Hotărârea CEDO în Cauza Prăjină împotriva României

28 iun. 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2750

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

S-a publicat Hotărârea CEDO din 7 ianuarie 2014 în Cauza Prăjină împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 7 ianuarie 2014 în Cauza Prăjină împotriva României

Codul administrativ - 2019. Editie tiparita pe hartie alba

(Cererea nr. 5.592/05)

– M. Of. nr. 486 din 27 iunie 2017 –

– (extras) –

Codul penalCodul de procedură penalăCEDO
–  art. 183–  art. 63; art. 86; art. 327– art. 5 § 3; art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. b) și d) ; art. 34; art. 35 § 3 lit. a); art. 35 § 4; art. 41; art. 44 § 2

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 5.592/05) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Laurențiu Prăjină („reclamantul”), a sesizat Curtea la 26 ianuarie 2005, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

2. Reclamantul, care deși a beneficiat de asistență judiciară, nu a ales un avocat și, în consecință, nu a putut primi acest ajutor, a fost reprezentat în fața Curții de doamna M. Cristian, sora acestuia. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul susține, în special, că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, afirmând că nu a beneficiat de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării și că determinantă în condamnarea sa a fost declarația dată în fața procurorului de un martor care nu a fost audiat niciodată în condiții de contradictorialitate.

4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în 1967 și locuiește în Iași.

6. Printr-o ordonanță a parchetului din 14 ianuarie 2003, reclamantul a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pe motiv că era suspectat că l-ar fi lovit mortal pe P.M., în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2002.

7. Reclamantul și P.M. se cunoșteau de mult timp, fiind din același sat. Reclamantul stătea cu chirie într-o cameră din apartamentul în care locuia P.M.

8. Prin rechizitoriul parchetului din 8 aprilie 2003, reclamantul a fost trimis în judecată în fața Tribunalului Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Procurorul care a instrumentat cauza a precizat că, deși nu au existat martori oculari care să îl fi văzut pe reclamant lovind victima, acest lucru rezulta din ansamblul probelor indirecte depuse la dosar, care contraziceau versiunea reclamantului asupra faptelor.

9. Procurorul a indicat ca probe ale acuzării depozițiile a patru martori:

(a) martorul M.E., o cunoștință de-a persoanei decedate, care trecuse în seara de 12 decembrie 2002 pe la domiciliul acesteia pentru a-i face o vizită, ocazie cu care aceasta îl văzuse pe reclamant în apartamentul unde se desfășuraseră evenimentele; potrivit acesteia, reclamantul încercase în seara respectivă să întrețină raporturi sexuale cu ea și, ca urmare a refuzului acesteia, ar fi bătut-o, ceea ce a determinat-o să părăsească locul în cauză și să alerteze un echipaj de polițiști, care erau de pază în cartier;

(b) martorul H.I., un polițist care, fiind alertat de M.E., se dusese la fața locului și constatând că reclamantul și victima se aflau într-o stare avansată de ebrietate și că aceștia deranjau vecinii prin zgomotul pe care îl făceau, a întocmit un proces-verbal de contravenție împotriva lor pentru tulburarea ordinii publice;

(c) D.L. și D.V., doi vecini ai victimei, care au declarat că, în timpul nopții de 12 spre 13 decembrie 2002, auziseră zgomote, precum și țipătul victimei, din apartamentul acesteia.

10. Aceste mărturii au fost obținute după cum urmează:

M.E., audiată de parchet, fără ca reclamantul sau avocatul acestuia să fie prezenți, a declarat că victima îi mărturisise faptul că îi era teamă de reclamant, deoarece acesta din urmă încercase să o convingă să facă schimb între casa pe care acesta o avea în satul natal și apartamentul pe care îl deținea P.M. în oraș. Apoi, M.E. a precizat că îl văzuse deja de două ori pe reclamant lovind-o pe victimă, și anume în cursul verii din 2002 și în octombrie 2002. Aceasta a menționat că victima dorea să vândă apartamentul unei terțe persoane, ceea ce reclamantul nu accepta.

11. Audiat de parchet, reclamantul a negat că a lovit victima în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2002. Acesta a explicat că stătea cu chirie într-o cameră din apartamentul lui P.M., că se culcase după plecarea polițistului H.I., că o găsise pe victimă decedată în dimineața zilei de 13 decembrie și că, atunci, anunțase imediat poliția. A precizat că victima era vizitată în mod curent de numeroase persoane, printre care prostituate și proxeneți, și a sugerat că, după plecarea polițistului H.I., ușa apartamentului rămăsese descuiată, ceea ce se mai întâmplase în trecut, astfel încât alte persoane ar fi putut intra în apartament.

12. Tribunalul Iași, competent să judece cauza în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție, a dispus audierea martorilor indicați de procuror în rechizitoriu. Deși a fost citată legal, M.E. nu s-a prezentat. Tribunalul, care a trebuit să amâne de mai multe ori cauza, în încercarea de a asculta acest martor, a emis pe numele acesteia mandate de aducere și a condamnat-o la plata unei amenzi. Polițistul însărcinat cu executarea mandatelor de aducere a consemnat, într-un proces-verbal, că aceasta nu fusese găsită la domiciliu. Tribunalul a cerut Serviciului de Evidență a Persoanelor Iași informații pentru a găsi noua adresă a lui M.E., dar fără succes.

Prin urmare, tribunalul a considerat că era imposibilă audierea lui M.E. și a decis să citească în fața tribunalului declarațiile date de acest martor în cursul anchetei.

13. Polițistul H.I. și vecinii D.L. și D.E. au fost audiați de tribunal și și-au menținut declarațiile făcute în fața procurorului; niciunul dintre ei nu a declarat că l-a văzut pe reclamant lovind-o pe victimă. La cererea reclamantului, tribunalul a audiat un martor al apărării, care a precizat că îl cunoștea pe reclamant de mult timp și că acesta era o persoană calmă și onestă.

14. Reclamantul a fost, la rândul său, audiat. Acesta a declarat că regreta faptul că era acuzat în mod eronat; a explicat că stătea cu chirie într-o cameră din locuința victimei și că, în acea zi, când s-a întors de la serviciu, și-a găsit gazda consumând alcool împreună cu M.E.

15. Avocata reclamantului a insistat ca M.E. să fie audiată și, după ce tribunalul a apreciat că acest lucru era imposibil, a pledat pentru achitarea clientului acesteia, pe motiv că nu existau dovezi care să ateste, fără echivoc, faptul că acesta o lovise pe victimă.

16. În cursul procedurii în fața instanței de fond, tribunalul a admis de mai multe ori amânările solicitate de avocații reclamantului, pentru a le permite să studieze dosarul.

17. Prin Hotărârea din 27 ianuarie 2004, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru loviri și vătămări cauzatoare de moarte. Acesta a precizat că desfășurarea evenimentelor și vinovăția reclamantului în ceea ce privește decesul victimei au fost stabilite pe baza declarațiilor martorilor M.E., D.L., D.V. și H.I. și a raportului de autopsie privind victima.

18. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri. Acesta s-a plâns în special că judecătorii primei instanțe se bazaseră în principal pe o declarație dată în fața organelor de urmărire penală, pe care nu a putut să o conteste pentru a-și dovedi nevinovăția. Avocata acestuia a insistat ca M.E. să fie audiată de curtea de apel. Reclamantul nu a menționat în cadrul apelului o eventuală piedică în ceea ce privește studierea dosarului sau pregătirea apărării în fața tribunalului.

Parchetul a introdus, de asemenea, apel, solicitând majorarea pedepsei impuse reclamantului.

19. După mai multe încercări nereușite de a obține înfățișarea martorului M.E. în fața instanței, la ședința din 6 iulie 2004, avocatul reclamantului a propus, în absența lui M.E., care nu fusese găsită, ascultarea martorului N.G., care era prezent în sală. N.G. a dat o declarație cu privire la relația dintre reclamant și persoana decedată, atestând faptul că primul îi acordase ajutor de nenumărate ori celui de-al doilea, care era grav bolnav.

20. Printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, la 6 iulie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul parchetului și a mărit pedeapsa aplicată reclamantului la șase ani și șase luni de închisoare. Curtea de apel a apreciat că fuseseră administrate toate probele relevante și și-a întemeiat decizia pe mărturiile făcute de M.E., D.L., D.V. și H.I., fără nicio referire la declarația lui N.G.

21. Reclamantul a formulat recurs, plângându-se, între altele, că instanțele au acordat încredere mărturiei lui M.E., deși aceasta nu a dat curs niciunei convocări a instanței; acesta susținea, în plus, că declarația făcută de aceasta în fața parchetului conținea elemente care nu erau adevărate, precum, de exemplu, faptul că l-ar fi văzut pe reclamant lovind-o pe victimă în august 2002, deoarece la momentul respectiv acesta nu o cunoștea. Acesta nu s-a plâns de vreun refuz din partea instanțelor inferioare de a-i acorda timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării.

22. La 13 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o cerere de amânare formulată de reclamant pentru a-și angaja un avocat, pe motiv că deja admisese, în cursul ședinței precedente din 27 august 2004, o cerere de amânare similară din partea reclamantului, pentru studierea dosarului, pregătirea apărării și angajarea unui avocat.

23. Printr-o hotărâre definitivă pronunțată în aceeași zi – adică 13 octombrie 2004 – Înalta Curte a respins recursul și a confirmat hotărârea pronunțată în apel. Aceasta a apreciat că, din depozițiile depuse la dosar, reieșea că reclamantul era o persoană violentă, că o mai lovise pe victimă în trecut și că era nemulțumit de faptul că aceasta refuzase să îi vândă apartamentul.

24. Reclamantul a formulat o cerere de revizuire a hotărârii din 27 ianuarie 2004, care a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 24 august 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe motiv că instanțele care au examinat cauza au apreciat corect probele depuse la dosar.

25. La 29 mai 2007, reclamantul a fost pus în libertate.

II. Dreptul intern relevant

26. Art. 63 din Codul de procedură penală (C. proc. pen.) nu atribuie nicio valoare probatorie prestabilită elementelor de probă depuse la dosarul de urmărire penală. Instanțele apreciază valoarea fiecăruia dintre elementele de probă în funcție de convingerea lor intimă și de conștiința lor, în lumina tuturor probelor de la dosar.

27. Art. 86 și art. 327 C. proc. pen. prevăd că instanța procedează la ascultarea martorilor după ce îl audiază pe inculpat și pe celelalte părți din dosar. Fiecărui martor i se cere să spună tot ceea ce știe despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi președintele și ceilalți membri ai completului de judecată, urmați de procuror, pot să îi adreseze întrebări. Atunci când nu mai au întrebări să îi adreseze, partea care a propus să fie ascultat și toate celelalte părți la procedură pot, la rândul lor, să îi adreseze întrebări. Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea în ședință publică a declarației date de acesta în cursul urmăririi penale; instanța poate să țină seama de ea la soluționarea cauzei.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. b) și d) din Convenție

28. Reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil nu a fost respectat, în măsura în care nu a beneficiat de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării și nu a putut să solicite ascultarea martorului M.E., a cărei declarație dată în fața procurorului a fost determinantă pentru condamnarea acestuia. Acesta invocă art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. b) și d) din Convenție, redactat după cum urmează:

„(1) Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanță […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. […]

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: […]

b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; […]

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și ascultarea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării; […]”

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 3 lit. b) din Convenție

29. Reclamantul invocă o pretinsă lipsă a timpului și înlesnirilor necesare pregătirii apărării sale.

30. Guvernul susține că reclamantul a fost prezent și a fost reprezentat de un avocat la toate ședințele și că instanțele au admis toate cererile de amânare, cu excepția uneia, formulate de acesta în vederea studierii documentelor de la dosar. În plus, acesta nu s-a plâns de nicio lipsă de timp pentru pregătirea apărării sale în cursul procedurii interne.

31. Curtea constată că, deși se plânge în fața acesteia cu privire la lipsa de timp și de înlesniri necesare pregătirii apărării sale, reclamantul a beneficiat pe parcursul întregii proceduri de mai multe amânări în acest scop. În plus, în căile de atac introduse de acesta nu a menționat nicio deficiență de această natură (supra, pct. 18 și 21). În orice caz, niciun element existent în dosar nu permite să se afirme că dreptul la apărare ar fi fost încălcat în această cauză.

32. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie să fie respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4 din Convenție.

2. Cu privire la capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. d) din Convenție

33. Reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil nu a fost respectat, în măsura în care nu a putut solicita ascultarea martorului M.E., a cărei declarație făcută în fața procurorului a fost determinantă pentru condamnarea lui.

34. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

Hotărârea CEDO în Cauza Prăjină împotriva României was last modified: iunie 28th, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter