Hotărârea CEDO din 29 martie 2022 în cauza A.M.I. împotriva României (Cererea nr. 24.481/15)

Hotărârea CEDO din 29 martie 2022 în cauza A.M.I. împotriva României (Cererea nr. 24.481/15)

În M. Of. nr. 951 din data de 29 septembrie 2022 s-a publicat Hotărârea CEDO din 29 martie 2022 în cauza A.M.I. împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

„1. Cererea are ca obiect condamnarea reclamantului în urma unui proces penal în cursul căruia acesta susține că nu a avut posibilitatea, în nicio fază procesuală, să interogheze sau să solicite audierea unui martor protejat a cărui declarație făcută în cursul anchetei penale a constituit baza stabilirii vinovăției sale [art. 6 §1 și 3 lit. d) din Convenție]. (…)

8. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

9. În ceea ce privește condamnarea reclamantului în lipsa posibilității de a solicita audierea martorei I.N., Curtea va examina acest capăt de cerere în raport cu dispozițiile coroborate ale art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție [Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9.154/10, pct. 100, CEDO 2015], în lumina principiilor relevante enunțate în hotărârile Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit (MC) (nr. 26.766/05 și 22.228/06, pct. 118-147, CEDO 2011), Schatschaschwili (citată anterior, pct. 100-130) și Asani împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (nr. 27.962/10, pct. 36-37, 1 februarie 2018).

10. În primul rând, se impune constatarea că martora protejată I.N., citată în fața tribunalului, nu s-a prezentat niciodată pentru a oferi părților posibilitatea de a o audia (supra, pct. 4). Tribunalul a constatat, chiar înainte de pronunțarea sentinței, imposibilitatea de a o audia pe baza informațiilor furnizate de agentul de poliție C.P., referitoare la plecarea lui I.N. în străinătate (supra, pct. 4). Rezultă astfel că, în pofida informațiilor privind prezența sa pe teritoriul altui stat, autoritățile române au continuat să o citeze pe această martoră în vederea prezentării sale în România și nu au depus niciun efort pentru a încerca să o localizeze (supra, pct. 4; a se vedea, mutatis mutandis, Colac împotriva României, nr. 26.504/06, pct. 49-50, 10 februarie 2015, și, a contrario, Tseber împotriva Republicii Cehe, nr. 46.203/08, pct. 50-52, 22 noiembrie 2012). Reamintind, în lumina principiilor enunțate la pct. 9 supra, că lipsa unor motive întemeiate pentru neprezentarea unui investigator sub acoperire nu este în sine decisivă, ci constituie un element important pentru aprecierea caracterului echitabil al procesului, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, nu se poate considera că instanțele au depus toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezentarea martorei I.N. (a se vedea, a contrario, Schatschaschwili, pct. 139-140, Lučić împotriva Croației, nr. 5.699/11, pct. 80, 27 februarie 2014, și, mutatis mutandis, Colac, pct. 48-50).

11. În continuare, deși este adevărat, astfel cum susține Guvernul, că era vorba de un proces-verbal, nu o declarație oficială făcută de I.N., Curtea constată totuși că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea de condamnare, cel puțin într-o măsură decisivă, pe declarațiile făcute de I.N. în Procesul-verbal întocmit la 8 iunie 2011 și că nu s-a putut desfășura nicio confruntare directă între aceasta și reclamant, nici în cursul procesului, nici în faza actelor premergătoare (supra, pct. 3-6). Într-adevăr, declarațiile martorei I.N. se coroborau, în opinia curții de apel, cu înregistrările audio (supra, pct. 3 și 6), dar, în circumstanțele prezentei cauze, Curtea este dispusă să admită că, fără a constitui unicul element sau unul determinant pentru condamnarea reclamantului, declarațiile martorei I.N. aveau o anumită importanță sau chiar una însemnată, iar administrarea lor a cauzat dificultăți apărării (a se vedea, mutatis mutandis, Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 49, 27 iunie 2017).

12. În ceea ce privește elementele compensatorii necesare pentru a contrabalansa dificultățile cauzate apărării de imposibilitatea audierii în contradictoriu a martorei I.N., deși reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta propria versiune asupra faptelor, negând acuzațiile formulate împotriva sa, și deși înregistrările audio-video au fost puse la dispoziția părților (supra, pct. 4), alte elemente sunt discutabile. Astfel, trebuie amintit că I.N., singurul martor al acuzării, nu a fost audiată niciodată în fața instanțelor și, prin urmare, nici reclamantul, nici avocatul său nu au putut să aprecieze credibilitatea și fiabilitatea declarațiilor sale (supra, pct. 3-6). Curtea de apel s-a limitat să constate că procedura fusese respectată, fără a examina dacă lipsa acestui martor putea afecta caracterul echitabil al procesului (supra, pct. 6). Procedând astfel, curtea de apel nu a efectuat o examinare amănunțită a credibilității martorei I.N. și a fiabilității declarațiilor sale (a se vedea, a contrario, Schatschaschwili, citată anterior, pct. 146-150). Având în vedere contextul special al cauzei, această instanță ar fi trebuit să abordeze cu prudență declarația lui I.N., cu atât mai mult cu cât aceasta era o importantă probă în acuzare (a se vedea, mutatis mutandis, Fikret Karahan împotriva Turciei, nr. 53.848/07, pct. 53, 16 martie 2021). Rezultă că, în speță, s-au luat foarte puține măsuri procedurale pentru a compensa imposibilitatea apărării de a o audia în mod direct pe I.N. Aceasta reprezintă o garanție procedurală importantă, de natură să protejeze dreptul la apărare al inculpatului, absența acesteia având o mare pondere la punerea în balanță a examinării caracterului echitabil general al procesului în raport cu art. 6 § 1 și 3 lit. d).

13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că faptul că reclamantul nu a putut, în nicio fază procesuală, să pună întrebări martorei I.N. ori să solicite audierea acesteia a făcut ca procesul să fie inechitabil în ansamblu. Prin urmare, au fost încălcate art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție.

Cu privire la aplicarea art. 14 din Convenție

14. Reclamantul solicită 20.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care susține că l-a suferit și 5.532,62 de euro (EUR) pentru toate cheltuielile de judecată (inclusiv 5.130 EUR cu titlu de onorariu pentru reprezentare în fața Curții; 170,69 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurii în fața Curții și 231,10 EUR pentru cele efectuate în cursul procedurii în fața instanțelor naționale). Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită ca această sumă să fie plătită direct în contul bancar al avocatului său.

15. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar putea constitui o reparație suficientă și că sumele solicitate sunt excesive în raport cu jurisprudența Curții.

16. Curtea acordă reclamantului 6.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

17. Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 3.400 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. Această sumă se plătește direct avocatului său”.

Hotărârea Curții:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că au fost încălcate art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție;

3. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 6.000 EUR (șase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 3.400 EUR (trei mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, sumă care se va plăti direct avocatului său;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.