Hotărârea CNSU nr. 32/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 1 iulie 2020, precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din UE și din SEE

30 iun. 2020
Vizualizari: 813

În data de 29 iunie 2020, a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), la finalul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 32/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 1 iulie 2020, precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European (SEE).

Una dintre cele mai importante măsuri din Hotărârea CNSU nr. 32/2020 este propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

De asemenea, au fost adoptate și propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități și s-a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile nr. 29 și 31.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile Hotărârii CNSU nr. 32/2020.

Art. 1

„Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din 13.06.2020, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020, își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.”

Art. 2

„Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează:

– activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;

– instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;

– permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal;

– permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

– înlocuirea noțiunii de «triaj epidemiologic» cu «triaj» în privința activităților desfășurate de instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.”

Art. 3

„Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.”

Sursa informației

Hotărârea CNSU nr. 32/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 1 iulie 2020, precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din UE și din SEE was last modified: iunie 30th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.