Hotărârea CEDO din 9 iulie 2024 în Cauza I.M.P. împotriva României

Hotărârea CEDO din 9 iulie 2024 în Cauza I.M.P. împotriva României (Cererea nr. 29.634/22)

În M. Of. nr. 143 din data de 18 februarie 2025 s-a publicat Hotărârea CEDO din 9 iulie 2024 în Cauza I.M.P. împotriva României (Cererea nr. 29.634/22).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

1. Cererea privește, în special, capătul de cerere în temeiul art. 8 din Convenție, potrivit căruia autoritățile naționale au apreciat greșit severitatea handicapului său, privând-o astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal, ceea ce a dus la reducerea drastică a autonomiei sale personale.

2. Reclamanta este o văduvă pensionară în vârstă de 80 de ani. Potrivit mai multor rapoarte medicale, inclusiv unuia din 30 septembrie 2020, pe care Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureș (denumită în continuare „Comisia Maramureș”) și instanțele judecătorești sau bazat în cadrul procedurilor interne contestate (infra, pct. 57), aceasta are „demență Alzheimer cu disfuncții cognitive severe”. Raportul de evaluare psihologică de la aceeași dată a stabilit pentru reclamantă scorul MMSE¹9 și scorul GAFS²25-28: aceleași scoruri pe care le-a primit în evaluarea medicală anterioară din 2019. Conform anchetei sociale și rapoartelor psihologice privind-o pe reclamantă din 2019 și 2020, aceasta are o capacitate de conversație extrem de redusă, dificultăți de concentrare, hipomnezie în ceea ce privește rememorarea unor date/evenimente recente, disfuncție executivă severă însoțită de incapacitatea de a planifica sau de a evalua riscurile, precum și o judecată afectată. Necesită sprijin constant, inclusiv pentru activități simple, cum ar fi îmbrăcatul sau gătitul. Este cu totul incapabilă să iasă în afara domiciliului fără a fi ajutată.

_______

¹ Se pare că acronimul folosit în documentele interne este pentru „Mini-Mental State Examination” („Examinarea minimă a stării mentale”).

² De asemenea, se pare că acronimul folosit în documentele interne este pentru „Global Assessment of Functioning Scale” („Evaluarea complexă a persoanelor cu handicap”), care se folosește pentru a evalua gravitatea afecțiunii psihice. Măsoară cât de mult simptomele unei persoane îi afectează viața de zi cu zi pe o scală de la 0 la 100.

3. Începând cu 2019, reclamanta locuiește într-un centru privat de binefacere pentru persoane în vârstă, având nevoie de atenție și sprijin constante. Contractul încheiat de către reclamantă și fiica sa cu centrul privat deținut de o biserică locală (și anume Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului) obliga la plata lunară de către reclamantă și fiica sa a serviciilor prevăzute în cadrul acestuia, care nu includeau un asistent personal.

4. La 15 decembrie 2020, după analizarea rapoartelor de expertiză menționate suprala pct. 2, Comisia Maramureș a emis un „certificat de încadrare în grad și tip de handicap” care dovedește că reclamanta are un „handicap grav”.

5. La 29 ianuarie 2021 reclamanta a solicitat anularea respectivului certificat și emiterea unuia nou care să ateste că avea un „handicap grav care necesita un asistent personal”. A susținut că handicapul său nu era nici ușor, nici reversibil, întrucât solicita îngrijire și supraveghere constante 24 de ore, deoarece starea sa de sănătate se deteriora în fiecare zi. În plus, reclamanta s-a plâns că încadrarea a fost făcută exclusiv pe baza documentelor medicale, în mare parte datând din 2019, mai degrabă decât în baza unei evaluări directe recente.

6. Prin hotărârea din 12 decembrie 2021, Tribunalul Maramureș a respins cererea reclamantei, reținând că, în conformitate cu art. 85 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Comisia Maramureș era organul autorizat să evalueze tipul și gravitatea handicapului reclamantei. Evaluarea trebuia făcută în conformitate cu Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 762 din 31 august 2007, în care erau prevăzute criteriile relevante.

(…)

13. În speță, autoritățile competente au constatat că reclamanta avea o disfuncție executivă severă și totodată incapacitatea de a planifica sau de a evalua riscurile și o deteriorare a judecății și, de asemenea, că necesita sprijin constant, inclusiv pentru activități simple, cum ar fi îmbrăcatul sau gătitul, precum și pentru a ieși din casă (supra, pct. 2). În consecință, Comisia Maramureș, care avea la dosar aceste rapoarte, a emis un certificat care stabilea că reclamanta avea un handicap grav, dar nu unul care necesita un asistent personal (supra, pct. 3-5). Această apreciere a fost împărtășită și de Curtea de Apel Cluj, instanța națională care a examinat definitiv fondul cauzei. Curtea nu poate decât să observe că aceste constatări contrastează evident cu situația deosebită a reclamantei, așa cum este explicată în detaliu, în special în raportul din 30 septembrie 2020 (supra, pct. 2 și 7).

14. Deși are o competență limitată cu privire la interpretarea și aplicarea legislației naționale, Curtea nu poate decât să observe că atât Comisia Maramureș, cât și instanțele naționale și-au concentrat evaluarea pe cerințele ordinului ministrului în legătură cu scorul GAFS al reclamantei în urma evaluării psihologice din 2020, rezumându-se doar la a recunoaște gradul său ridicat de dependență și capacitatea limitată de a îndeplini sarcinile de zi cu zi. În plângerile sale în fața autorităților, reclamanta a invocat argumente referitoare la situația sa mai generală, atât medicală, cât și socială (supra, pct. 5 și 7). În opinia Curții, aceste argumente au fost specifice, relevante și importante, iar Guvernul nu a susținut contrariul. Cu toate acestea, nici Comisia, atunci când a emis certificatul, nici instanța de recurs, în decizia din 17 februarie 2022, nu le-a luat cu adevărat în considerare (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 48).

15. În special, dreptul reclamantei la autonomie și la respectarea demnității sale nu pare să fi fost luat în considerare în cadrul evaluărilor interne în cauză. În plus, autoritățile nu au ținut seama de vârsta reclamantei. Nimic din deciziile criticate nu explică discrepanța evidentă dintre situația specială a reclamantei caracterizată prin lipsa autonomiei și constatarea că starea sa de sănătate nu reprezenta „un handicap grav care necesita un asistent personal” în temeiul Ordinului nr. 762/2007. Ca urmare a acestor decizii, reclamanta a fost lăsată să se descurce singură pe cheltuiala sa (supra, pct. 3), iar autoritățile nu au propus nicio modalitate practică alternativă pentru a-i asigura sprijinul constant de care avea nevoie (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 49).

Hotărârea Curții: 

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia capătului de cerere formulat în temeiul art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni (de la data rămânerii definitive a hotărârii), următoarele sume, care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 10.000 EUR (zece mii de euro), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(ii) 1.800 EUR (una mie opt sute de euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit;

b) că, de la împlinirea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.