Hotărârea CEDO în Cauza Stepanian împotriva României

53. Analizând circumstanțele concrete ale speței prezente, Curtea observă că reclamanta a formulat, în numele lui S.N., o plângere penală împotriva persoanelor răspunzătoare de rele tratamente, pe care le-a acuzat de tentativă de ucidere din culpă și de purtare abuzivă și ulterior de atingere gravă adusă integrității fizice a fiului său, precum și că aceasta și-a manifestat, chiar de la început, dorința de a obține despăgubiri (supra, pct. 17 și 20). Capătul de cerere a fost examinat de autoritățile interne, procuror și instanțe. Această procedură constituie, în principiu, o cale de atac disponibilă, adecvată și relevantă pentru încălcarea incriminată (mutatis mutandis, Stoica împotriva României, nr. 42.722/02, pct. 105 – 109, 4 martie 2008). În aceste condiții, reclamanta a utilizat o cale de drept aparent efectivă și suficientă în numele lui S.N. și nu se poate cere de la aceasta și nici de la reclamant, după decesul lui S.N., să încerce să utilizeze și altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe șanse de reușită [Nada împotriva Elveției (MC), nr. 10.593/08, pct. 142, CEDO 2012).

54. În consecință, este necesar să se respingă excepția invocată de Guvern.

c) Cu privire la temeinicie

55. Pe de altă parte, Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la aspectul material al art. 3 din Convenție

a) Argumentele părților

56. Reclamanții solicită Curții să constate că tratamentul suferit de S.N. la 14 februarie 2010 și în zilele următoare constituie tortură, pentru motivele explicate în detaliu în observațiile lor. În special, aceștia fac referire la starea de vulnerabilitate a lui S.N., bolnav mintal internat într-un spital de psihiatrie, la intensitatea forței utilizate și a suferinței provocate astfel, la scopul agresiunii care urmărea să o pedepsească pe victimă. Aceștia subliniază condițiile precare ale plasării în izolare pentru 12 ore, fără hrană și tratament medical, fără căldură și acces la toalete, absența tratamentului medical în cele două zile ulterioare altercației și urmările pulmonare suferite de victimă.

57. Guvernul recunoaște că S.N. a suferit rele tratamente la spital.

58. Subliniază că S.N. a fost internat din propria dorință la spital, unde se ofereau condiții materiale foarte bune de cazare și de tratament pentru pacienți. Deși este un spital public, acesta primește și pacienți din sistemul privat. În consecință, personalul nu poate fi asimilat funcționarilor publici.

b) Motivarea Curții

(i) Principii generale

59. Mai întâi, Curtea reamintește că, pentru a intra sub incidența art. 3, relele tratamente trebuie să atingă un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativă în esență; ea depinde de ansamblul de circumstanțe specifice cauzei, de exemplu durata tratamentului sau efectele sale fizice ori psihologice și, în unele cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei [M.S. împotriva Croației (nr. 2), nr. 75.450/12, pct. 95, 19 februarie 2015, și Blokhin împotriva Rusiei (MC), nr. 47.152/06, pct. 135, 23 martie 2016]. În cazul în care o persoană este privată de libertate, folosirea forței fizice împotriva sa atunci când nu se dovedește necesară din cauza comportamentului său aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 120, CEDO 2000-IV]).

60. În final, Curtea reiterează că trebuie ținut cont, în cazul persoanelor bolnave mintal, de vulnerabilitatea și incapacitatea lor, în anumite situații, de a se plânge într-o manieră coerentă sau doar de a se plânge de efectele unui tratament aplicat asupra propriei persoane, pentru a aprecia dacă respectivul tratament era incompatibil cu cerințele art. 3 (Keenan împotriva Regatului Unit, nr. 27.229/95, pct. 111, CEDO 2001-III; Bureš împotriva Cehiei, nr. 37.679/08, pct. 85, 18 octombrie 2012).

(ii) Aplicarea acestor principii în speță

61. Curtea reamintește că, la 14 februarie 2010, S.N. a fost lovit de trei angajați ai spitalului de psihiatrie și că a suferit răni la cap și fracturi la trei coaste care au necesitat o intervenție chirurgicală la plămâni (supra, pct. 10 și 11). În orice caz, această reacție violentă a fost rezultatul refuzului său de a lua tratamentul. Autoritățile interne, în timpul anchetei efectuate cu privire la fapte, precum și Guvernul în observațiile sale au recunoscut existența acestor abuzuri (supra, pct. 12, 19 și 20 in fine și, respectiv, pct. 57).

62. Violențele suferite de S.N. au fost suficient de grave pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenție. În plus, tratamentul contrar Convenției a fost aplicat de personalul unui spital public, angajând astfel răspunderea statului (supra, pct. 39 și 42).

63. Curtea observă că cei trei făptuitori au făcut declarații contradictorii cu privire la justificarea comportamentului lor: pe de o parte, în timpul procedurii disciplinare, au admis că victima nu fusese violentă și, pe de altă parte, în timpul anchetei penale, au invocat comportamentul agresiv al acesteia (supra, pct. 14 și, respectiv, pct. 18). Cu toate acestea, nimic nu pare să justifice gradul de forță utilizat pentru imobilizarea lui S.N. (mutatis mutandis, Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 76, CEDO 2000-XII). Elementele aflate la dosar nu indică că S.N. ar fi fost violent sau că ar fi reprezentat un pericol pentru el însuși sau pentru ceilalți (personalul sau pacienții din spital). Astfel, în ciuda pretinsei sale agitații, a fost lăsat fără supraveghere specială în timpul necesar asistentei medicale pentru a obține ajutor din partea colegilor săi. Pe de altă parte, nicio altă persoană, inclusiv asistenta medicală chemată în ajutor, nu pare să fi suferit leziuni în timpul incidentelor. În plus, rănile provocate lui S.N. au fost foarte grave, punându-i viața în pericol, conform expertizei medicale (supra, pct. 12).

64. Pentru aceste motive, Curtea este convinsă că S.N. a fost supus unor violențe psihice ce au constituit un tratament inuman și degradant care nu a fost necesar ca urmare a comportamentului său (supra, pct. 60, precum și, mutatis mutandis, Ribitsch împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 36 și 38, seria A, nr. 336). Curtea ajunge la această concluzie chiar fără să țină cont de vulnerabilitatea lui S.N., persoană suferind de o boală psihică care era internată într-un spital de psihiatrie.

65. Curtea ia în considerare și faptul că, după incident, S.N. a fost plasat în izolare fără să-i fie acordat niciun fel de îngrijire medicală, în ciuda gravității rănilor suferite în timpul incidentului și în condiții materiale deplorabile (supra, pct. 8).

66. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție ca urmare a tratamentului la care a fost supus S.N. la 14 februarie 2010 la spitalul de psihiatrie, agresiunii suferite și plasării sale ulterioare în izolare.

2. Cu privire la aspectul procedural al art. 3 din Convenție

a) Argumentele părților

67. Reclamanții susțin că autoritățile interne, parchet și instanță, au tratat cauza într-un mod superficial. Aceștia subliniază că niciun martor la incident nu a fost audiat de procurori și că doar inculpații au dat declarații.

68. Guvernul consideră că ancheta administrativă a îndeplinit foarte bine condițiile prevăzute de Convenție, întrucât aceasta a dus la identificarea și pedepsirea celor răspunzători de abuzurile asupra victimei. Reiterează apoi argumentul conform căruia plângerea penală nu constituia acțiunea cea mai potrivită în speță.

b) Motivarea Curții

(i) Principii generale

69. Curtea reamintește că, în cazul în care o persoană susține în mod credibil că a suferit un tratament contrar art. 3, aceste acuzații trebuie să facă obiectul unei anchete oficiale și efective care să permită identificarea și pedepsirea celor vinovați și care să răspundă criteriilor enunțate mai ales în Hotărârea M.S., menționată anterior (pct. 74 – 77).

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele cauzei

70. Analizând situația de fapt a speței, Curtea observă că, în timpul anchetei penale deschise ca urmare a plângerii depuse de reclamantă, parchetul a pronunțat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că loviturile aplicate lui S.N. nu au fost îndreptate către organe vitale, iar inculpații nu au avut intenția de a-l ucide. Această decizie a fost confirmată prin hotărârea definitivă a judecătoriei.

71. Nici parchetul, nici instanța în cauză nu au examinat dacă utilizarea forței fusese strict necesară și dacă aceasta fusese proporțională cu gravitatea situației. Aceștia nici nu au încercat să coroboreze declarațiile contradictorii ale celor trei persoane răspunzătoare în cele două proceduri inițiate împotriva acestora (supra, în special, pct. 14 și 18). Pe de altă parte, nu rezultă că parchetul a audiat și alte persoane ale căror declarații ar fi putut aduce alte elemente relevante, precum, de exemplu, doctorul curant al victimei, în ciuda unei cereri exprese din partea reclamantei (supra, pct. 20).

72. Curtea observă, de asemenea, că autoritățile s-au mulțumit să disculpe persoanele răspunzătoare de acuzațiile cele mai grave, fără să reușească să stabilească ce se întâmplase în realitate și răspunderea lor penală pentru evenimente.

73. Curtea reamintește că victima era într-o stare vulnerabilă și consideră că acest element nu fost luat în considerare suficient de organele de cercetare (supra, pct. 64, și, mutatis mutandis, M.S., menționată anterior, pct. 76).

74. Curtea nu pierde din vedere faptul că nu a fost efectuată nicio anchetă cu privire la necesitatea și oportunitatea de a-l plasa pe S.N. în izolare după incidente.

75. Ținând seama de elementele menționate anterior, Curtea apreciază că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă. În consecință, constată că a fost încălcat aspectul procedural al art. 3 din Convenție.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

76. În conformitate cu art. 41 din Convenție,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

77. Reclamanta solicită, cu titlu de prejudiciu material, suma de 30 RON reprezentând cheltuielile de judecată din procedura internă, prezentând probe în acest sens. Pretinde și suma de 1.790,68 RON pe care spitalul, care îl tratase de urgență pe fiul său pentru rănile suferite la 14 februarie 2010, ar putea să o solicite de la reclamantă. Reclamanta estimează prejudiciul la 409,11 euro (EUR).

78. Fiecare reclamant pretinde 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral ca urmare a abuzurilor suferite de S.N. și a modului în care autoritățile au efectuat ancheta. Aceștia descriu impactul emoțional major pe care violențele suferite de S.N. l-au avut asupra lor, precum și durerea și tristețea profunde resimțite ca urmare a suferințelor acestuia și absenței unui răspuns din partea autorităților. În plus, reclamanta invocă umilința la care a fost supusă de autorități pentru că a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată în procesul penal. Reclamantul susține că a fost profund marcat de suferința tatălui său și că această suferință a fost sporită de modul în care tatăl său a fost umilit și tratat.

79. Guvernul observă că suma pretinsă cu titlu de prejudiciu material reprezintă de fapt cheltuielile de judecată ocazionate de procedura internă și consideră că această sumă nu este relevantă pentru încălcările pretinse în fața Curții. Susține că pretenția respectivă nu a fost susținută de probe. Guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate între suma pretinsă cu titlu de prejudiciu moral și încălcările invocate. În orice situație, solicită Curții să țină cont de sumele acordate în cauze similare.

80. Curtea consideră că pretenția de restituire a cheltuielilor de judecată în fața instanțelor interne intră în sfera de aplicare a art. 41. Din această cauză, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantei suma de 7 EUR cu acest titlu.

De asemenea, Curtea consideră că trebuie să li se acorde reclamanților în solidar suma de 12.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

81. De asemenea, reclamanții solicită 6.200 EUR pentru cheltuielile efectuate în fața Curții, defalcate astfel:

– 5.900 EUR cu titlu de onorarii avocat în fața Curții, detaliate conform contractului încheiat între reclamanți și avocat; aceștia solicită ca suma să fie plătită direct în contul avocatului lor, dna N. Popescu;

– 300 EUR cu titlu de cheltuieli efectuate de Fundația Centrul de Resurse Juridice, reprezentând cheltuieli de secretariat (taxe poștale, telefon, fotocopii). Conform contractului încheiat între reclamanți și fundație, aceasta și-a asumat toate activitățile de secretariat necesare în cauză. Reclamanții solicită ca această sumă să fie plătită direct fundației.

82. Guvernul apreciază că suma solicitată cu titlu de onorarii avocat este excesivă și subliniază că nu a fost prezentat niciun document justificativ pentru cheltuielile de secretariat. Solicită Curții să acorde o sumă rezonabilă cu acest titlu.

83. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al cuantumului lor. În speță, ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă sumele de 5.900 EUR și 300 EUR pentru procedura în fața Curții și le acordă reclamanților. Sumele vor fi plătite direct în conturile bancare respective.

C. Dobânzi moratorii

84. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    CURTEA:

1. respinge, în unanimitate, obiecția Guvernului cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei și declară cererea admisibilă în măsura în care a fost introdusă de reclamantă;
2. respinge, cu majoritate, obiecția Guvernului cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului și declară cererea admisibilă în măsura în care a fost introdusă de reclamant;
3. hotărăște, în unanimitate, că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect material;
4. hotărăște, în unanimitate, că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural;
5. hotărăște, în unanimitate:

a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moned
a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 12.000 euro (douăsprezece mii euro), la car
e se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, în solidar, reclamanților;
(ii) 7 EUR (șapte euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material, reclamantei;

(iii) 6.200 EUR (șase mii două sute euro) plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată în fața Curții, care trebuie plătită direct în conturile bancare indicate de reprezentanta reclamantului și de fundație, conform solicitării reclamanților;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

6. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 14 iunie 2016, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

(…)