Impactul deciziei CJUE în Cauza C-542/16 asupra activităţii de distribuţie de asigurări

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Contextul referirii cauzei către CJUE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) a abordat și decis în Cauza C-542/16^[1] asupra mai multor aspecte relevante pentru piața distribuției și intermedierii în asigurări din Uniunea Europeană. Pe scurt, Cauza C-542/16 a vizat pronunțarea de către CJUE a unei decizii preliminare cu privire la interpretarea unor dispoziții ale Directivei 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări („Directiva 2002/92”^[2]).

Interpretarea solicitată CJUE s-a ivit în contextul a două cauze, după cum urmează:

(a) În prima, Cauza Strobel și alții/ Länsförsäkringar, mai multe persoane fizice au pierdut sume investite în produse de asigurări de viață cu componentă investițională încheiate cu o societate autorizată de intermediere în asigurări („Connecta”). Aceasta din urmă a încheiat, la rândul său, o asigurare de răspundere civilă cu o societate suedeză de asigurări (i.e. Länsförsäkringar Sak Försäkringsaktiebolag).

În dezvoltarea considerentelor acestei cauze, se arată că în perioada 2004-2010, mai multe persoane fizice din Suedia au încredințat sume de bani către Connecta cu intenția de a investi în produse de asigurare cu componentă investițională. Ulterior, s-a aflat că aceste sume au fost pe nedrept însușite de administratorul intermediarului în asigurări. Autorizația intermediarului a fost retrasă, iar administratorul a fost cercetat de organele abilitate. În decembrie 2010, Connecta a intrat insolvență. În perioada menționată, 2004-2010, intermediarul în asigurări a derulat și activitate legală, investind în produse de asigurare cu componentă investițională sume primite de la alți clienți.

În acest context, Curtea Supremă din Suedia a solicitat CJUE să hotărască dacă Directiva 2002/92 este aplicabilă chiar dacă intermediarul nu a urmărit încheierea efectivă a unui contract de asigurare, având în vedere că activitatea Connecta a părut clientului ca fiind preliminară încheierii unui contract de asigurare.

(b) În cea de-a doua, Cauza Länsförsäkringar/ Dödsboet efter Ingvar Mattsson, o persoană fizică a investit printr-un intermediar autorizat în asigurări (i.e. EWMG) într-un certificat de investiții, bazat pe un produs de asigurări de viață cu componentă investițională, care ulterior și-a pierdut integral valoarea. Intermediarul în asigurări avea încheiată o asigurare de răspundere civilă cu aceeași societate de asigurări, Länsförsäkringar, menționată la cauza de la punctul (a), mai sus.

Ulterior, intermediarul în asigurări a fost declarat insolvent. Clientul persoană fizică a considerat că: (i) EWMG și-a îndeplinit defectuos obligațiile contractuale; și (ii) acesta reprezintă un risc acoperit de asigurarea de răspundere civilă a intermediarului.

Curtea Supremă din Suedia a solicitat CJUE să decidă dacă serviciile de consiliere date de intermediarul în asigurări în contextul activității sale specifice, chiar dacă nu au drept consecință semnarea sau continuarea unui contract de asigurare, sunt guvernate de regulile specifice Directivei 2002/92 sau/și de cele ale Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare („MiFID I”^[3]). Aceasta în condițiile în care serviciile de consiliere au vizat un produs de asigurare cu componentă investițională (de tip unit link).

2. Analiza CJUE

Răspunsurile CJUE la cele două aspecte principale ridicate de Curtea Supremă din Suedia au fost următoarele:

(a) Potrivit dispozițiilor Directivei 2002/92, activitatea de intermediere în asigurări include și activitățile preliminare încheierii unui contract de asigurare, chiar și în absența intenției de a încheia în fapt un contract de asigurare. Se poate concluziona că hotărând astfel CJUE consideră ca fiind de esența activității de intermediere în asigurări întreprinderea de către intermediar a unor acte în vederea încheierii contractului de asigurare (e.g. informarea clientului), iar nu încheierea propriu-zisă a contractului de asigurare. Menționăm că Directiva 2016/97 privind distribuția de asigurări^[4] definește în același sens distribuția de asigurări în art. 2 alin. (1) pct. 1: „orice activitate care constă în consultanță cu privire la contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni pregătitoare în vederea încheierii unor astfel de contracte.” Legea nr. 236/2018^[5] preia integral această definiție din directivă, conform art. 3 alin. (1) pct. 9.

(b) În urma analizei dispozițiilor Directivei 2002/92 și ale MiFID I prin raportare la întrebarea adresată CJUE, s-a decis că consilierea oferită de intermediarul în asigurări cu privire la plasarea capitalului în cadrul unei asigurări cu componentă investițională nu cade sub incidența MiFID I. Astfel, deși intermediarul în asigurări oferă consiliere cu privire la un produs cu componentă investițională, acest lucru nu determină reglementarea acestei activități conform regulilor specifice pieței de capital, ci conform celor care privesc intermedierea în asigurări. CJUE a avut în vedere și prevederile Directivei 2014/65 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (cunoscută în piață drept „MiFID II”^[6]), în lumina modificărilor pe care le-a adus Directivei 2002/92. CJUE mai arată și că deși consilierea financiară oferită de intermediarul în asigurări poate fi inclusă în conceptul de consiliere în investiții, în înțelesul MiFID I, totuși rămâne reglementată de Directiva 2002/92. Aceasta, pentru că MiFID I exclude în art. 2 (c) aplicarea sa „persoanelor care furnizează servicii de investiții ocazional în cadrul unei activități profesionale, în cazul în care aceasta este reglementată de acte cu putere de lege sau de un cod deontologic care nu exclud furnizarea acestui serviciu.”

3. Concluzii

Decizia CJUE are un dublu impact în ceea ce privește activitatea intermediarilor în asigurări: (a) pe de o parte, confirmă faptul că intermedierea în asigurări nu este condiționată de încheierea contractului de asigurare; (b) iar pe de altă parte, oferirea de consultanță specifică care vizează produse de asigurare cu componentă investițională reprezintă activitate de intermediere în asigurări, fiind reglementată de regulile specifice acestei activități, neintrând astfel în sfera de reglementare specifică MiFID I sau MiFID II.

Considerăm că decizia CJUE nu își pierde din aplicabilitate în urma abrogării Legii nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări prin Legea nr. 236/2018 care a transpus Directiva 2016/97 privind distribuția de asigurări în legislația română.