Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României

Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României (Cererea nr. 8.889/18)

În M. Of. nr. 289 din data de 2 aprilie 2025 s-a publicat Hotărârea CEDO din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod – S.A. împotriva României (Cererea nr. 8.889/18).

1. Cauza privește plângerea societății reclamante cu privire la pretinsa încălcare a dreptului său de acces la o instanță în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și a dreptului său în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a pretinsei interpretări eronate a normei privind termenul de către instanța națională de recurs.

(…)

Motivarea Curții

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

7 . Societatea reclamantă s-a plâns că Tribunalul Constanța a interpretat dispozițiile legii naționale referitoare la prescripția extinctivă într-un mod arbitrar, refuzându-i astfel dreptul de acces la o instanță, cu încălcarea art. 6 § 1 din Convenție.

8. Principiile generale cu privire la accesul la o instanță au fost rezumate în Zubac împotriva Croației [(MC) nr. 40.160/12, pct. 76-79, 5 aprilie 2018].

9. Curtea reiterează în primul rând că cerința de a depune o cerere judiciară într-un termen dat nu este în sine incompatibilă cu art. 6 § 1 din Convenție. Curtea a hotărât în numeroase rânduri că o astfel de cerință urmărește scopul legitim de administrare corectă a justiției și de respectare, în special, a principiului securității juridice (a se vedea, de exemplu, Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, pct. 45, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, și Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei, nr. 38.366/97, pct. 33, CEDO 2000-I).

10. Revenind la cauza prezentă, Curtea observă că în centrul acesteia se află modul în care Tribunalul Constanța a interpretat și a aplicat reglementările privind termenul în legătură cu dreptul societății reclamante de a obține calcularea și rambursarea sumelor calculate greșit de furnizorul de energie electrică între 2004 și 2009.

11. Dispozitivul de măsurare a consumului de energie electrică a fost instalat de furnizorul de energie electrică la sediul societății reclamante în septembrie 2004. Cu toate acestea, societatea reclamantă a aflat despre proasta instalare și despre faptul că a fost obiectul unei duble facturări doar la 20 iulie 2012 (a se vedea supra, pct. 2). Deși această dată era necontestată între părțile din procesul civil intern, ceea ce se contesta între părți a fost data de la care a început să curgă termenul de trei ani prevăzut de lege. Furnizorul de energie electrică și-a recunoscut culpa și a rambursat societății reclamante sumele greșit facturate între 1 iulie 2009 și 3 septembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 2); totuși, a refuzat să calculeze și să ramburseze sumele pentru perioada dintre instalarea dispozitivului de măsurare și 1 iulie 2009, susținând că s-au prescris.

12. Curtea reține și faptul că cele două instanțe interne care examinaseră cauza societății reclamante în două grade de jurisdicție aveau interpretări diferite în privința dispozițiilor interne relevante. Astfel, cu toate că instanța de prim grad a acordat importanță datei la care societatea reclamantă a luat cunoștință de proasta instalare a dispozitivului de măsurare și a considerat, prin urmare, că termenul de trei ani a început să curgă din acel moment (a se vedea supra, pct. 4), Tribunalul Constanța a considerat că societatea reclamantă ar fi trebuit să formuleze cauza în termen de trei ani de la data emiterii fiecărei facturi lunare incorecte (a se vedea supra, pct. 6).

13. În temeiul art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare până la 1 octombrie 2011, dar aplicabil în speță în conformitate cu dispozițiile tranzitorii din noul Cod civil (deoarece termenul de prescripție a început să curgă în timp ce decretul era încă în vigoare), termenul de prescripție pentru formularea unei cereri de despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei acțiuni ilegale începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea. În temeiul art. 3 din același decret, termenul de prescripție este de trei ani pentru a formula o acțiune cu obiect patrimonial.

14. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că interpretarea și aplicarea regulii relevante privind termenul de către Tribunalul Constanța, conform căreia societatea reclamantă era obligată să introducă acțiunea în momentul în care în mod realist aceasta nu putea avea suficientă cunoștință de prejudiciul suferit sau despre baza faptică pentru a depune o plângere, erau arbitrare și împiedicau examinarea în întregime a fondului cauzei. Mai mult, o astfel de interpretare nu era în conformitate cu doctrina și jurisprudența existente. Prin urmare, prin impunerea unei sarcini disproporționate asupra societății reclamante, Tribunalul Constanța a afectat esența însăși a dreptului societății reclamante de acces la o instanță.

15. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că dreptul societății reclamante de acces la o instanță a fost încălcat și că, prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție.

(…)

Hotărârea Curții:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesar să se examineze dacă a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

4. hotărăște:

(a) că statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni (de la data rămânerii definitive a hotărârii), următoarele sume, care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 810 EUR (opt sute zece euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit;

(b) că, de la împlinirea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.