Hotărârea CEDO în Cauza Poede împotriva României – rele tratamente din partea unor agenţi ai statului

20 mai 2016
Vizualizari: 4728
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

39. Reclamantul susține că a fost victima unor rele tratamente din partea unor agenți ai statului, cu ocazia interpelării sale din data de 18 august 2009. În plus, acesta apreciază că autoritățile naționale nu au desfășurat o anchetă efectivă cu privire la acuzațiile sale de rele tratamente. Acesta invocă art. 6 și art. 7 din Convenție.

Curtea consideră că este necesar ca aceste capete de cerere să fie examinate din perspectiva art. 3 din Convenție, redactat astfel:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

40. Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la pretinsele rele tratamente

a) Argumentele părților

41. Reclamantul susține că a fost victima unor rele tratamente din partea unor agenți ai statului, cu ocazia interpelării sale din data de 18 august 2009. În observațiile sale scrise, acesta precizează că a fost lovit în timpul imobilizării sale, când se afla în mașina poliției, atunci când era condus către sediul poliției, precum și ulterior, la sediul poliției.

42. Guvernul face referire la constatarea autorităților judiciare naționale, potrivit căreia reclamantul ar fi suferit leziunile descrise în certificatul medical în momentul reținerii sale, atunci când agenții statului ar fi recurs la forță pentru a-l imobiliza. Conform autorităților naționale, aceste leziuni erau inerente imobilizării unei persoane care opune rezistență. În plus, potrivit Guvernului, imobilizarea reclamantului s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române; aceasta era justificată de interesul general care vizează protejarea ordinii publice și de necesitatea identificării reclamantului și aceasta nu a încălcat principiul proporționalității, având în vedere că nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu grav reclamantului.

Guvernul susține că reclamantul, care, de altfel, nu a furnizat descrierea detaliată a faptelor, nu a adus nicio dovadă relevantă care să îi permită Curții să ajungă la o concluzie diferită de cea a autorităților naționale. În concluzie, în lumina principiului subsidiarității, acesta apreciază că acuzațiile reclamantului pot fi asimilate unui capăt de cerere de tipul celor examinate de o instanță de gradul patru de jurisdicție.

b) Motivarea Curții

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

43. Curtea reamintește că relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a intra sub incidența art. 3. Aprecierea acestui prag minim este relativă în esență; ea depinde de ansamblul datelor cauzei și, în special, de durata tratamentelor, de efectele fizice și/sau psihice ale acestora, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei [Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54.810/00, pct. 67, CEDO 2006-IX].

În speță, Curtea subliniază, cu titlu introductiv, că nu este contestat faptul că leziunile reclamantului sunt suficient de grave pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 3 din Convenție.

44. În plus, deși circumstanțele în care a fost rănit reclamantul fac obiectul unor dezbateri aprinse între părți, Guvernul recunoaște că leziunile persoanei respective au fost cauzate de agenții statului. Curtea consideră stabilit faptul că leziunile identificate au apărut pe corpul persoanei în cauză în cursul interpelării din 18 august 2009.

45. În continuare, Curtea reamintește că, în ceea ce privește folosirea forței în timpul unei interpelări, aceasta trebuie să cerceteze dacă forța folosită era strict necesară și proporțională și dacă statul trebuie să fie considerat responsabil pentru leziunile suferite (Berliñski împotriva Poloniei, nr. 27.715/95 și 30.209/96, pct. 64, 20 iunie 2002). Pentru a soluționa această chestiune, Curtea trebuie să țină seama de rănile cauzate și de circumstanțele în care au fost cauzate (R.L. și M.-J.D. împotriva Franței, nr. 44.568/98, pct. 68, 19 mai 2004). În plus, de regulă, este obligația Guvernului să aducă dovezi relevante care să demonstreze că folosirea forței a fost proporțională și totodată necesară (Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 72-76, CEDO 2000-XII; Ribitsch împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 34, seria A nr. 336; Altay împotriva Turciei, nr. 22.279/93, pct. 54, 22 mai 2001, și Ivan Vassilev împotriva Bulgariei, nr. 48.130/99, pct. 79, 12 aprilie 2007).

46. Curtea subliniază, de asemenea, că, în cazul acuzațiilor întemeiate pe art. 3 din Convenție, aceasta trebuie să efectueze o examinare deosebit de aprofundată (Vladimir Romanov împotriva Rusiei, nr. 41.461/02, pct. 59, 24 iulie 2008). În cazul în care a existat o procedură internă, nu intră în definitiv în atribuțiile Curții să substituie propria viziune asupra lucrurilor celei a instanțelor interne, cărora le revine, în principiu, obligația aprecierii informațiilor obținute de acestea (Jasar împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 69.908/01, pct. 49, 15 februarie 2007). Deși constatările instanțelor interne nu obligă Curtea, aceasta are nevoie totuși de elemente convingătoare pentru a putea să se abată de la constatările la care au ajuns acestea.

47. Pentru aprecierea elementelor care îi permit să afirme dacă a existat o încălcare a art. 3, Curtea se bazează pe principiul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, dar adaugă că o astfel de probă poate rezulta dintr-o serie de indicii sau de prezumții irefragabile, suficient de puternice, clare și concordante [Jalloh, citată anterior, pct. 67, Ramirez Sanchez împotriva Franței (MC), nr. 59.450/00, pct. 117, CEDO 2006-IX].

48. În speță, Guvernul susține că acțiunea agenților statului se înscria în încercarea lor de a-l conduce pe reclamant la secția de poliție, cu scopul verificării identității acestuia, la care refuzase să se supună. În aceste condiții, ei au recurs la forță pentru a imobiliza persoana în cauză, care refuza să se conformeze ordinelor și devenise violentă. Reclamantul contestă acest argument. Având în vedere probele contradictorii prezentate în fața sa, în special declarațiile martorilor (supra, pct. 14 și 24), Curtea apreciază că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la problema de a stabili circumstanțele în care au fost provocate leziunile. În plus, în absența unei expertize medico-legale privind posibilele cauze ale leziunilor constatate, Curtea consideră că este imposibil să stabilească, pe baza probelor prezentate în fața sa, dacă leziunile suferite de reclamant corespund sau nu unei recurgeri la forță necesară și totodată proporțională.

49. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate să constate încălcarea art. 3 sub aspect material, în ceea ce privește pretinsele rele tratamente suferite de persoana în cauză.

2. Cu privire la caracterul efectiv al anchetei

a) Argumentele părților

50. Reclamantul consideră că autoritățile naționale nu au desfășurat o anchetă efectivă cu privire la pretinsele rele tratamente. Astfel, acesta impută autorităților judiciare în primul rând faptul că au refuzat să audieze martorii oculari propuși de el. În plus, acesta susține că, în cadrul celei de-a doua proceduri, acestea nu au luat în considerare declarațiile făcute de martori în fața parchetului militar, care confirmau versiunea sa asupra faptelor. În cele din urmă, acesta subliniază că polițistul C.D. a fost ascultat în calitate de simplu martor, în ceea ce privește faptele imputate celor doi jandarmi, și că aceștia din urmă au fost ascultați, la rândul lor, în calitate de simpli martori în legătură cu acțiunile agentului C.D.

51.Guvernul susține că autoritățile naționale au desfășurat o anchetă promptă și efectivă în ceea ce privește acuzațiile reclamantului. Acestea au ascultat toate persoanele implicate în evenimentele din 18 august 2009 și au adoptat toate măsurile necesare pentru stabilirea faptelor și pentru identificarea autorilor acestora. Reclamantul a avut acces la documentele de la dosar și a fost notificat cu privire la deciziile adoptate în speță, pe care a avut posibilitatea să le conteste în fața instanțelor interne.

b) Motivarea Curții

52. Curtea reamintește că, atunci când o persoană afirmă în mod credibil că a suferit, din partea poliției sau a altor autorități similare, tratamente contrare art. 3 din Convenție, această dispoziție, coroborată cu obligația generală impusă statului de art. 1 din Convenție, de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, impune, implicit, să fie desfășurată o anchetă oficială și efectivă. Este necesar ca această anchetă să poată conduce la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile [Assenov și alții împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, pct. 102, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, și Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131, CEDO 2000-IV] și să fie inițiată din oficiu de către autorități.

53. Ancheta care se impune în cazul unor acuzații grave de rele tratamente trebuie să fie în același timp rapidă și temeinică, ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi reale pentru a descoperi ce s-a întâmplat și că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-și întemeia decizia (Assenov și alții, citată anterior, pct. 103, și Batý și alții împotriva Turciei, nr. 33.097/96 și 57.834/00, pct. 136, CEDO 2004-IV).

Autoritățile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obține probe cu privire la incidentul în cauză, inclusiv, printre altele, declarațiile martorilor oculari și expertizele criminalistice [Tanrikulu împotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 104, CEDO-1999 IV, și Gül împotriva Turciei, nr. 22.676/93, pct. 89, 14 decembrie 2000]. Orice deficiență a anchetei, care îi slăbește capacitatea de stabilire a cauzelor prejudiciului sau de identificare a persoanelor responsabile, riscă să conducă la concluzia că aceasta nu respectă standardul de eficiență necesar (Boicenco împotriva Moldovei, nr. 41.088/05, pct. 123, 11 iulie 2006).

54. În speță, având în vedere elementele prezentate în fața sa și în special certificatul medical al reclamantului, Curtea consideră că acuzațiile de rele tratamente erau „credibile” în sensul jurisprudenței citate anterior, cel puțin începând din momentul în care autoritățile competente au luat cunoștință de documentul medical în cauză.

55. În continuare, Curtea constată că au avut loc, într-adevăr, două anchete preliminare în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligența cu care acestea au fost efectuate și caracterul lor „efectiv”.

56. Curtea observă, de asemenea, că, în cadrul primei proceduri inițiate de reclamant, parchetul s-a limitat la ascultarea acestuia, a celor patru polițiști și jandarmi implicați în evenimente, precum și a unui singur martor dintre cei propuși de reclamant. Acesta nu a făcut demersuri serioase pentru a-l audia pe cel de-al doilea martor propus de reclamant. În plus, instanța nu a considerat util să dispună parchetului ascultarea celorlalți martori oculari care au dat declarații care confirmau versiunea reclamantului asupra faptelor, în cadrul unei proceduri paralele (a se vedea, a contrario, Stanchev împotriva Bulgariei, nr. 8.682/02, pct. 70, 1 octombrie 2009).

57. În continuare, Curtea observă că, în cadrul celei de-a doua proceduri, parchetul militar i-a ascultat inițial pe martorii respectivi, precum și pe șeful agenților de poliție care asistaseră la evenimente.

În schimb, se pare că celelalte parchete în fața cărora a fost trimisă procedura ulterior nu au efectuat o examinare veritabilă a declarațiilor acestora – chiar și cu riscul eliminării acestora, dacă era cazul.

În fapt, s-a dovedit că Pachetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a pronunțat rezoluția sa de neîncepere a urmăririi penale în data de 11 aprilie 2011 pe baza deciziilor adoptate în cadrul primei proceduri inițiate de reclamant, apreciind că de atunci nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi (supra, pct. 31).

Or, astfel cum a admis chiar Tribunalul Vaslui, tocmai declarațiile în cauză constituiau, în sine, dacă nu fapte și împrejurări noi, cel puțin elemente noi în raport cu prima procedură.

Se pare că nici tribunalul nu a analizat temeinic aceste mărturii.

58. Prin urmare, trebuie să se constate că autoritățile au ales să își întemeieze deciziile exclusiv pe declarațiile agenților statului și pe cea a martorului care a confirmat versiunea lor asupra faptelor. În absența unei explicații plauzibile în această privință, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a acorda prioritate versiunii agenților statului asupra celei a reclamantului, susținută de declarațiile menționate anterior (a se vedea mutatis mutandis, Archip împotriva României, nr. 49.608/08, pct. 70, 27 septembrie 2011, și Andreșan împotriva României, nr. 25.783/03, pct. 45, 30 octombrie 2012).

59. În plus, Curtea constată că autoritățile naționale nu au dispus efectuarea unei expertize medicale în niciuna dintre cele două proceduri, deși o astfel de măsură de cercetare ar fi putut permite elucidarea posibilelor cauze ale leziunilor suferite de reclamant și ar fi dat mai multă greutate concluziilor acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Petru Roșca împotriva Moldovei, nr. 2.638/05, pct. 47, 6 octombrie 2009).

60. În orice caz, trebuie subliniat faptul că, în niciun moment, nu a fost inițiată urmărirea penală în speță. Or, Curtea a subliniat deja că neînceperea urmăririi penale în cauze care privesc acuzații de rele tratamente, aplicate unor persoane care se află „în custodia poliției”, este susceptibilă să compromită validitatea oricărei probe reținute în cursul cercetării (a se vedea, mutatis mutandis, Maslova și Nalbandov împotriva Rusiei, nr. 839/02, pct. 94-96, 24 ianuarie 2008; Buntov împotriva Rusiei, nr. 27.026/10, pct. 132, 5 iunie 2012, și Beresnev împotriva Rusiei, nr. 37.975/02, pct. 98, 18 aprilie 2013). În speță, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a bazat pe simple declarații, care nu aveau calitatea de probe, în sensul normelor de procedură penală din legislația românească (supra, pct. 37). Acest lucru este cu atât mai grav într-un caz precum cel în speță, în care leziunile au fost atestate printr-un certificat medical. În aceste condiții, Curtea consideră că nu este necesar să continue examinarea argumentului reclamantului care se referă la problema calității deținute de agenții statului audiați de parchet.

61. În concluzie, Curtea apreciază că autoritățile naționale nu au desfășurat o anchetă adecvată, care să poată permite clarificarea problemei dacă folosirea forței de către agenții statului împotriva reclamantului a fost proporțională.

62. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

63. În conformitate cu art. 41 din Convenție,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

64. Reclamantul solicită suma de 10.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

65. Guvernul susține că reclamantul nu a prezentat argumente relevante pentru a-și susține cererea. În plus, acesta consideră că, în speță, prejudiciul moral ar fi compensat suficient prin constatarea încălcării și că, în orice caz, având în vedere jurisprudența Curții în materie, suma solicitată este excesivă.

66. Curtea consideră adecvat să i se acorde reclamantului suma de 7.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

67. De asemenea, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor de judecată, fără alte precizări.

68. Guvernul subliniază că reclamantul a omis să exprime în cifre suma solicitată și că nu a prezentat niciun document justificativ în sprijinul cererii sale.

69. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

C. Dobânzi moratorii

70. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că nu a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect material;

3. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural;

4. hotărăște:

a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 7.500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale.

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 15 septembrie 2015, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulament.

PREȘEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier adjunct,

Marialena Tsirli

Sursa informației este Monitorul Oficial (www.monitoruloficial.ro).

Hotărârea CEDO în Cauza Poede împotriva României – rele tratamente din partea unor agenți ai statului was last modified: mai 19th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: