ÎCCJ. Ordinul nr. 242/25.10.2021 privind modalitatea de acces în sediile Înaltei Curți a persoanelor implicate în proceduri judiciare

25 oct. 2021
Vizualizari: 287

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat Ordinul nr. 242 din 25.10.2021 privind modalitatea de acces în sediile ÎCCJ a persoanelor implicate în proceduri judiciare, părți, avocați, martori, experți etc., sau care se prezintă la compartimentele instanței deschise publicului.

Astfel, având în vedere necesitatea clarificării modalității de acces în sediile Înaltei Curți a persoanelor implicate în proceduri judiciare, constatând că Legea nr. 55/2020, în vederea organizării executării căreia a fost emisă H.G. nr. 1130/2021 nu conține prevederi privind interzicerea accesului publicului în sediile instanțelor judecătorești, modalitatea de organizare a activității instanțelor pe parcursul pandemiei de COVID-19 făcând obiectul unui act normativ cu caracter special, Președintele Înaltei Curți a emis următorul Ordin:     

„Art.1. – Accesul părților, avocaților, martorilor, experților și a celorlalte persoane implicate în proceduri judiciare în sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție se desfășoară în condiții normale, fără limitări, cu respectarea regulilor de triaj epidemiologic (măsurarea temperaturii corporale) și de securitate sanitară (purtarea măștii de protecție, respectarea distanței sanitare) stabilite de legislația în vigoare și detaliate în Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.138/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art.2. – Magistrații asistenți din cadrul tuturor completurilor de judecată au obligația, înainte de începerea ședinței de judecată, de a înștiința părțile și pe apărătorii acestora cu privire la modalitățile alternative de vizualizare a dosarelor sau de comunicare a actelor de procedură oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție – respectiv cu privire la modul de înrolare în aplicațiile Dosar Electronic și TDS -.

Art.3. – Prezentul ordin se afișează la sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe pagina de internet a acesteia, se comunică personalului propriu și personalului Jandarmeriei Române care asigură paza sediilor instanței supreme și produce efecte de la data emiterii.”

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Au fost desemnați membrii titulari] ÎCCJ. Desemnarea unor membri titulari pentru Completurile de 5 judecători

ÎCCJ. Ordinul nr. 242/25.10.2021 privind modalitatea de acces în sediile Înaltei Curți a persoanelor implicate în proceduri judiciare was last modified: octombrie 25th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: