii administrative de atac – contestația fiscală –, respectiv faza jurisdicțională a contenciosului administrativ fiscal – acțiunea în anularea actului administrativ fiscal –, precum și cu precizări privind contenciosul administrativ fiscal de drept comun, în care includem contestația la executare silită a creanțelor fiscale și cererea de reexaminare în materia taxelor judiciare de timbru.
Conținutul sistematizat și cu indicații legislative complete oferă lucrării calitatea unui instrument util pentru observarea și înțelegerea contenciosului fiscal din perspectivă interdisciplinară.
Fără pretenția exhaustivității, nutrim speranța că apariția editorială pendinte va fi de un real folos nu doar studenților, cărora se adresează în principal, ci și teoreticienilor și practicienilor la început de drum în lumea fascinantă a contenciosului.”