Imposibilitatea obiectivă de a proceda la acordarea ultimului cuvânt personal inculpatului datorită neprezentării acestuia (NCPP, VCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 27/A/2018

VCPP: art. 143 alin. (1), art. 145; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 420 alin. (2), art. 426 lit. e), art. 432 alin. (1)

În cauza de față, deși unul dintre judecătorii instanței de apel, în speță doamna judecător P., s-a pronunțat într-o cale de atac pe o măsură preventivă, cu privire la un alt inculpat cercetat în aceeași cauză cu contestatorul A., analiza actelor și lucrărilor dosarului nu reliefează niciun aspect în ceea ce privește o posibilă atitudine parțială sau subiectivă a acesteia cu ocazia judecării apelului. Aceasta deoarece, la data pronunțării asupra măsurii preventive, doamna judecător a avut în vedere existența unor indicii de vinovăție, conform dispozițiilor art. 145 rap. la art. 143 alin. (1) din vechiul C. proc. pen., incidente la momentul soluționării respectivei cauze, și nu a unor probe indubitabile de vinovăție, astfel că nu a fost încălcat în niciun mod standardul de imparțialitate.

Așa fiind, nu se poate pune semnul egalității între constatarea existenței unor date și indicii privind săvârșirea unor infracțiuni și dovedirea vinovăției, întrucât C. proc. pen. anterior limita rolul judecătorului care soluționa o astfel de cauză referitoare la măsura preventivă numai la constatarea existenței unor date sau indicii cu privire la existența faptei săvârșite de învinuit sau inculpat, chiar dacă aceasta se va dovedi insuficientă ulterior pentru a dovedi vinovăția unei persoane dincolo de orice dubiu.

Toate aceste aspecte, prin raportare la speța concretă și prin prisma actelor procedurale îndeplinite, conduc la concluzia că, în cauza pendinte, judecătorul a respectat standardele de imparțialitate atât potrivit normelor dreptului intern, cât și cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, contestatorul a mai invocat și cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. e) C. proc. pen. conform căruia, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii”, față de împrejurarea că în fața instanței de apel nu i s-a acordat ultimul cuvânt.

Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 420 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora „Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere”.

Raportând cauzei aceste texte de lege, din cuprinsul încheierii ședinței de judecată din 4 iulie 2017 când au avut loc dezbaterile în apel, se reține că apelantul intimat inculpat A., aflat în stare de libertate și având termen în cunoștință, a lipsit nejustificat la acel termen. Pentru susținerea intereselor sale juridice, s-a prezentat apărătorul său ales, căruia instanța de control judiciar i-a acordat cuvântul pentru a formula cereri, excepții și a propune probe în apărarea părții pe care a reprezentat-o pe și de a expune pe larg motivele de apel.

La același termen de judecată, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a învederat instanței că a luat legătura telefonic cu inculpatul și acesta dorește să-și exercite dreptul la ultimul cuvânt, precizând că în cazul în care acesta este singurul motiv care ar duce la amânarea cauzei nu insistă în această cerere.

Cum contestatorul A. a lipsit nejustificat la termenul la care au avut loc dezbaterile în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a proceda la acordarea ultimului cuvânt personal inculpatului, datorită neprezentării acestuia.

Așadar, se constată că în cauză nu este incident nici cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. e) C. proc. pen., acesta fiind invocat formal de contestator, dreptul la apărare și la un proces echitabil al inculpatului fiind pe deplin respectat de instanța de apel.

Față de considerentele expuse, având în vedere că motivele invocate de contestatorul A. nu se încadrează în vreunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 426 C. proc. pen. și nici în cazurile prevăzute de art. 426 lit. d) teza a II-a, și lit. e) C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 266/A din data de 02 august 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.