Hotărârea CEDO în Cauza Şerban împotriva României

27 apr. 2017
Vizualizari: 7689

2. Motivarea Curții

a) Principii generale relevante

28. Curtea face trimitere la principiile relevante cu privire la criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 § 1 și § 3 lit. d) din Convenție, în ceea ce privește absența martorilor la ședința de judecată, astfel cum sunt expuse în hotărârile Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit (MC) (nr. 26.766/05 și 22.228/06, pct. 118 – 147, CEDO 2011) și Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC) (nr. 9.154/10, pct. 100 – 131, CEDO 2015).

29. În Hotărârea Schatschaschwili (citată anterior, pct. 107), Curtea a precizat că, în conformitate cu principiile desprinse din hotărârea Al-Khawaja și Tahery, citată anterior, examinarea compatibilității cu art. 6 § 1 și § 3 lit. d) din Convenție a unei proceduri în care declarațiile date de un martor care nu s-a prezentat și nu a fost audiat în timpul procesului sunt folosite ca probe cuprinde trei etape (ibidem, pct. 152). Curtea trebuie să cerceteze:

(i) dacă a existat un motiv temeinic care să justifice absența martorului și, în consecință, admiterea cu titlu de probă a depoziției sale (ibidem, pct. 119 – 125);

(ii) dacă depoziția martorului absent a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării (ibidem, pct. 119 și 126 – 147);

(iii) dacă există elemente care pot să compenseze, în special garanții procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultățile provocate apărării ca urmare a admiterii unei asemenea probe și pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (ibidem, pct. 147).

30. Ar trebui insistat pe faptul că lipsa unui motiv serios care să justifice neprezentarea unui martor pentru acuzare constituie un element important în ceea ce privește evaluarea caracterului echitabil de ansamblu al unui proces; un astfel de element este susceptibil să încline balanța în favoarea constatării potrivit căreia a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) (ibidem, pct. 113).

b) Aplicarea acestor principii în speță

31. În această cauză, Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă cele trei etape ale criteriului Al-Khawaja și Tahery – în ordinea dată în această hotărâre – care sunt interdependente și, împreună, sunt destinate pentru a stabili dacă procedura penală în speță a fost, în ansamblu, echitabilă (Schatschaschwili, citată anterior, pct. 118).

32. În ceea ce privește prima etapă, Curtea observă că, în cel de-al doilea ciclu procedural în urma căruia reclamantul a fost condamnat pentru trafic de droguri, instanțele interne nu au ascultat patru dintre martorii indicați în rechizitoriul parchetului, mai exact, pe soții R., pe B.D.A. și pe F.L.S. De asemenea, reține că tribunalul i-a citat în mod legal și a emis mandate de aducere pentru a se asigura de prezența lor (supra, pct. 14). Aceștia nu s-au prezentat totuși, tribunalul observând în Sentința din 4 mai 2006 că soții R. erau plecați din țară, noua lor adresă fiind necunoscută (supra, pct. 16).

33. Curtea admite faptul că, emițând mandate de aducere, instanțele interne au confirmat absența acestor martori de la adresa lor obișnuită, dar constată că nu rezultă din dosar că ar fi fost luate măsuri concrete pentru a localiza noile lor adrese, căutându-i activ sau, după caz, prin mecanismele de cooperare internațională în materie penală. De altfel, Guvernul nu a susținut, în observațiile sale, că ar fi fost luate astfel de măsuri.

34. De aceea, Curtea apreciază că instanța de fond nu a invocat un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea celor patru martori și admiterea cu titlu de probe a depozițiilor acestora.

35. Cu privire la clarificarea aspectului dacă depoziția martorilor absenți a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării reclamantului, Curtea observă că, în Decizia din 21 februarie 2007, Înalta Curte a motivat această condamnare prin declarațiile soților R. și ale Ș.G. și D.F., care fuseseră condamnați anterior pentru aceste fapte, și a reținut că acestea se coroborau cu declarațiile martorilor ascultați în timpul urmăririi penale (supra, pct. 18). Curtea deduce că, în opinia Înaltei Curți, declarațiile soților R. erau decisive pentru a justifica condamnarea reclamantului și nu are niciun motiv pentru a pune la îndoială această constatare. Curtea observă și că Înalta Curte a menționat declarațiile tuturor martorilor ascultați în timpul cercetării penale, acestea confirmând declarațiile martorilor principali. Curtea deduce că declarațiile celorlalți martori, între care B.D.A. și F.L.S., au determinat într-o anume măsură condamnarea reclamantului, mai ales având în vedere că, dată fiind natura faptelor de care reclamantul era acuzat, procurorii se sprijineau în primul rând pe mărturii.

36. În aceste condiții, Curtea apreciază că depozițiile făcute de martorii absenți au fost „decisive”, adică în măsură să determine soluția cauzei.

37. În sfârșit, în privința cercetării dacă au existat elemente care să compenseze, mai ales garanții procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultățile produse apărării, Curtea observă că Guvernul acordă importanță faptului că și depozițiile soților R. au fost făcute în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor (supra, pct. 26). Curtea nu poate accepta totuși acest argument, în măsura în care reclamantul nu a fost parte în această procedură și nu a putut avea cunoștință de declarațiile făcute în acest cadru (a se vedea, mutatis mutandis, Luca împotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 41 – 42, CEDO 2001-II).

38. Curtea mai reține și argumentul Guvernului, conform căruia, în faza de urmărire penală, reclamantul putea să participe la orice act al anchetei penale împotriva sa (supra, pct. 25). Totodată, observă că Guvernul nu a susținut că reclamantul sau avocatul acestuia a fost informat corespunzător asupra datelor și orelor efectuării diverselor acte de procedură, așa cum cerea de altfel art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală (supra, pct. 21). Curtea nu poate să admită nici argumentele Guvernului conform cărora, părăsind teritoriul național, reclamantul a renunțat la dreptul său de a solicita audierea acestor martori. Aceasta reamintește că renunțarea la drepturile garantate de art. 6 § 1 și 3 din Convenție trebuie să fie stabilită fără echivoc și să fie însoțită de un minimum de garanții care corespund gravității sale (Poitrimol împotriva Franței, 23 noiembrie 1993, pct. 31, seria A, nr. 277-A, și Aliykov împotriva Bulgariei, nr. 333/04, pct. 51, 3 decembrie 2009).

39. Curtea observă în continuare, că, în primul ciclu procedural, toți martorii au fost audiați în prezența avocatului ales de către reclamant (supra, pct. 12). Totuși, Curtea subliniază că această procedură a fost anulată prin Decizia curții de apel din 20 aprilie 2005, care a retrimis cauza în fața tribunalului pentru ca reclamantul să fie citat în mod legal (supra, pct. 13). Consideră că această retrimitere nu este lipsită de consecințe pentru depozițiile făcute în timpul acestui prim ciclu procedural. Curtea observă astfel că, în cadrul celui de-al doilea ciclu procedural, numai tribunalul s-a referit o dată la declarația pe care R.A. o făcuse în primul ciclu procedural (supra, pct. 16). În ceea ce privește restul, atât tribunalul, cât și curtea de apel și Înalta Curte s-au referit, în principal, la declarațiile făcute în timpul fazei de urmărire penală și le-au atribuit o anumită importanță (supra, pct. 16 – 18). În această privință, Curtea observă că această condamnare a reclamantului s-a întemeiat în special pe mărturii și că nu existau la dosar alte elemente de probă solide pentru a corobora aceste depoziții. Prin urmare, Curtea afirmă că audierea martorilor în timpul primului ciclu procedural, în prezența avocatului ales de către reclamant, nu i-a dat acestuia prilejul să remedieze dificultățile cu care s-a confruntat apărarea sa.

40. În consecință, Curtea apreciază că instanțele naționale nu au luat măsuri compensatorii pentru a permite o apreciere echitabilă și adecvată a credibilității acestor mărturii (Gökbulut împotriva Turciei, nr. 7.459/04, pct. 70, 29 martie 2016).

41. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție.

II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări

42. Reclamantul se plânge, invocând în esență art. 5 § 1 lit. c) din Convenție, de nelegalitatea privării sale de libertate între 2 și 6 mai 2003.

43. Or, Curtea reține că acest capăt de cerere a fost invocat la mai mult de 6 luni după expirarea măsurii criticate de către reclamant [Mujea împotriva României (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002].

44. Reiese că acest capăt de cerere este tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

45. În conformitate cu art. 41 din Convenție: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

46. Reclamantul pretinde, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, suma de 29.179,59 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi putut obține în cazul în care nu ar fi fost obiectul procedurii penale în cauză. Acesta pretinde, de asemenea, suma de 497.000 euro (EUR), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

47. Guvernul se opune acordării acestor sume reclamantului.

48. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, pronunțându-se în echitate, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 2.400 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

49. De asemenea, reclamantul solicită și rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate, fără a preciza o cifră. Cu toate acestea, el trimite copiile celor două facturi care atestă plata, prin avocatul său, în fața Curții a costurilor de traducere a observațiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului, precum și cheltuielile poștale cu ocazia trimiterii observațiilor respective.

50. Guvernul observă că reclamantul nu și-a cuantificat și detaliat cererea.

51. Curtea observă că sumele solicitate de către reclamant privesc expedierea observațiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului. Or, reclamantul a beneficiat de asistență judiciară pentru a-și prezenta observațiile. Prin urmare, Curtea respinge această cerere.

C. Dobânzi moratorii

52. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    În unanimitate,

    CURTEA:

1. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție;

3. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2.400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Hotărârea CEDO în Cauza Șerban împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.