HP. Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 3/2020 (M. Of. nr. 141/21.02.2020): Pct. 2 nota 1 capitolul I din Anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

24 feb. 2020
Vizualizari: 490
Decizia ÎCCJComplet ÎCCJAct normativArticolSumar
Decizia nr. 3/2020

(M. Of. nr. 141 din 21 februarie 2020)

Complet DCDLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publicePct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. IIPersonalul cu statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină și confirmare în specialitățile medicale de igienă, medicina muncii și sănătate publică, nu face parte din categoria „personalului de specialitate” din direcțiile de sănătate publică, prevăzut în anexa nr. II capitolul I pct. 2 nota 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În M. Of. nr. 141 din 21 februarie 2020 a fost publicată Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 3/2020 prin care s-au dezbătut sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6.044/63/2018, și Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.001/85/2018, referitoare la interpretarea dispozițiilor pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 5 alin. (3) și (4) din OMS nr. 1.078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și art. 27 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Pct. 2 nota 1 capitolul I din anexa nr. II

Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială

Unitățile clinice cuprind: spitale clinice județene de urgență, spitale județene de urgență, spitale regionale, spitale clinice de specialitate de urgență, spitale clinice, spitale de urgență, spitale de specialitate, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”*), Institutul Național de Sănătate Publică, institute și centre medicale, institute de medicină legală, centre de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă din subordinea Academiei Române*), Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

 

1. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se aplică și personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică.

2. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se poate aplica și personalului de cercetare cu studii superioare din unitățile clinice, din institutele și centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale de la lit. a.1 nr. crt. 1-13, 16 și 17, 19-21 și lit. b.1 nr. crt. 1, 2, 5, 11.

3. Nivelul de studii (M) cu diplomă de bacalaureat sau certificat de absolvire pentru funcțiile de ambulanțier și șofer autosanitară I și II se utilizează numai pentru încadrarea și promovarea acestor funcții la serviciile de ambulanță și se aplică ulterior intrării în vigoare a prezentei legi.

4. Anexele a.4., b.4., c.4. se utilizează și pentru dispensarele medicale școlare, pentru personalul din creșe, pentru personalul medical din cadrul cabinetelor medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, personalul medico-sanitar din direcțiile județene pentru tineret și sport, complexele sportive naționale și cluburile sportive, precum și pentru medicii din asistența socială.

5. Salarizarea prevăzută pentru funcția de infirmier se utilizează și pentru muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoși din unitățile, secțiile sau compartimentele de psihiatrie.

5^1. Persoanele care ocupă funcția de psiholog în unitățile sanitare, unitățile de asistență medico-socială și unitățile de asistență socială și care dețin specializarea psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%.

6. Salariile de bază prevăzute la pct. 2 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

 

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 3/2020

Prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ (Complet DCD) a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6.044/63/2018, și Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.001/85/2018, și, în consecință, a stabilit că personalul cu statut de funcționar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcțiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină și confirmare în specialitățile medicale de igienă, medicina muncii și sănătate publică, nu face parte din categoria „personalului de specialitate” din direcțiile de sănătate publică, prevăzut în anexa nr. II capitolul I pct. 2 nota 1 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
HP. Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 3/2020 (M. Of. nr. 141/21.02.2020): Pct. 2 nota 1 capitolul I din Anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice was last modified: februarie 24th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.