Implicațiile practice privind șomajul tehnic în contextul situației epidemiologice determinate de pandemia SARS-CoV-2

 1. Cadrul normativ referitor la accesarea fondurilor aferente indemnizației de șomaj de către angajatorii afectați de pandemie

Având în vedere evoluția accelerată a situației epidemiologice de pe teritoriul României, precum și evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, statul român a luat o serie de măsuri de protecție socială pe fondul decretării stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României („Decretul 195”).

Printre măsurile de protecție socială, cea privind asigurarea indemnizației șomajului tehnic de către stat nu numai că a fost mult așteptată de către mediul antreprenorial din România, dar ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 30/2020 (în continuare „OUG 30/2020”) care reglementează prin art. XI – XIII procedura privind condițiile de acordare a fondurilor aferente șomajului tehnic, ridică deja o serie de probleme de interpretare și de implementare a dispozițiilor ante menționate.

Prin art. XI din OUG 30/2020 se conturează cadrul general în care pot fi onorate indemnizațiile aferente șomajului tehnic declanșat pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195 – indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salariului mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020^[1], cu mențiunea că aceste indemnizații se vor suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar nu de către angajator.

Cu alte cuvinte, în cazul în care salariatul va fi supus șomajului tehnic, angajatorul poate avea beneficia (dacă și alte condiții sunt îndeplinite de către acesta) de fonduri care să acopere un minim al indemnizației de 75% din salariul minim brut pe țară și un maxim de până la 75% din salariul mediu brut.

În ceea ce privește angajatorii care pot accesa acest program, sunt avute în vedere două categorii:

– Angajatorii a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile competente pe perioada stării de urgență decretate, dar în același timp dețin și certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (în continuare „MEEMA”), prevăzut la art. 12 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195;

– Angajatorii care și-au redus activitatea ca urmare a efectelor pandemiei (deci nu prin ordin al autorităților publice), dar care nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a OUG 30/2020 (respectiv, 21.03.2020 – înțelegem că utilizarea de către legiuitor a noțiunii de contract „activ” încadrează automat acei angajatori care nu au procedat până la acel moment la declanșarea suspendării contractelor individuale de muncă).

În ceea ce privește prima categorie de angajatori, atragem atenția că aceștia trebuie să obțină în prealabil depunerii cererii de șomaj, certificatul de situații de urgență – procedura de obținere fiind recent publicată.

Referitor la a doua categorie de angajatori, procedura implică o serie de condiții mai riguroase, care trebuie atent respectate.

Astfel, potrivit alin. (3) al art. XI, cererea privind plata indemnizației de șomaj va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

La acestea se mai adaugă și lista salariaților care vor fi trimiși în șomaj tehnic, listă care:

– în cazul primei categorii de angajatori, poate cuprinde fie totalitatea salariaților cu contracte de muncă nesuspendate la data intrării în vigoare a OUG 30/2020, fie, dimpotrivă, doar o parte a acestora;

– în cazul celei de a doua categorii de angajatori, poate cuprinde doar un număr limitat la un procent de 75% din totalul salariaților având contracte de muncă active la data de 21.03.2020.

Ca o primă concluzie, raportat la obiectul de activitate al fiecărui angajator, la necesitatea de menținere sau nu a anumitor angajați în derularea și împlinirea activității comerciale (fie că vorbim despre activitatea de producție, fie despre activitatea de comercializare – și așa restrânsă la minim în urma reglementărilor legiuitorului pe fondul pandemiei), dar și la algoritmul implementat și rubricat în cele de mai sus, este cel puțin natural ca angajatorul să recurgă în analiza sa, printre altele, și la un simplu calcul matematic.

2. Indemnizația de șomaj se va acorda pentru întreagă lună (n.n. martie 2020) sau doar pentru intervalul ulterior intrării în vigoare a Decretului 195 (16.03 – 31.03.2020)?

Una dintre problemele cu care angajatorii se confruntă la momentul actual este determinată de modalitatea concretă în care se va face plata acestor indemnizații raportat la data care se depun cererile în vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației, în cazul în care aceștia îndeplinesc toate condițiile stipulate prin art. XI alin. (1) și (2).

Avem în vedere dispozițiile art. XIII alin. (1), potrivit cărora cererea însoțită de documentele prevăzute prin art. XII se depun în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară.

În plan concret, în urma lecturării dispozițiilor OUG 30/2020, se identifică următoarele scenarii, respectiv:

a) Pentru luna martie 2020, angajatorul va beneficia de acoperirea indemnizației într-un procent de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salariului mediu brut – având în vedere cadrul normativ actual, considerăm că această regulă se aplică doar pentru perioada 16.03.2020 – 31.03.2020, întrucât dispozițiile legale la care facem referire se aplică începând cu data instituirii stării de urgență pe teritoriul României, deci de la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195 (respectiv 16.03.2020), cu condiția ca, începând cu data de 16.03.2020 salariatul să fi fost trimis în șomaj.

Pentru perioada aferenta 01.03.2020 – 15.03.2020, angajatorul trebuie sa îi plătească salariatului toate drepturile salariale și contribuțiile sociale astfel cum sunt acestea precizate prin contractul individual de muncă și prin lege.

b) Întrucât pe termen mediu angajatorii se vor confrunta cu reale probleme privind gestionarea lichidităților, atragem atenția asupra faptului că, astfel cum reiese din economia textelor de lege deja citate, angajatorul este obligat să facă plata sumei corespunzătoare procentului de 75% salariatului, iar numai ulterior acesta își poate recupera aceste sume în conformitate cu OUG 30/2020.

Considerăm ca această concluzie se desprinde din modalitatea în care este proiectată data depunerii cererii în vederea acordării indemnizației (se vor depune întotdeauna în luna curentă pentru luna anterioară), dar trebuie menționat și că plata indemnizațiilor se va face într-un termen de maxim 30 de zile de la depunerea documentelor.

Cu alte cuvinte, suportarea de către stat a acestor costuri fixe ale angajatorilor se va face la o dată ulterioară față de cea la care a avut loc plata efectivă a indemnizațiilor de șomaj către salariați.

3. Retroactivitate a legiuitorului în privința deciziei angajatorului de instituire a șomajului tehnic? Exista în realitate o protecție a angajatorului prin noul cadru normativ?

Astfel cum rezulta din cele de mai sus, reprezintă o reală discuție în sine dacă deciziile angajatorului privind șomajul tehnic dobândesc caracter retroactiv sau nu și care este efectul acestora, comparând data instituirii stării de urgență (16.03.2020), data publicării OUG 30/2020 în Monitorul Oficial (21.03.2020) și data adoptării de către angajator a deciziei de instituire a suspendării temporare a contractului individual de muncă.

Pe de o parte, avem dispoziția legii (art. XIII din OUG 30/2020) care reglementează faptul că pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul 195, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc în cotele indicate în capitolul 1 al prezentului capitol (prezentate pe larg în acea secțiune).

Raportat la cazul analizat de față, avem așadar o primă decalare între data instituirii stării de urgență (16.03.2020) și data adoptării deciziei de către angajator cu privire la instituirea șomajului tehnic, întrucât aceasta măsură nu se aplica ope legis, ci doar la inițiativa sa [după cum indica și alin (1) art. 52 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii], deci va fi mereu ulterioară declanșării stării de urgență.

Dacă un angajator se va afla în cazul prevăzut de art. XI alin. (2) lit. b)^[2] din OUG 30/2020 trebuie avut în vedere că o condiție suplimentară este aceea ca la data intrării în vigoare a actului normativ indicat anterior (respectiv, 21.03.2020) contractele de muncă să fie active (cu alte cuvinte, să nu fi intervenit suspendarea temporară a contractelor la inițiativa angajatorului înainte de această dată).

Pentru a beneficia deci de acest folos, angajatorul trebuie să nu fi instituit șomajul tehnic odată cu declanșarea stării de urgență și să „desfășoare activitate” cel puțin până la data de 21.03.2020.

Prin urmare, înțelegem că intervalul 16.03.2020 – 21.03.2020 (și chiar ulterior, delimitat în cele din urmă de data emiterii deciziei angajatorului) nu va fi acoperit de către dispozițiile legale mai sus-menționate referitoare la indemnizații.

Sau că legiuitorul a avut în vedere doar declanșarea ulterioară de către angajator a șomajului tehnic, dar acordă beneficiile angajatorului de la data 16.03.2020 (așa ar rezulta și conform declarațiilor Ministrului Muncii din 27.03.2020^[3], deși aceste din urmă afirmații nu au un cadru legal la momentul redactării acestui articol și deci, nu pot produce efecte juridice în acest sens)?

Tindem să raliem, totuși, la a aceasta din urmă variantă, dacă ne raportăm și la expunerea de motive din preambulul OUG 30/2020, conform căreia:

– neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra angajaților și a beneficiarilor unor măsuri de asistență socială, și că

– aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență, pentru stabilirea mijloacelor și procedurilor necesare pentru siguranța socială și economică a populației, precum și reglementarea unor măsuri de protecție socială pe perioada stării de urgență decretate.

Pe de altă parte, deciziile angajatorului sunt fundamentale pentru instituirea șomajului tehnic, ele producând efecte juridice de la data emiterii lor, într-o formă care să cuprindă soluția suspendării, cauza care a determinat măsura, temeiul juridic și, în funcție de circumstanțe, data până când suspendarea își va produce efecte.

Cu alte cuvinte, caracterul neretroactiv rezultă tocmai din natura măsurii dispuse de către angajator și data de la care aceasta își va produce efectele – esențialmente pentru viitor.

Or, aceasta cu atât mai mult cu cât decizia respectivă trebuie înregistrată în Revisal în ziua următoare emiterii deciziei, sub sancțiunea amenzii.

Raportat la cele de mai sus, rămâne întrebarea cum va fi interpretat/aplicat art. XI din OUG 30/2020: că deciziile angajatorului vor avea efect retroactiv de la data de 16.03.2020?

În cazul în care nu se va contura o astfel de practică, redam un simplu calcul care arată că în realitate, exista cel puțin o ipoteză în care dispozițiile actului normativ mai sus-indicat [respectiv ale art. XI alin. 2 lit. b) ] îsi vor produce efectele cel mai devreme la sfârșitul lunii mai (aflându-ne în luna martie acum), urmând a fi acoperite doar sumele plătite de angajator cu titlu de indemnizație pentru luna aprilie:

– 03.2020 – data instituirii stării de urgență;

– 03.2020 – data la care contractele individuale de muncă trebuie să fie încă în vigoare pentru a beneficia de indemnizație (adică să nu se fi dispus suspendarea la inițiativa angajatorului);

– Intervalul 21.03 – 30.03.2020 – emiterea deciziei de aplicare a șomajului tehnic – diferența de 75% acoperită de către stat fiind nesemnificativă pentru angajatori, fie că au un număr mic de salariați sau nu.

Prin urmare, luna martie va rămâne o lună de sacrificiu pentru angajator, fiind nevoit să suporte salariile angajaților săi fie în proporție de 100%, fie doar 75% din salariul de bază, deoarece și acest din urmă procent va fi acoperit de către stat pentru o perioadă de maximum 7 zile lucrătoare (21.03.2020 – 31.03.2020), iar nu de la 16.03.2020 – în ciuda dispozițiilor art. XI din OUG 30/2020.

Chiar și în urma comunicatului de presă al Ministrului Muncii din cursul zilei de 27 martie prin care acesta anunță o serie de măsuri care invalidează, practic, cele instituite inițial prin OUG 30/2020 și care se vor a fi mult mai aplicate și mai practice pentru mediul antreprenorial românesc, câtă vreme cele comunicate nu vor fi transpuse într-un act normativ, incertitudinea creată până la momentul actual se va perpetua.

În concluzie, ne aflăm în prezența unui act normativ care deși nu a fost proiectat de legiuitor ca un panaceu, în practică, produce efecte și mai puține pentru angajator, acesta din urma fiind nevoit să suporte în continuare povara economică a pandemiei, chiar și în luna în care s-a declanșat starea de urgență.