Impozit pe profit suplimentar. Solicitare în vederea anulării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală

16 nov. 2022
Vizualizari: 490
  • Codul de procedură fiscală: art. 205
  • Codul de procedură fiscală: art. 210
  • Codul de procedură fiscală: art. 214 alin. (1) lit. a)
  • Codul de procedură fiscală: art. 218
  • Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. b) c) şi e)
  • Legii nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. n)
  • Legii nr. 554/2004: art. 20
  • Legii nr. 554/2004: art. 7 alin. (1)
  • NCPC: art. 488 pct. 4 6 şi 8
  • NCPC: art. 488^1
  • NCPC: art. 496
  • NCPP: art. 19 alin. (2)
  • NCPP: art. 22 alin. (1)
  • O.G. nr. 92/2003: art. 214 alin. (1) lit. a)

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la nr. x/2015, reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. S.A., prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – A.J.F.P. PRAHOVA și ANAF- DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, a solicitat anularea deciziei de Impunere nr. x/1828/15.04.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice și a raportul de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014, precum și deciziei nr. 219 din data de 31.07.2014 privind suspendarea soluționării contestației administrativ fiscale formulate împotriva deciziei de impunere.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1044 din 12 martie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

VI Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

16. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

17. Reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ A. S.A. a solicitat, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.01.2015, anularea deciziei de impunere nr. x/1828/15.04.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, și anume impozit pe profit suplimentar în valoare de 2.815.442 RON, pentru perioada 01.01.2009-31.12.2012, majorări de întârziere în cuantum de 348479 de RON, 345128 de RON penalități de întârziere, TVA suplimentar în valoare de 4.036.677 RON, pentru perioada 01.12.2009- 30.04.2013, majorări de întârziere în cuantum de 623783 RON, penalități de întârziere în cuantum de 553062 RON, și a raportului de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014, întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală a A.J.F.P. PRAHOVA.

18. Anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a formulat împotriva acestora contestație administrativ fiscală, înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – A.J.F.P. Prahova la data de 19.05.2014. Prin decizia nr. 219 din data de 31.07.2014, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere F PH nr. x/15.04.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite la inspecția fiscală.

19. La data de 17.06.2015, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată și a solicitat și anularea deciziei privind suspendarea soluționării contestației nr. 219 din data de 31.07.2014.

20. Prin sentința recurată, curtea de apel a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea precizată.

21. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, motivată de faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004 și ale art. 218 Codul de procedură fiscală, care prevăd că la instanța de contencios administrativ poate fi atacată doar decizia dată de organul fiscal competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal de impunere, curtea a respins-o motivat de faptul că reclamanta și-a precizat acțiunea și a contestat și decizia de soluționare a contestației 219 din data de 31.07.2014, după ce aceasta a fost depusă la dosar de către pârâtă la solicitarea instanței.

22. Pe fond, curtea de apel a apreciat drept întrunite în cauză disp. art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât între stabilirea obligațiilor fiscale contestate prin raportul de inspecție fiscală x din data de 15.04.2014, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. x din data de 15.04.2014, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, existând o serie de indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni ce ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă; a arătat, de asemenea, că nu poate analiza susținerile reclamantei din cererea inițială care vizează fondul contestației, întrucât, față de constatările organelor de inspecție fiscală și sesizarea penală formulată de acestea, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu putea analiza decât aspecte procedurale și cele strict legate de aplicabilitatea în cauză a disp.art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

23. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, acesta se referă la situația în care instanța a pronunțat o hotărâre cu exces de putere, altfel decât în limitele prevăzute de lege, prin depășirea atribuțiile care îi revin, cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, prin imixtiune în atribuțiile puterii legislative sau executive sau în domenii excluse puterii judecătorești.

24. Susținerile recurentei, care a invocat faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când s-a pronunțat asupra actelor administrativ fiscale contestate, decizie de impunere și raport de inspecție fiscală, înainte ca organul administrativ fiscal competent să se pronunțe pe fondul contestației, în recursul administrativ, astfel că a avut loc o judecată „per omisio medio” cu privire la recursul administrativ, sunt nefondate.

25. Instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia decizei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, a examinat și s-a pronunțat exclusiv asupra deciziei nr. 219/31.07.2014 de suspendare a soluționării contestației administrativ fiscale; chiar și situația examinării de către instanță a legalității deciziei de impunere nu ar fi atras incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., întrucât, în această situație, instanța nu ar soluționat contestația administrativ fiscală, cu privire la care competența revine organului fiscal, ci cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care aceasta a învestit instanța de judecată, în această situație find incident un alt motiv de casare, și nu cel invocat.

26. Raportat la susținerile recurentei privind faptul că organul de soluționare a contestației nu s-a pronunțat pe fondul contestației administrativ fiscale, care reprezintă o procedură prealabilă obligatorie, ci a suspendat soluționarea contestației, față de împrejurarea că instanța de fond a reținut că reclamanta și-a precizat acțiunea și a contestat și decizia de suspendare a soluționării contestației 219/31.07.2014, rezultă aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor privind obligativitatea formulării acțiunii împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale îndreptate împotriva deciziei de impunere, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, cu incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

27. Inadmisibilitatea cererii de anulare a deciziei de impunere nr. x/1828 din 15.04.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice și a raportului de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014 este determinată de împrejurarea că reclamanta a solicitat anularea acestora anterior soluționării contestației administrativ fiscale. Prin decizia nr. 219 din data de 31.07.2014 nu s-a soluționat contestația, s-a dispus suspendarea soluționării în temeiul art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

28. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează, prin dispozițiile art. 205-218, o procedură specială de contestare a actelor administrativ fiscale. Potrivit art. 205 Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. În soluționarea contestației, conform art. 210, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, care este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar art. 218 Codul de procedură fiscală prevede că „deciziile emise în soluționarea contestațiilor sunt cele care pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

29. Rezultă că instanța poate fi sesizată, în vederea exercitării controlului de legalitate a titlurilor de creanță și a altor acte administrativ fiscale, după finalizarea procedurii administrative prevăzute de art. 205-218 Codul de procedură fiscală, la instanța de contencios administrativ urmând a fi atacate deciziile de soluționare a contestațiilor.

30. Deși instanța a reținut că reclamanta și-a precizat acțiunea și a contestat și decizia de soluționare a contestației 219 din data de 31.07.2014, în mod greșit, deși nu a soluționat-o pe fond, a reținut admisibilitatea acțiunii formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/1828 din 15.04.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014.

31. Pentru aceste motiv, cererea reclamantei, care a solicitat instanței anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală anterior soluționării contestației administrativ fiscale, contrar dispozițiile art. 210 și 218 Codul de procedură fiscală, este inadmisibilă, sentința fiind pronunțată cu încălcarea acestor dispoziții legale, urmând a fi admis recursul, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., casată sentința atacată cu privire la cererea privind anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală și respinsă această cerere ca inadmisibilă.

32. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Recurenta a invocat faptul că motivele pentru care a fost respinsă acțiunea în ceea ce privește anularea deciziei de impunere nr. x/1828/15.04.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014 nu sunt cuprinse în hotărârea recurată, însă, astfel cum s-a reținut anterior, instanța de fond a arătat că nu poate examina, întrucât Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a analizat numai aspecte legate de aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, susținerile reclamantei din cererea inițială, îndreptată împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

33. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la respingerea de către instanța de fond a cererii de anulare a deciziei de suspendare a soluționării contestației este, de asemenea nefondat.

34. Prin decizia 219 din data de 31.07.2014 s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere F PH x/15.04.2014, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, până la soluționarea sesizării penale formulate de către organul de inspecție fiscală în conformitate cu art. 108 Codul de procedură fiscală.

35. S-a reținut în cuprinsul acestei decizii că organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Prahova au înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sesizarea penală x/13.05.2014, însoțită de procesul-verbal x/13.05.2014, având aceleași constatări cu cele din raportul de inspecție fiscală x/15.04.2014 și decizia de impunere 189 din data de 15.04.2014, considerându-se că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 241/2005, reținând un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 8.722.571 RON, care face obiectul deciziei de impunere și al contestației formulate de reclamantă.

36. Contrar susținerilor recurentei, sesizarea organelor de urmărire penală s-a efectuat în temeiul dispozițiilor art. 108 Codul de procedură fiscală, iar organul fiscal de soluționare a contestației a motivat, atât în fapt cât și în drept, decizia de suspendare. Au fost reținute Procesul-verbal nr. x și sesizarea penală nr. x/13.05.2014 înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, situația de fapt constatată ca urmare a inspecției fiscale, ce constituie indicii ale săvârșirii unor infracțiuni; de asemenea, s-a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 241/2005, cu un prejudiciu estimat produs bugetului de stat în sumă totală de 8.722.571 RON, valoare ce se regăsește în decizia de impunere nr. x/1828/15.04.2014 contestată, s-au reținut dispozițiile legale incidente, art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și împrejurarea că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin raportul de inspecție fiscală nr. x/15.04.2014, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. x/1828/15.04.2014, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, s-a arătat în ce constă această interdependență și faptul că neluarea măsurii de suspendare ar însemna să fie ignorate cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, ceea ce ar putea conduce la o contrarietate între hotărârea penală și cea civilă.

37. Potrivit dispozițiilor art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organele fiscale sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. Conform aestor dispoziții, organul fiscal a întocmit și a comunicat sesizarea penală x/13.05.2014, însoțită de procesul-verbal x/13.05.2014, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

38. Art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) Codul de procedură fiscală prevăd că organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, care este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

39. Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor ce reglementează posibilitatea de suspendare a soluționării contestației administrativ fiscale, a reținut că este o situație de excepție aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă (decizia 1.237/18.11.2008); de asemenea, a reținut că „întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) din C. proc. pen. […]” și nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), potrivit cărora „hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”, pentru identitate de rațiune cele statuate în materie civilă găsindu-și justificarea și în materie fiscală în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă (decizia nr. 56 din 12.02.2013).

40. Suspendarea soluționării contestației administrativ fiscale în baza art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală presupune, așadar, îndeplinirea a două condiții cumulative: sesizarea organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, constatarea acestei infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

41. Aceste dispoziții au fost aplicate în mod corect de instanța de fond, în sensul că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor și stabilirea obligațiilor bugetare contestate stabilite prin decizia de impunere F PH x din data de 15.04.2014 există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative. În mod corect a constatat instanța de fond că în speță sunt îndeplinite disp.art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, existând o serie de indicii (a căror temeinicie și suport probator o vor stabili organele de cercetare penală în cursul urmării penale ce a fost inițiată împotriva reclamantei) cu privire la săvârșirea unor infracțiuni ce ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă.

42. Art. 9 alin. (1) lit. b), c) și e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale reglementează infracțiunea de evaziune fiscală, care constă în faptul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.

43. În condițiile în care în cauză s-a constatat că există diferențe semnificative între tranzacțiile declarate de către societatea contestatoare prin deconturile de TVA și tranzacțiile înregistrate conform evidenței financiar-contabile, s-a ridicat problema realității tranzacțiilor desfășurate de reclamantă cu furnizori care nu declară lucrări sau achiziții de la aceasta ori se sustrag, nu funcționează la sediul social, ale căror cifre de afaceri declarate nu acoperă contravaloarea eventualelor facturi emise, prefigurându-se un caracter fals și fictiv al întocmirii și declarării facturilor emise de furnizorii respectivi, în mod corect s-a reținut existența unei strânse legături, întrucât în cauză se impune stabilirea realității operațiunilor efectuate de reclamantă, iar de realitatea tranzacțiilor efectuate de reclamantă, aspect care formează obiectul cercetărilor penale, depinde stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare contestate.

44. Examinând inclusiv modul în care organul fiscal și-a exercitat dreptul de apreciere prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege”, se constată că organele de soluționare a contestației și-au exercitat atribuțiile în conformitate și în limitele prevăzute de aceste dispoziții legale, întrucât, deși suspendarea soluționării contestației este o situație de excepție, care se realizează cu respectarea condițiilor anterior menționate, acestea sunt îndeplinite cumulativ, a fost sesizat Parchetul cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, indicii constatate ca urmare a efectuării inspecției fiscale, în legătură cu realitatea operațiunilor comerciale înregistrate de reclamantă, care au condus la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare, și s-a constatat în mod întemeiat că săvârșirea acestei infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, procedura urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, potrivit art. 214 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

45. În ceea ce privește durata suspendării, nu se pune problema unei suspendări care să afecteze legalitatea deciziei de suspendare prin faptul că întârzie nejustificat accesul părții la instanță, întrucât aceasta se dispune în temeiul și cu respectarea dispozițiilor legale care o reglementează, iar procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

46. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 626/2017, deși ceea ce poate fi pus în discuție este intervalul de timp în care contribuabilul trebuie să aștepte pentru a avea posibilitatea să conteste actul administrativ, așadar termenul rezonabil al urmăririi penale și cel al judecății, „partea interesată poate formula o contestație întemeiată pe prevederile art. 488^1 din C. proc. pen., ceea ce ar putea avea ca efect accelerarea procedurii din fața organelor de urmărire penală sau a instanțelor judecătorești”, aceste dispoziții reglementând posibilitatea formulării contestației dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, solicitându-se accelerarea procedurii.

47. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă cererea de anulare a deciziei de suspendare a soluționării contestației administrativ fiscale, este legală, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentă, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

VII Soluția instanței de recurs

48. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința recurată în ceea ce privește cererea privind anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, pe care o va respinge ca inadmisibilă, și va menține menține dispoziția sentinței privind respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 219 din data de 31.07.2014 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrativ fiscale.

Sursa informației: www.scj.ro.

Impozit pe profit suplimentar. Solicitare în vederea anulării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală was last modified: noiembrie 15th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.