Hotărârile definitive care nu mai pot fi atacate cu apel. Expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac (NCPC, L. nr. 62/2011, Constituţia României)

9 iun. 2021
878 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1128/2020

NCPC: art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1), art. 634; L. nr. 62/2011: art. 208, art. 214, art. 216; Constituția României: art. 129

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 1212 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iuia, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac – care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Prin urmare, decizia civilă nr. 1212 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iuia, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-reclamant SINDICATUL SPERANȚA ORĂȘTIE și, aportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. M. S.R.L. ORĂȘTIE împotriva deciziei civile nr. 1212 din 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iuia, secția I civilă, ca inadmisibil.

Sursa informației: www.scj.ro.

Hotărârile definitive care nu mai pot fi atacate cu apel. Expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac (NCPC, L. nr. 62/2011, Constituția României) was last modified: iunie 8th, 2021 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.