Hotărârea CNSU nr. 67/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă, din 10 septembrie 2021, și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia 

9 sept. 2021
Vizualizari: 348

Joi, 9 septembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a publicat Hotărârea nr. 67/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru aprobarea derulării proiectelor pilot de detectare a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile Hotărârii CNSU nr. 67/2021, așa cum au fost publicate pe site-ul oficial.

Art. 1

„Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.09.2021.”

Art. 2

„Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 10.09.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.”

Art. 3

„(1) Se aprobă, începând cu data de 13.09.2021, continuarea derulării proiectului pilot pentru o perioadă de 60 de zile, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu la terminalul «Sosiri», pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» Sibiu din cadrul Poliției Române.

(2) Pe perioada menționată la alin. (1), toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional Sibiu, pot fi supuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către echipele canine special pregătite.

(3) Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Sibiu sau personalul medical existent la nivelul aeroportului.

(4) Testele rapide utilizate în cadrul proiectului pilot sunt asigurate gratuit de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu.”

Art. 4

„(1) Se aprobă, începând cu data de 13.09.2021, derularea unui proiect pilot pentru o perioadă de 60 de zile, în incinta Aeroportului Internațional «Avram Iancu» Cluj la terminalul «Sosiri», pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic «Dr. Aurel Greblea» Sibiu din cadrul Poliției Române.

(2) Pe perioada menționată la alin. (1), toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional «Avram Iancu» Cluj, pot fi supuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către echipele canine special pregătite.

(3) Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Cluj sau personalul medical existent la nivelul aeroportului.

(4) Testele rapide utilizate în cadrul proiectului pilot sunt asigurate gratuit de către Direcția de Sănătate Publică Cluj.”

Art. 5

„Măsurile prevăzute la art. 1 și art. 2 din prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.”

Art. 6

„Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.”

Măsurile de prevenire și control a infecțiilor propuse a se aplica pe durata stării de alertă pot fi consultate aici.

Sursa informației

Hotărârea CNSU nr. 67/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă, din 10 septembrie 2021, și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia  was last modified: septembrie 9th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.