Imposibilitatea exercitării căii de atac de alte persoane decât părţile procesului. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

• NCPC: art. 32
• NCPC: art. 33
• NCPC: art. 425 alin. (1) pct. b)
• NCPC: art. 435 alin. (1)
• NCPC: art. 457
• NCPC: art. 458
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 509
• NCPC: art. 55
• NCPC: art. 62 alin. (3)
• NCPC: art. 9
• NCPC: art. 92 alin. (4)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 04 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului situat în București, Intrarea Plopeni, fără număr poștal, în suprafață de 338 mp, cu vecinătățile menționate în documentația cadastrală întocmită de expert tehnic judiciar C., respectiv: la Nord – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 7 pe lungimea de 24,32 m; la Est – imobilul situat în str. x pe lungimea de 5,10 m și pe lungimea de 9,41 m; la Sud – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 11 pe lungimea de 22,88 m; la Vest – Intrarea Plopeni pe lungimea de 14,53 m.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890, art. 1837 și art. 1847 C. civ. 1864, art. 82 din Legea nr. 71/2011, art. 117 coroborat cu art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., decizia nr. 19/05.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr. x/2015.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2236 din 21 noiembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, respectiv a unui act normativ care nu este incident în speță; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun pentru situații pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații ce nu cad sub incidența ei etc.); textului de lege corespunzător situației de fapt s-a dat o interpretare greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă.

Așadar, acest motiv de casare are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Cu toate acestea, în expunerea argumentelor sale, recurentul face trimitere la pretinsa interpretare/aplicare eronată a dispozițiilor art. 458 și a celor ale art. 509 C. proc. civ. relativ la scopul reglementării în sine a revizuirii de către legiuitor, în sensul în care nu limitează calea procesuală numai la părțile din hotărârea a cărei revizuire se cere, critică ce se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât relevă neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea hotărârii și nu încălcarea unor norme de drept material, pe care Înalta Curte o găsește nefondată.

Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Dispozițiile art. 458 C. proc. civ. condiționează calitatea de subiect al căilor de atac de calitatea de parte în proces și de justificarea de către aceasta a unui interes, cu excepția în care, prin dispoziții legale exprese, dreptul a de a formula calea de atac este recunoscută și altor organe sau persoane.

În categoria părților litigiului, potrivit art. 55 C. proc. civ., se află reclamantul și pârâtul, dar și terții introduși în proces la inițiativa unuia dintre aceștia pe calea chemării în judecată a altor persoane, a chemării în garanție sau arătării titularului dreptului. Același drept este recunoscut și terților care au intervenit în proces din proprie inițiativă, cu anumite nuanțări în ceea ce privește intervenientul accesoriu, care nu poate uza de o cale de atac pe care partea în favoarea căreia a intervenit nu a exercitat-o.

Nu în ultimul rând, se reține că regula ce guvernează procesul civil este aceea că părțile care au figurat la judecata în primă instanță se vor regăsi ca părți și la judecata căilor de atac, cadrul procesual putând suferi modificări doar în cazurile de excepție în care este permisă intervenția unui terț (în raport de părțile inițiale) direct în căile de atac – intervenția principală, cu acordul părților inițiale sau intervenția accesorie, permisă direct în cadrul căilor extraordinare de atac.

Din cele arătate mai sus, rezultă că poate fi revizuient orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii care se atacă, indiferent de poziția procesuală avută anterior.

Astfel, interesul promovării căii de atac reprezintă o cerință procesuală subsumată calității de parte în proces, iar în analiza admisibilității unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Având în vedere dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este obligatorie și produce efecte și pentru succesorii părților, în mod excepțional, exercițiul căii de atac este deschis și avânzilor-cauză, dacă decesul părții sau transmiterea dreptului dreptului ce a făcut obiectul judecății (prin acte între vii sau pentru cauză de moarte) a avut loc în intervalul dintre pronunțarea hotărârii și împlinirea termenului pentru declararea căii de atac.

Art. 458 teza finală C. proc. civ. menționează excepția, respectiv în afara părților, că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac îl pot avea „potrivit legii” și „alte organe sau persoane”.

Așadar, se recunoaște în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege legitimare procesuală și altor persoane, organizații, instituții sau autorități care, fără a justifica un interes personal, pot introduce cereri sau formula apărări, acționând pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Un asemenea caz particular prevăzut de lege este cel al procurorului, care, deși nu este parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluționat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată în condițiile legii.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces, consecința fiind că procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situațiile de excepție neintrând în discuție în prezenta cauză – procuror, succesori universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular, etc.).

În contextul factual al speței, Înalta Curte observă că, prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului situat în București, Intrarea Plopeni fără număr poștal, în suprafață de 338 mp, cu vecinătățile menționate în documentația cadastrală întocmită de expert tehnic judiciar C., respectiv: la Nord – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 7 pe lungimea de 24,32 m; la Est – imobilul situat în str. x pe lungimea de 5,10 m și pe lungimea de 9,41 m; la Sud – imobilul situat în Intrarea Plopeni nr. 11 pe lungimea de 22,88 m; la Vest – Intrarea Plopeni pe lungimea de 14,53 m.

Prin sentința civilă nr. 966 din 09 mai 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanții B. și A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, și a constatat că reclamanții au dobândit, prin prescripția achizitivă de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 338 mp, situat în București, str. x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert D..

Prin decizia civilă nr. 408A din 10 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței civile nr. 866 din 09 mai 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanții B. și A..

Cererea de revizuire, ce face obiectul prezentei cauzei, a fost formulată de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 408A din 10 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Ținând cont că părțile raportului juridic litigios, configurat prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, au fost reclamanții B. și A. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general, același părți figurând și în etapa procesuală a apelului, învestirea instanței cu soluționarea cererii de revizuire s-a făcut de către o persoană care nu a dobândit calitatea de parte în cauza supusă judecății, aspect ce rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanță (cererea principală, fără a fi formulate cereri incidentale), după cum nici în apel nu a operat vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalitățile permise de lege – intervenția principală cu acordul părților inițiale [art. 62 alin. (3) C. proc. civ..], ori o cerere de intervenție accesorie (art. 63 C. proc. civ.).

Aceste împrejurări confirmă calitatea de terț a revizuentul E. față de această cauză și, ca regulă, legea nu recunoaște dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces decât părților cărora le este opozabilă, iar, pe de altă parte, constată că nu este incidentă vreo situație dintre cele de excepție exemplificate anterior, după cum nici nu există vreo prevedere a legii care să dispună în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte persoane decât părțile procesului).

Or, pentru a fi admisibilă o cale de atac precum revizuirea, este necesar, printre alte elemente ce privesc susținerile părții revizuente (care să se încadreze în motivele expres și limitativ prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare, art. 509 C. proc. civ.), ca însăși revizuentul să fi fost parte și în dosarul de fond (reclamant, pârât, reclamant/pârât reconvențional, intervenient voluntar principal/accesoriu, intervenient forțat, chemat în garanție).

Trimiterile pe care recurentul le face la calitatea sa de proprietar al terenului pe care reclamanții A. și B. l-au dobândit de la Municipiul București prin uzucapiunea de 30 ani, la prezentarea eronată a situației de fapt dedusă din omisiunea de a se aduce cunoștința instanței existența certificatelor de moștenitor, a testamentului și a declarației de acceptare a succesiunii, precum și a celorlalte acte aflate în dosarul de notificare, în funcție de care apreciază că are calitate procesuală activă, la împrejurarea că nu a avut cunoștință de acest litigiu, nu pot fi primite de către instanța de recurs cu consecința invalidării deciziei primei instanțe, întrucât dispozițiile procesuale evocate anterior reglementează dreptul de exercițiu al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi recunoscut recurentului cu privire la formularea unei cereri introductive de instanță, pentru apărarea sau valorificarea aceluiași drept cu cel dedus judecății de către reclamanții A. și B., în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În atare situație și printr-o interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., rezultă că revizuentul nu are deschisă calea extraordinară de atac pe care a promovat-o în prezenta cauză, întrucât nu a figurat ca parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea pe care tinde să o anuleze pe calea revizuirii, cum în mod temeinic a apreciat prima instanță.

Împrejurarea că art. 458 C. proc. civ. reglementează, pe cale de excepție, și în anumite situații, exercitarea căii de atac și de alte organe sau persoane, nu îndreptățește revizuentul la promovarea căii de atac a revizuirii, întrucât aceasta nu face parte dintr-o astfel de categorie, care vizează acele persoane sau organe ce pot exercita acțiunea civilă și, pe cale de consecință, calea de atac în baza unor dispoziții exprese ale legii (legitimare procesuală extraordinară).

În continuare, recurentul a afirmat inexistenței unor considerente ale deciziei atacate referitoare la neincluderea acestuia în categoria celor îndreptățiți la promovarea cererii de revizuire, în situația de excepție reglementată de art. 458 C. proc. civ., dar și existența unor motive contradictorii, prin raportare la analiza pe care instanța a realizat-o în privința interesului în promovarea cererii de revizuire, critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care instanța de recurs îl apreciază ca nefondat.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte observă că aceasta respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., în condițiile în care cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, exprimate într-o manieră riguroasă, clară, logică, ce permite exercitarea controlului judiciar și asigură părților garanțiile dreptului la un proces echitabil.

Astfel, prima instanță evidențiază împrejurările de fapt esențiale în proces, identifică textele de lege aplicabile stării de fapt, le interpretează, stabilește limitele aplicării lor și răspunde criticilor formulate în cererea de revizuire, argumentând înlăturarea acestora.

Faptul că această instanță nu circumstanțiază persoanele care, prin excepție, au dreptul la exercitarea căii de atac a revizuirii, potrivit tezei a II-a a art. 458 C. proc. civ., nu este în măsură să ducă la reformarea deciziei recurate, câtă vreme considerentele conțin suficiente elemente ce permit urmărirea raționamentului logico-juridic pe care se sprijină dispozitivul hotărârii.

Nemulțumirea recurentului vizează, în esență, soluția dată cererii de revizuire, însă o astfel de situație nu este de natură să confere deciziei atacate atributul „nemotivării” în forma invocată, susceptibil de a conduce la casarea acesteia.

Nu pot fi identificate nici motive contradictorii, toate argumentele invocate de instanță fiind în legătură cu analiza pe care aceasta a realizat-o, în manieră proprie, condițiilor de exercitare a căii de atac, cu precădere a interesul determinat de calitatea de parte în litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, concluzionând în mod corect că partea care declară calea de atac trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 458 C. proc. civ., de a fi parte în procesul, respectiv de a justifica un interes.

Acesta fiind motivul pentru care prima instanță a apreciat că:

„Nu pot fi primite susținerile revizuentului în sensul că art. 509 din C. proc. civ. nu menționează expres limitarea calității procesuale numai la părțile din hotărârea a cărei revizuire se cere iar în condițiile art. 9 și art. 32 și 33 din C. proc. civ. revizuentul justifică un interes legitim”, recurentul fiind într-o eroare în ceea ce privește raționamentul juridic expus anterior.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, sub aspectul pretinsei aplicări greșită a legii identificată în raționamentul instanței expus în pagina 3, ultimul paragraf, în ceea ce privește concluzia că revizuirea poate fi exercitată numai de persoanele ce au participat la proces, argumentele invocate de parte în susținerea acesteia reflectă propriul demers interpretativ al dispozițiilor legale incidente în materie, care nu poate conduce la o altă soluție decât cea pronunțată în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E. împotriva deciziei civile nr. 1991 A din 21 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Sursa informației: www.scj.ro.