Hotărârea CEDO din 30 august 2022 în cauza C. împotriva României (Cererea nr. 47.358/20)

Hotărârea CEDO din 30 august 2022 în cauza C. împotriva României (Cererea nr. 47.358/20)

În M. Of. nr. 221 din data de 17 martie 2023 s-a publicat Hotărârea CEDO din 30 august 2022 în cauza C. împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

„1. Cererea se referă la obligațiile pozitive ale statului în ceea ce privește acuzațiile de hărțuire sexuală la locul de muncă. Guvernul a fost informat cu privire la capetele de cerere ale reclamantei formulate în temeiul art. 8 din Convenție luat separat și împreună cu art. 14.

(…)

5. Reclamanta a fost angajată a societății D., care furniza servicii de curățenie. În 2014, aceasta a fost repartizată să lucreze la Gara Timișoara Est, care aparținea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, unde a rămas până la 25 octombrie 2017.

6. La 3 noiembrie 2017, reclamanta, asistată de un avocat, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara („parchetul”), împotriva lui C.P., șef de gară, acuzându-l că ar fi încercat în mod repetat să o forțeze să întrețină relații sexuale cu el timp de doi ani. Aceasta s-a întemeiat pe art. 223 din Codul penal. Reclamanta a propus mai mulți martori și a prezentat înregistrări audio făcute de aceasta cuprinzând mai multe discuții de natură sexuală cu C.P. (…)

7. La 27 noiembrie 2017, parchetul a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptele invocate de reclamantă.

(…)

18. La 19 octombrie 2018, C.P., care nu fusese încă pus sub acuzare de parchet, a fost audiat ca martor. Principalele sale declarații au fost prezentate în ordonanța procurorului după cum urmează. Acesta a declarat că a întreținut o singură dată relații sexuale cu reclamanta în 2014 și că ulterior a evitat-o de teamă că va afla soția lui. A afirmat de asemenea că a auzit că, după scurta lor relație, întrucât nu a mai arătat niciun interes față de reclamantă, aceasta ar fi avut relații sexuale cu un alt angajat de la stația de cale ferată și a intrat într-un conflict cu acesta și cu soția acestuia, conflict care a durat până în 2016. Acesta a explicat, de asemenea, că, din 2016, reclamanta începuse să îi facă avansuri și să se îmbrace „sexy” la locul de muncă pentru a-l provoca; acesta o pipăia adesea pe sâni în biroul său, dar întotdeauna cu consimțământul acesteia.

(…)

22. R.M. a afirmat că reclamanta a informat-o în mai multe rânduri în 2017 (nu își putea aminti datele exacte) că C.P. o hărțuia sexual. Ea a declarat că la început nu a crezut-o pe reclamantă, că a recunoscut vocile din înregistrările audio și că atât reclamanta, cât și C.P. păreau să consimtă la activitățile sexuale care păreau a fi avut loc între ei.

(…)

24. Parchetul a obținut de asemenea transcrieri ale înregistrărilor private realizate de reclamantă în interacțiunile sale cu C.P. În prima conversație, C.P. a fost auzit cerându-i reclamantei să stea liniștită deoarece voia să o pipăie pe sâni; aceasta a refuzat și i-a cerut să îi dea măturile de care avea nevoie pentru curățenie.

(…)

26. Parchetul a emis ordonanța respectivă la 22 octombrie 2019 și a notificat-o reclamantei și avocatului acesteia la 15 și 19 noiembrie 2019. Acesta a decis să nu îl trimită în judecată pe C.P. și să pună capăt urmăririi penale, pe motiv că actele comise nu constituiau o infracțiune interzisă de lege. (…)

36. La 8 noiembrie 2019, CFR Călători a adoptat un nou Cod de etică și conduită profesională, care a rămas în vigoare până la 11 iunie 2021, când a fost înlocuit cu noi dispoziții. Părțile relevante ale Codului din 2019 sunt redactate după cum urmează:

„II.9. Integritatea și apărarea personalului împotriva oricărei forme de hărțuire

II. 9.1. [SNTFC «CFR Călători» – S.A.] are obligația să protejeze integritatea morală a angajaților, asigurându-le condiții de lucru care să respecte demnitatea individului.

II. 9.2. Personalul [SNTFC «CFR Călători» – S.A.] are obligația, atât în relațiile interne, cât și în relațiile cu partenerii externi, să evite orice formă de hărțuire morală ce poate duce la discreditarea, intimidarea, deteriorarea condițiilor de muncă etc.

II. 9.3. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalului [SNTFC «CFR Călători» – S.A.] îi este interzis să manifeste un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic sau prin limbaj cu aluzii sexuale”.

(…)

49. Curtea, având competența de a realiza încadrarea juridică în drept a faptelor din speță, va examina plângerea din punctul de vedere al art. 8 din Convenție, care este redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora”.

(…)

54. Astfel, faptele care stau la baza cererii se referă la integritatea psihică a reclamantei și la viața sexuală a acesteia, ambele făcând parte din sfera personală protejată de art. 8. Ținând cont de gravitatea faptelor în cauză și, la nivel mai general, de implicațiile pentru reclamantă, care a invocat o atingere adusă integrității sale sexuale, Curtea consideră că tratamentul reclamat de aceasta a atins pragul de aplicabilitate a art. 8.

(…)

62. Curtea a hotărât anterior că noțiunea de viață privată include integritatea fizică și psihică a unei persoane. În temeiul art. 8, statele au obligația de a proteja integritatea fizică și psihică a unui individ față de alte persoane. În acest scop, acestea trebuie să mențină și să pună în aplicare un cadru juridic adecvat care să ofere protecție împotriva actelor de violență comise de persoane fizice, inclusiv în contextul hărțuirii la locul de muncă.

63. În contextul atacurilor asupra integrității fizice a unei persoane, o astfel de protecție ar trebui să fie asigurată prin mecanisme eficiente de drept penal. În cazul în care atacurile asupra integrității fizice sunt comise de o persoană fizică, Convenția nu impune neapărat statului urmărirea penală a agresorului pentru a garanta drepturile reclamantei în temeiul Convenției. În astfel de cazuri, nu este exclus, în temeiul Convenției, ca dreptul intern să acorde reclamantei/reclamantului posibilitatea de a continua urmărirea penală a atacatorului său, fie în rol de acuzator privat, fie ca parte vătămată, în rol de acuzator subsidiar. Cu toate acestea, în fiecare caz, indiferent dacă urmărirea penală a rămas în mâinile autorităților naționale sau dacă reclamanta/reclamantul s-a prevalat de posibilitatea de a continua urmărirea penală a agresorului său, Curtea trebuie să examineze mecanismele de drept penal relevante și modul în care acestea au fost puse în aplicare.

(…)

80. Curtea observă că motivul principal care domină atât în Ordonanța parchetului din 22 octombrie 2019, cât și în Încheierea judecătoriei din 11 iunie 2020 este absența umilirii victimei prin faptele în cauză. Cu toate acestea, autoritățile nu au oferit nicio explicație suplimentară pentru constatările lor și nu au încercat să pună în context elementele de probă care sugerau că aceasta părea uneori tristă după întâlnirile cu C.P., în timp ce în alte dăți părea destul de veselă (supra, pct. 28). De exemplu, menționarea acestor afirmații în deciziile respective nu a fost însoțită de nicio apreciere a raportului de putere și de subordonare dintre reclamantă și C.P. sau a amenințărilor pe care acesta i le-ar fi făcut, deși aceste elemente au fost aduse în mod corespunzător la cunoștință autorităților în cursul procedurii.

Hotărârea Curții:

1. declară admisibilă plângerea referitoare la art. 8;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia capătului de cerere formulat în temeiul art. 8 coroborat cu art. 14 din Convenție;

4. hotărăște:

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 7.500 EUR (șapte mii cinci sute euro), care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(b) că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.