Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 10/2018 (M. Of. nr. 894/24.10.2018): Art. 2 lit. b) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

În M. Of. nr. 894 din 24 octombrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 10/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. În acest context, Înalta Curte a stabilit că procurarea produselor susceptibile să producă efecte psihoactive constituie o operațiune în sensul art. 2 lit. d) din actul normativ mai sus menționat, dacă se efectuează în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse. Totuși, procurarea acestor produse de către consumatorul final pentru consumul propriu, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011

Art. 2 lit. b).  din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

„În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(…)

b) operator – persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuși, efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operațiuni cu produse”.

Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

„(1) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”.

Referitor la modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența a trei opinii opinii divergente, astfel: o opinie majoritară, o opinie minoritară și o opinie singulară.  

– Conform opiniei majoritare, activitatea de procurare ca modalitate alternativă a operațiunii cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive privește procurarea unor astfel de substanțe în orice împrejurare și cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive;

– Potrivit altui punct de vedere, acțiunea de „procurare” prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, nu vizează ipoteza în care consumatorul final achiziționează sau obține produsele interzise de acest act normativ, iar activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operațiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse;

– În fine, în mod singular s-a susținut că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât ÎCCJ a statuat asupra chestiunii de drept, prin Decizia nr. 25/2015, reținându-se că „subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică”.

Potrivit concluziilor scrise transmise prin Adresa nr. 1.126/C/1.080/III-5/2018, PÎCCJ a considerat că prin sesizarea Înaltei Curți nu se urmărește lămurirea unei chestiuni de principiu, ci se tinde la soluționarea fondului cauzei de către instanța supremă, astfel încât condițiile ca întrebarea adresată instanței supreme să constituie o problemă de drept, iar rezolvarea ce se solicită a-i fi dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție să fie una de principiu nu sunt îndeplinite.

Astfel, PÎCCJ a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept.

În opinia judecătorului-raportor, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava este admisibilă, sens în care au fost reținute următoarele:

– Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, și intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse.

– Totuși, procurarea acestor produse de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.