Impactul Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României asupra contractelor guvernate de o lege străină (I)

27 apr. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 796

§11. Aceste constrângeri pot privi, spre pildă, îndeplinirea unor formalități, modalități tehnice de punere în întârziere sau existența unor zile de sărbătoare legală care, în anumite circumstanțe, pot scuza întârzierile în executarea obligațiilor[21].

De exemplu, dacă legea contractului impune ca punerea în întârziere să fie realizată de către o autoritate statală, aceasta înseamnă că punerea în întârziere pe teritoriul României va trebui realizată prin executor judecătoresc, pentru a respecta exigențele lex contractus[22].

Așadar, sensul textului este că atunci când aplică legea străină, instanța trebuie să o coreleze cu lex loci executionis. În contextul actual, limitările de circulație sau alte piedici în calea executării din legislația noastră, adoptate în contextul stării de urgență, constituie un element care ar trebuit să fie avut în vedere în contractele guvernate de o lege străină care urmează să fie executate pe teritoriul României.

§12. O consecință a interpretării date art. 12 alin. (2) Roma I este că aspectele legate de neexecutarea conformă a obligațiilor contractuale se vor circumscrie lex contractus, iar nu lex loci executionis.

Mai concret, punerea în întârziere[23], excepția de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) și regimul legal al daunelor-interese sunt guvernate de legea contractului.

Rezoluțiunea și rezilierea sunt de asemenea supuse lex contractus[24]. În cazul rezoluțiunii/rezilierii extrajudiciare, declarația de rezoluțiune sau reziliere este un act unilateral de sine stătător. Pentru o abordare coerentă, acesta ar trebui să fie guvernat tot de lex contractus, ca lege cu care actul unilateral prezintă cele mai strânse legături[25].

Campanie Craciun UJmag 2020

De asemenea, clauza de hardship este guvernată de lex contractus[26]. Legea contractului determină validitatea sa ori poate oferi un mecanism legal de adaptare a contractului[27].

§13. Notă discordantă fac măsurile asigurătorii. Măsurile conservatorii și asigurătorii, cum ar fi asigurarea de dovezi, sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie, sunt reglementate de legea instanței sesizate (lex fori)[28]. Așadar, indiferent de legea aplicabilă contractului, instanța va putea impune doar acele măsuri prevăzute de propria legislație procesuală.

Pe lângă măsurile asigurătorii aplicabile și în litigiile pur interne, în cauzele transfrontaliere creditorul are la îndemână un mecanism suplimentar[29], reprezentat de ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare[30].

Desigur, trebuie ca instanțele române să soluționeze astfel de cauze în această perioadă. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Secția pentru Judecători, a adoptat Hotărârea nr. 47 din 24.03.2020, prin care a indicat cauzele care ar trebui să fie soluționate pe durata stării de urgență. Printre acestea, se regăsesc atât măsurile asigurătorii, cât și asigurarea de dovezi. Dar conform art. 42 din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020, teza finală, Hotărârea CSM nr. 47/24.03.2020 are caracter de recomandare pentru instanțe: „(…) Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

De aceea, justițiabilul trebuie să verifice în prealabil dacă instanța la care depune acțiunea va proceda la judecarea cererii în perioada următoare[31].

II.2. Incidența art. X alin. (2) și (3) din OUG nr. 29/2020 asupra contractelor guvernate de o lege străină a căror executare se realizează pe teritoriul României

§14. În continuare, vom analiza dacă două dispoziții aplicabile contractelor, adoptate prin OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare[32], vor impacta și convențiile guvernate de o lege străină.

§15. Legea aplicabilă forței majore. Mai întâi, ne oprim atenția asupra art. X alin. (2) din OUG 29/2020. Conform acestuia, „prin derogare de la alte dispoziții legale”, în contractele în derulare încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii, forța majoră poate fi invocată împotriva acestora numai după încercarea de renegociere a contractului în sensul adaptării sale[33]. Această prevedere instituie o barieră adițională în calea invocării forței majore, în încercarea de a favoriza executarea contractului.

Doctrina este unanimă în privința încadrării cauzelor exoneratoare de răspundere în sfera de aplicare a lex contractus[34].

Prin urmare, conținutul forței majore, regimul său de invocare și validitatea unei eventuale clauze de forță majoră vor fi guvernate de lex contractus care, prin ipoteză, este o lege străină. Ca atare, apreciem că prevederile art. X alin. (2) din OUG nr. 29/2020 nu vor fi incidente în cazul unor contracte guvernate o lege străină.

§16. Prezumțiile legale. Apoi, art. X alin. (3) din OUG nr. 29/2020 instituie o prezumție legală în sensul existenței forței majore în cazul în care una din părți a obținut un certificat de situație de urgență de la autoritățile române[35].

Prezumțiile legale pot fi calificate ca fiind o problemă de procedură, fiind de altfel uzual reglementate în legislațiile procesuale civile ale sistemelor de drept europene, caz în care acestea ar fi reglementate de legea instanței sesizate. Într-o altă abordare, prezumțiile legale țin de fondul raportului juridic întrucât au rolul de a determina drepturile și obligațiile părților[36].

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Regulamentul Roma I tranșează această problemă, prevăzând expres că: „Legea care reglementează o obligație contractuală în temeiul prezentului regulament se aplică în măsura în care cuprinde, în materia obligațiilor contractuale, norme care instituie prezumții legale sau repartizează sarcina probei.[37]

Ca atare, rămânem în sfera de aplicare a lex contractus atunci când vorbim de prezumții legale. Ceea ce înseamnă că art. X alin. (3) din OUG nr. 29/2020 nu va fi incident în cazul convențiilor guvernate de o lege străină.

II.3. Concluzii intermediare

Față de cele prezentate anterior, concluziile pe care le putem trage la finalul primei părți sunt următoarele:

– Dacă executarea are loc pe teritoriul României, instanța va avea în vedere prevederile din legea română atunci când acestea influențează executarea obligațiilor contractuale, având discreție totală cu privire la aplicarea acestora.

– Nu există obligația de a aplica lex loci executionis în locul lex contractus ori de a utiliza în mod concomitent lex contractus și lex loci executionis.

– Remediile neexecutării contractului, cauzele exoneratoare de răspundere, precum și prezumțiile legale sunt guvernate de lex contractus. Prin urmare, art. X alin. (2) și (3) din OUG nr. 29/2020 nu vor fi incidente atunci când lex causae este o lege străină.

– Legea română va fi aplicabilă ca lex fori în cazul măsurilor asigurătorii care sunt solicitate instanțelor române.


[21] M. Audit, S. Bollée, P. Callé, op. cit., pp. 174-175.

[22] Deși legea română permite punerea în întârziere prin orice mijloc de comunicare, această posibilitate nu va exista la îndemâna creditorului, față de dispozițiile lex contractus: „Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării” – art. 1522 C. civ.

[23] Pentru opinia contrară, a se vedea D.A. Sitaru, op. cit., p. 397; I. Macovei, op. cit., p. 267. Această interpretare era justificată în contextul Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat. Conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 105/1992: „Modul de executare a obligațiilor izvorâte din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea măsurilor destinate, potrivit contractului, să preîntâmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrângă efectele prejudiciabile. Dat fiind că Regulamentul Roma I nu conține o prevedere similară, nu putem fi de acord că punerea în întârziere ar fi guvernată de o altă lege decât lex contractus.

[24] D.A. Sitaru, op. cit., p. 399.

[25] Art. 2637 alin. (1) C. civ.: „Condițiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părți sau, după caz, de autorul său.”; art. 2638 alin. (1) C. civ.: „În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.

[26] Clauza de hardship este o clauză contractuală care prevede obligația părților de a proceda la negociere în vederea readaptării contractului sau după caz, de a apela la un terț, eventual arbitru, în același scop, dacă pe parcursul derulării contractului anumite evenimente afectează semnificativ echilibrul contractual, independent de culpa oricăreia dintre părți, producând astfel o îngreunare substanțială a executării contractului pentru cel puțin una din părți, care ar fi inechitabil să fie suportată exclusiv de partea afectată – D.A. Sitaru, Dreptul comerțului internațional. Partea Generală, Universul Juridic, București, 2008, p. 493.

[27] Dacă lex contractus este legea română, dispozițiile art. 1271 alin. (2)-(3) C. civ. vor fi incidente: „(2) (…) dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.

(3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.”

[28]În procesul civil internațional instanța aplică legea procesuală română, sub rezerva unor dispoziții exprese contrare” – art. 1088 C. proc. civ.

[29] Ordonanța asigurătorie europeană este reglementată de Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială.

Regulamentul nr. 655/2014 instituie o procedură la nivelul Uniunii care permite unui creditor să obțină o ordonanță asigurătorie prin care să împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a creanței creditorului prin transferul sau prin retragerea fondurilor, până la concurența cuantumului specificat în ordonanță, pe care îl deține debitorul sau care este deținut în numele lui într-un cont bancar deținut într-un stat membru.

În sensul Regulamentului nr. 655/2014, o cauză transfrontalieră este aceea în care contul bancar sau conturile bancare care urmează să fie indisponibilizate prin ordonanța asigurătorie sunt deținute într-un stat membru, altul decât: (a) statul membru al instanței sesizate cu cererea de emitere a ordonanței asigurătorii; sau (b) statul membru în care creditorul își are domiciliul (art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 655/2014).

Competența de a emite o ordonanță asigurătorie aparține instanțelor din statul membru care au competența de a soluționa fondul.

Instanța emite ordonanța asigurătorie atunci când creditorul a prezentat probe suficiente pentru a convinge instanța că se impune de urgență o măsură asigurătorie sub forma unei ordonanțe asigurătorii, deoarece există un risc real ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil.

[30] Art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 655/2014 menționează expres că ordonanța asigurătorie se află la dispoziția creditorului ca alternativă la măsurile asigurătorii prevăzute în dreptul intern.

[31] Spre exemplu, Hotărârea nr. 53 din 18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nu menționează măsurile asigurătorii printre cauzele de urgență deosebită care se vor judeca pe durata stării de urgență.

[32] Denumită în continuare „OUG nr. 29/2020”.

[33] Textul integral al art. X alin. (2) din OUG nr. 29/2020 este următorul: „Prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

[34] M.-E. Ancel, P. Deumier, M. Laazouzi, op. cit., p. 246.; D.A. Sitaru, op. cit., p. 399; I. Macovei, op. cit., p. 268.

[35] Textul integral al art. X alin. (3) din OUG nr. 29/2020 este următorul: „Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.

[36]Această calificare este justificată, deoarece, în măsura în care privesc obligații contractuale, atât prezumțiile legale, cât și modul de repartizare a sarcinii probei între creditor și debitor au rolul de a determina obligațiile părților” – D.A. Sitaru, op. cit., p.393.

[37] Art. 18 din Regulamentul Roma I.

Impactul Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României asupra contractelor guvernate de o lege străină (I) was last modified: aprilie 24th, 2020 by Dan Petrache

Vă recomandăm:

Despre autor:

Dan Petrache

Dan Petrache

Este Managing Associate Popovici Nițu Stoica & Asociații; colaborator al Facultății de Drept, Universitatea din București, la disciplinele Drept internațional privat și Dreptul comerțului internațional.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter