Hotărârea CEDO în Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj-Napoca şi S.C. Fenega Import-Export – S.R.L. şi alţii împotriva României

Redacția ProLege
2 Iun 2017
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele Voturi: 1
Vizualizari: 283

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

S-a publicat Hotărârea CEDO din 17 ianuarie 2017 în Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export – S.R.L. și alții împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 17 ianuarie 2017 în Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export – S.R.L. și alții împotriva României


Ziua avocatului

(Cererile nr. 45.621/05, 46.691/07, 27.314/08 și 1.150/09)

– M. Of. nr. 402 din 29 mai 2017 –

– (extras) –

CEDOProtocolul nr. 1Codul de procedură civilă
–  art. 6 § 1; art. 13; art. 35 § 3  lit. a); art. 35 § 4; art. 41–  art. 1–  art. 92 alin. (4); art. 509 alin. (10)

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află patru cereri îndreptate împotriva României, prin care două societăți române și șase resortisanți români au sesizat Curtea la datele indicate în tabelul anexat, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

2. La 27 iunie 2012, cererile au fost comunicate Guvernului.

3. Guvernul a ridicat obiecții cu privire la examinarea cererilor de către un comitet. După ce a examinat obiecția Guvernului, Curtea o respinge.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

4. Lista reclamanților, precum și detaliile relevante privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.

5. Reclamanții au pierdut în instanță procesele civile desfășurate în absența lor. Aceștia au fost înștiințați cu privire la procedură doar prin afișarea citațiilor pe o ușă sau pe un perete (denumită în continuare “citarea prin afișare”). Toți au susținut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că a fost vorba de recurs (când citațiile le fuseseră comunicate în procedura din fața instanței de fond sau a celei de apel), fie în cazul contestațiilor în anulare (când citațiile le fuseseră comunicate în procedura în fața instanței de ultim grad de jurisdicție), că nu au luat cunoștință despre termenul de judecată, deoarece nu au primit citațiile relevante din partea instanțelor. Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanțe, pe motiv că citarea prin afișare era prevăzută de lege. În consecință, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond a cauzelor.

II. Dreptul intern relevant

6. Dreptul intern relevant, în vigoare la momentul comunicării actelor de procedură prin afișare, este rezumat în hotărârea Curții în Cauza S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României (nr. 37.576/05, pct. 18, 8 ianuarie 2013).

ÎN DREPT

I. Cu privire la conexarea cererilor

7. În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, Curtea decide conexarea cererilor și examinarea lor în cadrul unei singure hotărâri, având în vedere faptul că acestea privesc fapte similare și ridică probleme identice în temeiul Convenției.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei accesului la o instanță

8. Reclamanții s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanță a fost încălcat în măsura în care nu au primit citațiile și, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.

Aceștia au invocat art. 6 § 1 din Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale […] de către [o] instanță […], care va hotărî […] asupra […] drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil […]”

A. Cu privire la admisibilitate

9. Guvernul a ridicat o serie de excepții preliminare. Curtea le va examina în funcție de fiecare cerere căreia îi corespund.

1. Excepția privind lipsa calității de victimă (cererile nr. 45.621/05 și 27.314/08)

a) Excepția referitoare la prima societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05

10. Guvernul a susținut că prima societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 nu avea calitatea de victimă, în măsura în care aceasta fusese informată cu privire la procedură. Doar a doua societate reclamantă, S.C. Fenega Import Export – S.R.L., a fost citată prin afișare.

11. Societățile reclamante au contestat aceste argumente.

12. Curtea constată că prima societate reclamantă nu a suferit nicio consecință nefastă ca urmare a pretinsei probleme legate de procedura de citare, care a afectat-o exclusiv pe cea de-a doua societate reclamantă. Astfel, aceasta nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului său de acces la o instanță.

13. Prin urmare, excepția ridicată de Guvern este admisă în ceea ce privește prima societate reclamantă.

14. Rezultă că, în ceea ce o privește pe S.C. Carbochim – S.A., această cerere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 § 3 lit. a), și trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4.

b) Excepția referitoare la cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 și referitoare la Cererea nr. 27.314/08

15. În cererile nr. 45.621/05 și 27.314/08, Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamanții ar fi avut cunoștință de procedură, dar au ales în mod deliberat să nu participe la aceasta.

16. Reclamanții contestă aceste argumente.

17. Curtea ia act de faptul că Guvernul nu a prezentat niciun argument în sprijinul poziției sale. În plus, reiterează faptul că obligația de comunicare a actelor judiciare ține de competența exclusivă a autorităților judiciare. Prin urmare, nu se poate admite că cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05 ar fi trebuit să aibă cunoștință de evoluția procedurii naționale prin simplul fapt că prima societate reclamantă era informată în acest sens. În plus, niciun element din dosar nu indică faptul că reclamanții din cererea nr. 27.314/08 erau la curent cu desfășurarea procedurii.

18. Prin urmare, excepția Guvernului trebuie să fie respinsă.

2. Excepția de neepuizare a căilor de atac interne (cererile nr. 45.621/05, 27.314/08 și 1.150/09)

19. În cererile nr. 45.621/05, 27.314/08 și 1.150/09, Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne, în măsura în care nu au făcut uz de posibilitatea de a formula o plângere penală (înscriere în fals) împotriva agentului procedural responsabil cu procedura de comunicare. Cu toate acestea, Curtea a examinat deja o excepție similară și a respins-o, pe motiv că reclamantul care a epuizat o cale de atac aparent efectivă și suficientă nu poate fi obligat să recurgă și la alte căi de atac pe care le avea la dispoziție, dar care, probabil, nu aveau șanse mai mari de reușită (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L., citată anterior, pct. 25).

20. Pentru aceste motive, Curtea respinge această excepție în privința ambelor cereri.

3. Excepția privind lipsa unui prejudiciu important (cererile nr. 27.314/08 și 1.150/09)

21. În cererile nr. 27.314/08 și 1.150/09, Guvernul a afirmat că reclamanții nu au suferit un prejudiciu important. Curtea reiterează că respectivul criteriu de admisibilitate prevăzut la art. 35 § 3 lit. b) din Convenție este aplicabil numai în cazul în care reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important și în condițiile în care sunt respectate cele două clauze de protecție incluse în aceeași dispoziție. Rezultă că, în cazul în care nu s-a stabilit că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, acest criteriu de admisibilitate nu se aplică [a se vedea Giuran împotriva României, nr. 24.360/04, pct. 24, CEDO 2011 (extrase)]. Ținând seama de obiectul litigiului din perspectiva reclamanților, al căror drept la respectarea domiciliului lor era în pericol și care nu și-au putut susține cauza în fața instanțelor naționale, Curtea consideră că această excepție trebuie să fie respinsă.

4. Alte motive de inadmisibilitate

22. Cu excepția primei societăți reclamante din Cererea nr. 45.621/05 (a se vedea, supra, pct. 13), Curtea observă că capetele de cerere referitoare la accesul la o instanță nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

23. Guvernul a susținut că dreptul de acces la o instanță nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Acesta a argumentat că notificarea actelor judiciare prin afișare era prevăzută de legislația națională drept o alternativă la notificarea directă și ca mijloc de prevenire a abuzului de drepturi procedurale de către părți. De asemenea, instanțele au examinat sistematic legalitatea procedurii de comunicare. Guvernul a subliniat faptul că legislația internă permitea desfășurarea procedurii în absența unei părți, cu condiția ca notificarea procedurilor judiciare să se fi efectuat în mod corect.

24. Reclamanții și-au menținut susținerile.

25. Curtea reiterează că nu îi revine rolul de a se pronunța cu privire la faptele care au condus la adoptarea unei anumite decizii de către o instanță națională; în caz contrar, s-ar erija într-o instanță de al patrulea grad de jurisdicție, ceea ce ar însemna că nu ține seama de limitele impuse misiunii sale [a se vedea Avotinš împotriva Letoniei (MC), nr. 17.502/07, pct. 99, 23 mai 2016]. În continuare, reiterează faptul că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor judiciare părților (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L., citată anterior, pct. 29, și un exemplu recent, Avotinš, citată anterior, pct. 119).

26. În Cauza S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea reclamantă a fost citată în procedurile privind fondul cauzei sale doar prin afișare. Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citației prin afișare [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă], instanțele românești au aplicat legislația într-un mod prea formalist. Instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la data ședințelor de judecată și, prin urmare, nu și-au respectat obligația de a asigura participarea lor efectivă la proces (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L., citată anterior, pct. 32 – 35).

27. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudența sa existentă. Reclamanții au fost notificați numai prin afișarea citațiilor la adresele lor și au susținut că nu au primit notificările. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia au fost informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare a citațiilor.

28. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei accesului la instanțe al reclamanților.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

29. În Cauza nr. 45.621/05, a fost invocat un capăt de cerere suplimentar, referitor la pretinsa încălcare a drepturilor garantate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

30. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de acces la o instanță (supra, pct. 28), Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe în mod separat cu privire la admisibilitatea și la fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L., citată anterior, pct. 38; a se vedea și, mutatis mutandis, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014].

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

31. În cele din urmă, Curtea reține că reclamanții au invocat alte capete de cerere în temeiul art. 6 și art. 13 din Convenție.

32. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu relevă nicio pretinsă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

33. În consecință, capetele de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și 4 din Convenție.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

34. Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

35. Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și moral:

a) Cererea nr. 45.621/05:

– 1.400.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material; și
– 5.000 EUR pentru fiecare societate reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

b) Cererea nr. 46.691/07:

– 99.643 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

c) Cererea nr. 27.314/08:

– 50.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;
– 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

d) Cererea nr. 1.150/09:

– 43.668 lei românești (RON) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;
– 30.000 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

36. Guvernul a contestat sumele solicitate. Acesta a considerat că reclamanții nu au oferit justificări pentru pretențiile lor și nici nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între pretinsele încălcări și prejudiciul suferit. De asemenea, a argumentat că sumele solicitate cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral sunt excesive și că o constatare a încălcării ar constitui o reparație echitabilă suficientă.

37. Curtea constată că reclamanții nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge această pretenție. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanțele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamanților următoarele sume, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamanți:

a) 3.600 EUR pentru cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05;
b) 3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 27.314/08;
c) 3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 1.150/09.

38. În plus, Curtea observă că art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă permite redeschiderea procedurii interne, în vederea remedierii încălcărilor constatate de aceasta. Având în vedere natura capetelor de cerere formulate de reclamanți și motivele pentru care Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, Curtea consideră că, în prezentele cauze, cea mai adecvată formă de reparație ar fi redeschiderea în timp util a procedurii incriminate (a se vedea, pentru o soluție similară în temeiul dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L., citată anterior, pct. 44).

B. Cheltuieli de judecată

39. Reclamanții nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

40. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

 

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    În unanimitate,

    CURTEA:

 

1. decide să conexeze cererile;

2. declară admisibile capetele de cerere privind accesul la o instanță, cu excepția capătului de cerere invocat de prima societate reclamantă, S.C. Carbochim – S.A., din Cererea nr. 45.621/05, pe care îl declară inadmisibil;

3. hotărăște că nu este necesar să fie examinate admisibilitatea și fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cadrul Cererii nr. 45.621/05;

4. declară cererile inadmisibile în ceea ce privește celelalte capete de cerere;

5. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei accesului la instanță al reclamanților, care decurge din procedura de comunicare;

6. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

(I) 3.600 EUR (trei mii șase sute euro) pentru cea de-a doua societate reclamantă din Cererea nr. 45.621/05;
(II) 3.600 EUR (trei mii șase sute euro) pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 27.314/08; și
(III) 3.600 EUR (trei mii șase sute euro) pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 1.150/09;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge restul cererilor de acordare a unei reparații echitabile formulate de reclamanți.

Hotărârea CEDO în Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export – S.R.L. și alții împotriva României was last modified: mai 30th, 2017 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter