Hotărârea CEDO în Cauza Stepanian împotriva României

27 ian. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2588

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

S-a publicat Hotărârea CEDO din 14 iunie 2016 în Cauza Stepanian împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 14 iunie 2016 în Cauza Stepanian împotriva României

(Cererea nr. 60.103/11)

– M. Of. nr. 65 din 26 ianuarie 2017 –

(extras) –

Regulamentul CEDOCEDO
– art. 77 §2; art. 77 § 3– art. 2; art. 3; art. 5; art. 8; art. 9; art. 14; art.  34; art. 35 § 3 (a); art. 37 § 1; art. 41; art. 44 § 2

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 60.103/11 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanți ai acestui stat, doamna Angela Stepanian (reclamanta) și domnul Dorel Stepanian (reclamantul), au sesizat Curtea la 7 septembrie 2011, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Reclamanții au fost reprezentați de către doamna N. Popescu, avocat în București. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanții se plâng de faptul că S.N., respectiv fiul reclamantei și tatăl reclamantului, a suferit rele tratamente la spitalul de psihiatrie și de faptul că ancheta desfășurată nu a fost efectivă.

4. La 18 decembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele speței

5. Reclamanții s-au născut în 1942 și, respectiv, 1990 și locuiesc în București.

6. În 1994, S.N., născut în 1968, a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Acesta primea tratament și era internat periodic la Spitalul de Psihiatrie pentru Bolnavi Cronici de la Gura Ocniței. Reclamanta, care îi era mamă și curator, îl vizita în mod frecvent la spital și se interesa cu privire la starea sa la medicul curant, care era și director al spitalului.

7. La 18 ianuarie 2010, S.N. a fost internat la spitalul de psihiatrie pentru examene medicale și tratament.

8. În seara zilei de 14 februarie 2010, S.N. a refuzat tratamentul prescris și a împins mâna asistentei care-i oferea tratamentul. Directoarea spitalului a decis că tratamentul trebuia administrat și i-a prescris o injecție cu clorpromazină. Asistenta medicală a solicitat ajutorul a doi colegi pentru a putea administra tratamentul lui S.N.

Conform reclamanților, trei angajați ai spitalului l-au imobilizat pe S.N. de o balustradă și i-au aplicat numeroase lovituri de pumn la cap, la ochiul stâng și la urechea dreaptă. Asistenta medicală i-a injectat tratamentul și l-a închis într-o cameră izolată, cunoscută în limba română sub numele de “izolator”, timp de 12 ore, fără monitorizare. În acest interval nu i-a fost acordat niciun tratament medical pentru rănile suferite. S.N. nu a primit decât apă; trebuia să-și facă nevoile într-o găleată adusă în camera în care se afla, cameră care nu era dotată cu toaletă.

9. S., asistenta medicală, nu l-a informat pe medic cu privire la faptul că S.N. fusese imobilizat cu forța și plasat în izolare. Aceasta nu a menționat acest incident nici în fișa de observație clinică a pacientului.

A. Tratamentul medical în urma incidentului din 14 februarie 2010

10. La 15 februarie 2010, S.N. a fost examinat de un doctor care a constatat în raportul său că prezenta o tumefacție generalizată la nivelul capului și o echimoză localizată la nivelul ochiului stâng. La 16 februarie 2010, un medic oftalmolog a constatat că prezenta un hematom și că suferea de o hemoragie la nivel ocular. Un examen radiologic efectuat în aceeași zi a relevat că avea fracturi la trei coaste.

11. La 17 februarie 2010, S.N. a fost transferat de urgență, ca urmare a stării sale de sănătate foarte grave, la spitalul din Târgoviște. Medicii care l-au examinat au decis că era necesară de urgență o operație la plămâni pentru care era obligatoriu consimțământul reclamantei, în calitate de curator. Un vehicul al spitalului din Târgoviște a venit să o ia pe reclamantă de la București și să o ducă la Târgoviște. La momentul respectiv aceasta a aflat de starea gravă de sănătate a fiului său și și-a exprimat consimțământul pentru operație. La 19 februarie 2010, S.N. a suferit un drenaj chirurgical al plămânilor și o pleurotomie a plămânului drept, în cursul căreia a fost scoasă o cantitate de 2.500 ml de sânge coagulat. Acesta a rămas în spital până la 24 februarie 2010.

12. La 15 martie 2010, un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Dâmbovița l-a examinat pe S.N. la solicitarea Poliției Gura Ocniței. În raportul întocmit s-a constatat că la 14 februarie 2010 a suferit vătămări corporale pentru care fuseseră necesare îngrijiri medicale de 22 – 24 de zile și că acestea îi puseseră viața în pericol.

B. Acțiunea disciplinară împotriva personalului spitalului

13. Ca urmare a incidentului din 14 februarie 2010 a fost deschisă o anchetă în cadrul spitalului.

14. La 1 martie 2010, persoanele implicate în incidentul din 14 februarie 2010 au declarat că S.N. nu fusese violent față de ele în timpul incidentului și că erau la curent cu privire la interdicția absolută, instituită prin regulamentul spitalului, de a recurge la violențe împotriva pacienților.

15. Două dintre persoanele răspunzătoare pentru violențe au fost concediate și a treia persoană a fost sancționată cu reținere din salariu timp de trei luni. Concedierile au fost confirmate de instanță în urma plângerilor persoanelor în cauză.

C. Plângerea penală împotriva personalului spitalului

16. Poliția Gura Ocniței a deschis o anchetă împotriva angajaților spitalului. La solicitarea poliției, la 26 martie 2010, reclamanta a dat o declarație prin care a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit de S.N.

17. La 1 aprilie 2010, aceasta a formulat o plângere penală pentru omor din culpă împotriva celor trei angajați ai spitalului din Gura Ocniței care i-au aplicat lovituri fiului său la 14 februarie 2010. Și-a reluat cererea de constituire ca parte civilă în procedură în numele fiului său.

18. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a audiat pe reclamantă și angajații din cauză. Aceștia au declarat că fuseseră chemați pentru a-l imobiliza pe S.N. care devenise agitat și violent.

19. Prin Rezoluția parchetului din 5 iulie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că elementele constitutive ale infracțiunii nu erau întrunite în speță. Având ca temei declarațiile primite și concluziile raportului medico-legal din 15 martie 2010, s-a reținut că utilizarea forței fusese necesară pentru imobilizarea lui S.N. și pentru administrarea tratamentului medical prescris și nu a avut ca scop uciderea acestuia:

„Învinuiții au fost chemați cu scopul de a-l imobiliza pe pacient și, în momentul în care au intrat în camera în care se găsea, acesta s-a aruncat spre ei, încercând să-i lovească. Pe fondul comportamentului agresiv al pacientului, cei trei învinuiți au încercat să-l imobilizeze și pe coridor a izbucnit o încăierare.

Conform raportului medico-legal, […] reiese că [S.N.] prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi provocate la 14 februarie 2010 de lovituri […] necesitând 22 – 24 de zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în pericol.

Probele administrate au demonstrat că a existat o încăierare între victimă și cei trei învinuiți, în urma căreia persoanele implicate în incident au suferit leziuni mai mult sau mai puțin grave.

Trebuie reținut că această încăierare între partea vătămată și cei trei învinuiți nu putea fi evitată din cauza comportamentului părții vătămate care refuzase tratamentul injectabil obligatoriu. Pentru a-l imobiliza, cei trei învinuiți au utilizat forța, singura opțiune posibilă în acel moment […].

În ceea ce privește intensitatea și efectele loviturilor, trebuie reținut că vătămările suferite de partea vătămată în urma incidentului au fost grave, dar nu au fost aplicate cu intenția de a-i pune capăt vieții”.

20. La 2 august 2010, reclamanta a contestat rezoluția la procurorul superior ierarhic, subliniind mai multe lacune în derularea anchetei efectuate de procuror. Aceasta a subliniat că angajații spitalului erau vinovați de atingerea gravă adusă integrității fizice a fiului său și că, în cadrul anchetei administrative, unul dintre aceștia a menționat că medicul curant al fiului său nu fusese audiat de parchet, deși ar fi putut face precizări relevante cu privire la comportamentul pretins agresiv al victimei și, în consecință, cu privire la necesitatea de a-l imobiliza. La 6 august 2010, parchetul a respins contestația, motivând că loviturile aplicate victimei oricum nu au fost îndreptate spre organe vitale și nu a existat intenția de omor.

21. În urma plângerii reclamantei din 1 septembrie 2010, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Judecătoria Dâmbovița, prin Hotărârea din 25 martie 2011, unde au fost reluate motivele enunțate de parchet. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 30 lei (RON).

D. Decesul lui S.N.

22. La 11 martie 2011, S.N. a fost internat la Spitalul Sf. Ștefan cu diagnosticul de pneumonie. Două zile mai târziu, la 13 martie 2011, acesta a decedat la spital în urma unui stop cardiac.

23. La 24 aprilie 2013, la solicitarea Guvernului, o comisie de la Spitalul Sf. Ștefan, din care făcea parte medicul care îl tratase pe S.N., a stabilit că nu exista nicio legătură între incidentul din 2010 și decesul pacientului.

II. Dreptul intern relevant

24. Articolele relevante din Codul penal și Codul de procedură penală, precum și reglementările privind sănătatea mintală sunt rezumate în Hotărârea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [(MC), nr. 47.848/08, pct. 49, 50 și 53 – 63, CEDO 2014].

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

25. Reclamanții susțin că S.N. a suferit din partea angajaților statului, în perioada internării sale în spitalul de psihiatrie, tratamente pe care le califică drept acte de tortură. În plus, aceștia sunt de părere că ancheta desfășurată în speță de către autorități nu a fost efectivă. Aceștia invocă art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la calitatea procesuală

26. Guvernul consideră că reclamanții nu au calitatea procesuală necesară pentru a formula prezenta cerere în numele lui S.N., cerere pe care o consideră inadmisibilă pe motivul incompatibilității ratione personae în temeiul art. 34 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizație neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre înaltele părți contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale […]. Înaltele părți contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exercitarea efectivă a acestui drept”.

Hotărârea CEDO în Cauza Stepanian împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter