Hotărârea CEDO în Cauza Poede împotriva României – rele tratamente din partea unor agenţi ai statului

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

În M. Of. nr. 372/2016 s-a publicat Hotărârea CEDO din 15 septembrie 2015 în Cauza Poede împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂREA

din 15 septembrie 2015

în Cauza Poede împotriva României

(Cererea nr. 40.549/11)

Strasbourg

Definitivă la 15 decembrie 2015

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă. În Cauza Poede împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 august 2015, pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 40.549/11 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Puiu Cristinel Poede (reclamantul), a sesizat Curtea la 21 iunie 2011, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Reclamantul, care a beneficiat de asistență judiciară, a fost reprezentat de I. Mancaș-Ioniță, avocat în Vaslui. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a susținut că a fost supus la rele tratamente de către forțele de ordine și a denunțat lipsa unei anchete efective în această privință.

4. La 13 septembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în anul 1975 și locuiește în Vaslui.

A. Interpelarea reclamantului din 18 august 2009

6. Incidentele denunțate de reclamant au survenit, potrivit acestuia, în următorul context:

– La 18 august 2009, în jurul orei 22, acesta îl însoțea pe fratele său, care conducea un autoturism în orașul Vaslui. Din cauza unei pene, fratele său a oprit autoturismul, l-a parcat și a plecat să caute o cheie pentru a desface prezoanele antifurt ale roții. Acesta a rămas lângă mașină, așteptându-l pe fratele său.

7. În ceea ce privește pretinsele incidente, reclamantul le descrie în esență astfel:

– La scurt timp, au sosit doi agenți de poliție. Aceștia i-au indicat că parcase autoturismul într-o zonă în care parcarea era interzisă și i-au solicitat prezentarea unui act de identitate. Acesta le-a explicat polițiștilor că autoturismul a rămas în pană și că nu putea să prezinte cartea sa de identitate, deoarece o lăsase la autoritatea locală pentru reînnoire. Totuși, le-a precizat numele și adresa domiciliului său. Refuzând să creadă afirmațiile reclamantului, unul din polițiști l-a sunat pe superiorul său ierarhic și doi jandarmi au ajuns imediat la fața locului. După sosirea lor, polițistul C.D. a scos pistolul și l-a îndreptat spre capul acestuia, spunându-i „Îți vin de hac!”. Polițistul și cei doi jandarmii l-au lovit cu pumnii și picioarele în față, în zona toracică și în picioare. Din ordinul superiorului ierarhic, care a strigat „Luați-l pe Poede la Poliție”, cei doi jandarmi l-au trântit la pământ și l-au încătușat. Apoi, acesta a fost urcat în mașina poliției și condus la sediul poliției. Odată ajunși, în timp ce a fost ținut de brațe de un jandarm, polițistul C.D. l-a lovit cu capul de perete și a continuat să îl lovească cu pumnii și picioarele în față și la nivelul toracelui.

8. La 19 august 2009, a fost întocmit un certificat medico- legal, în care se preciza:

– că reclamantul prezenta o entorsă și o tumefacție la genunchiul stâng, o echimoză în zona parieto-temporală, o tumefacție la nivelul sprâncenei drepte, precum și multiple echimoze și excoriații la nivelul sprâncenei stângi, în regiunea cervicală și deltoidiană, pe mâini, brațe și picioare;

– că aceste leziuni necesitau între 16 și 18 zile de îngrijiri medicale;

– că acestea fuseseră cauzate prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente sau prin lovirea de obiecte similare.

B. Amenzile contravenționale impuse reclamantului

9. Printr-un proces-verbal întocmit la 18 august 2009, reclamantului i s-a aplicat o amendă contravențională pentru staționarea vehiculului într-o zonă interzisă și pentru refuzul de a se legitima.

Printr-un al doilea proces-verbal, reclamantului i s-a aplicat o a doua amendă, pentru provocarea unui scandal pe drumul public și pentru refuzul de a se legitima.

10. Prin Hotărârea din 24 noiembrie 2009 – rămasă definitivă – Judecătoria Vaslui a anulat cel de-al doilea proces- verbal, pe care l-a considerat ilegal, pe motiv că prevedea o singură sancțiune pentru două contravenții diferite.

Prin Hotărârea din 16 februarie 2010 – rămasă definitivă – aceeași instanță a anulat primul proces-verbal, după ce, pe baza unor declarații ale martorilor și a documentelor prezentate, a concluzionat:

– că reclamantul nu a condus vehiculul staționat într-o zonă interzisă;

– că acesta nu se afla în posesia cărții sale de identitate pentru că aceasta a fost reînnoită de autoritatea competentă abia la 21 august 2009.

C. Prima procedură penală inițiată de reclamant

11. În aprilie 2010, reclamantul a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și la Inspectoratul de Poliție Județean două plângeri diferite pentru purtare abuzivă [în temeiul art. 250 alin. (3) din Codul penal] împotriva celor doi jandarmi și a agentului de poliție C.D., implicați în evenimentele din 18 august 2009. Acesta s-a constituit parte civilă și a solicitat ascultarea a doi martori oculari.

12. Parchetul a efectuat acte premergătoare.

13. La 3 mai 2010, parchetul l-a audiat pe reclamant, care a prezentat versiunea sa asupra faptelor.

14. În aprilie și mai 2010, parchetul a audiat și polițiștii și jandarmii care participaseră la interpelarea reclamantului.

Agentul de poliție C.D. a afirmat că reclamantul se afla la volanul autoturismului, care era parcat într-o zonă interzisă, și că acesta declarase că era proprietarul autoturismului.

Ceilalți agenți ai statului au afirmat că C.D. nu îl amenințase sau agresase pe reclamant în niciun fel. Acesta a solicitat efectiv ajutorul jandarmilor și al superiorului său ierarhic, deoarece reclamantul refuzase să se legitimeze sau să își menționeze datele de identificare și începuse să îl insulte și să îl amenințe. Mai multe persoane se adunaseră în jurul lor, reclamantul a fost invitat să îi însoțească la sediul poliției în scopul identificării sale, dar acesta a refuzat. În consecință, jandarmii au încercat să îi pună cătușele, dar reclamantul a început să vocifereze împotriva lor și să gesticuleze violent. Pentru a-l imobiliza, jandarmii l-au trântit la pământ pe burtă, împingându-l în ceafă, și l-au încătușat cu mâinile la spate. În timpul imobilizării, reclamantul s-a rănit la genunchi. Odată imobilizat, acesta și-a zgâriat fața atunci când a încercat să se ridice. Ulterior, reclamantul a fost transportat la sediul poliției locale. Declarația unuia din jandarmi a fost scrisă pe formularul specific, utilizat pentru declarațiile martorilor.

15. La 11 mai 2010, parchetul a audiat un martor propus de reclamant, care a confirmat versiunea asupra faptelor prezentată de agenții de poliție și de jandarmi.

Al doilea martor propus de reclamant a fost citat să se înfățișeze o singură dată, prin afișarea pe ușa apartamentului său, dar acesta nu s-a prezentat.

16. Prin Rezoluția din 18 mai 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus neînceperea urmăririi penale.

În ceea ce îi privește pe jandarmi, parchetul a considerat că aceștia au avut un comportament conform cu dispozițiile legale de reglementare a activității forțelor de ordine [art. 31 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române]. În sprijinul acestei concluzii, parchetul a reținut:

– că folosirea forței și utilizarea cătușelor pentru a-l mobiliza pe reclamant au avut loc ulterior refuzului acestuia de a se legitima sau de a-și menționa datele de identificare, deși i s-a precizat că autoturismul său era oprit într-o zonă interzisă;

– că reclamantul a provocat un scandal, tulburând astfel ordinea publică;

– că leziunile suferite de reclamant fuseseră provocate în timpul imobilizării, având în vedere tipologia și localizarea acestora;

– că circumstanțele speței corespundeau astfel condițiilor în care folosirea forței este autorizată de lege;

– că folosirea forței în speță respectase condițiile impuse de lege;

– că, prin urmare, jandarmii își îndepliniseră obligațiile profesionale în mod corespunzător.

În ceea ce îl privește pe agentul de poliție C.D., potrivit parchetului, niciun document de la dosar nu confirma actele imputate acestuia.

17. Reclamantul a contestat această decizie. Acesta a reproșat parchetului faptul că nu a identificat și audiat martorii oculari ai evenimentelor și a solicitat o anchetă suplimentară pentru a remedia această deficiență. Acesta a solicitat ascultarea mai multor martori oculari, care dăduseră deja declarații în fața parchetului militar, în cadrul unei proceduri paralele, inițiată de reclamant (infra, pct. 24), și care confirmaseră acuzațiile sale. Acesta a evidențiat, de asemenea, faptul că jandarmii fuseseră audiați în calitate de simpli „martori” la evenimente.

18. Prin Rezoluția din 8 iulie 2010, procurorul-șef al parchetului a respins probele propuse, apreciind că erau suficiente probele instrumentate, și a confirmat Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 18 mai 2010.

Această decizie a fost confirmată ulterior de Tribunalul Vaslui și de Curtea de Apel Iași prin hotărârile din 6 octombrie 2010 și, respectiv, 1 februarie 2011.

19. În fața instanțelor, reclamantul a solicitat suspendarea procedurilor până la încheierea procedurii inițiate în fața parchetului militar (infra, pct. 20), dar s-a lovit de un refuz.

D. A doua procedură penală inițiată de reclamant

20. În lunile iunie și iulie 2010, reclamantul a depus în fața parchetului militar noi plângeri penale pentru abuz în serviciu (art. 246 din Codul penal) și pentru purtare abuzivă [în temeiul art. 250 alin. (3) din Codul penal] împotriva agenților de poliție și a jandarmilor implicați în incidentele din 18 august 2009. Acesta s-a constituit parte civilă.

În cursul procedurii, acesta și-a completat plângerile, adăugând acuzația de fals intelectual și uz de fals (art. 289 și art. 291 din Codul penal), precum și de mărturie mincinoasă (art. 260 din Codul penal). În afara agresării sale, reclamantul le-a imputat polițiștilor și jandarmilor și înscrierea unor mențiuni false în procesele-verbale de contravenție întocmite în ziua faptelor și, ulterior, de declarații false făcute în cadrul anchetei preliminare declanșate ca urmare a primei plângeri penale a acestuia. Acesta l-a inclus în plângere și pe superiorul ierarhic al polițiștilor, pentru instigare la abuz în serviciu și la purtare abuzivă. Acesta s-a constituit ca parte civilă.

21. Parchetul a efectuat acte premergătoare.

22. La 16 iulie și 2 septembrie 2010, parchetul l-a audiat pe reclamant. Acesta din urmă a solicitat ascultarea a șase martori.

23. Reclamantul a prezentat un nou certificat medico-legal, întocmit la 14 septembrie 2010 și care atesta că acesta suferea de hidartroză la unul din genunchi și de leziuni ale ligamentului încrucișat. Erau necesare între 24 și 26 de zile de îngrijiri medicale.

24. În cursul anchetei, parchetul militar a audiat mai mulți martori oculari ai incidentului din 18 august 2009. Patru dintre ei, printre care fratele și cumnata reclamantului, au confirmat faptul că, într-adevăr, polițistul C.D. îl amenințase pe reclamant cu pistolul și că acesta din urmă a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de către polițiști și jandarmi.

Martorul I.O., care fusese audiat și în cadrul primei proceduri, a declarat că era așezat la o masă pe o terasă atunci când autoturismul fratelui reclamantului a oprit. Îl văzuse pe reclamant aplecându-se pentru a le arăta membrilor forțelor de ordine roata mașinii, dar, având în vedere că se afla de cealaltă parte a mașinii, nu a văzut circumstanțele în care acesta fusese încătușat și nici dacă a fost lovit.

25. La 18 octombrie 2010, cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Aceasta a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui să îi comunice deciziile adoptate de acesta în cadrul primei proceduri introduse de reclamant.

26. La 27 ianuarie 2011, parchetul i-a audiat pe polițiștii implicați în incidentul din 18 august 2009, precum și pe superiorul lor ierarhic.

27. Patru martori oculari au refuzat să se înfățișeze în fața parchetului în vederea confruntării lor cu membrii forțelor de ordine. Acești patru martori au declarat că agenții statului erau persoane violente, care țineau prima pagină a presei locale și care îi aplicaseră reclamantului amenzi contravenționale în mod abuziv. În schimb, au declarat că sunt pregătiți să răspundă eventualelor întrebări adresate de o instanță.

28. La 17 februarie 2011, a avut loc singura confruntare, între fratele reclamantului, pe de o parte, și superiorul ierarhic al polițiștilor, pe de altă parte. Fiecare și-a menținut propria versiune asupra faptelor.

29. La 23 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a pronunțat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale împotriva superiorului ierarhic al polițiștilor și a trimis restul dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Acesta a apreciat că documentele de la dosar nu permiteau să se afirme că superiorul ierarhic și-ar fi instigat subordonații să îl insulte pe reclamant sau să săvârșească acte de violență împotriva acestuia.

30 .Hotărârea din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vasului și hotărârea din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Iași au fost depuse la dosar, la solicitarea procurorului însărcinat cu examinarea cauzei.

31. Prin Rezoluția din 11 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus neînceperea urmăririi penale. În lumina deciziilor adoptate în cadrul primei proceduri inițiate de reclamant și având în vedere că, în opinia sa, de atunci nu au existat fapte sau împrejurări noi, acesta a apreciat că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și purtare abuzivă. În plus, acesta a concluzionat că acuzațiile de fals intelectual, uz de fals și mărturie mincinoasă nu erau susținute de nicio probă de la dosar.

32. Această decizie a fost confirmată de prim-procurorul parchetului, la 16 mai 2011.

33. Reclamantul a făcut plângere împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale. În ceea ce privește evenimentele din 18 august 2009, acesta susține că procurorul care a pronunțat Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 11 aprilie 2011 nici nu audiase personal martorii propuși de el și nici nu luase în considerare declarațiile făcute de aceștia în fața parchetului militar (supra, pct. 24).

34. Prin Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Vaslui a respins plângerea reclamantului, din următoarele motive:

– în afară de declarațiile unor martori, reclamantul nu prezentase fapte sau împrejurări noi față de cele care fuseseră luate în considerare în cadrul primei proceduri inițiate împotriva agenților statului;

– neascultarea martorilor propuși nu constituia un argument relevant, având în vedere că parchetul militar audiase deja martorii în cauză înainte de retrimiterea cauzei în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Vaslui, ceea ce era suficient pentru scopurile anchetei;

– prin urmare, rezoluția parchetului de neîncepere a urmăririi penale, bazată pe probele aflate la dosar, era legală și întemeiată.

II. Dreptul și practica interne relevante

35. Dispozițiile relevante ale Codului penal, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

Art. 246: Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

„Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Art. 250: Purtarea abuzivă

„(1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(2) Amenințarea săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(…)”

36. Art. 278¹ din Codul de procedură penală, în vigoare la momentul faptelor, permite oricărei persoane în cauză, care este nemulțumită de o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de procuror, să se plângă în instanță. În situația prevăzută la alin. (8), în care instanța respinge o astfel de plângere, atunci alin. (11) îi garantează persoanei în privința căreia instanța a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală că aceasta nu mai poate fi urmărită pentru aceleași fapte decât în cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală în momentul pronunțării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

37. Dispozițiile legale și jurisprudența internă referitoare la admisibilitatea probelor în faza actelor premergătoare, din cadrul Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, sunt menționate în hotărârile Creangă împotriva României (MC), nr. 29.226/03, pct. 58 și 60, 23 februarie 2012, Niculescu împotriva României, nr. 25.333/03, pct. 61-62, 25 iunie 2013, și Blaj împotriva României, nr. 36.259/04, pct. 65, 8 aprilie 2014.

În special Curtea Constituțională s-a exprimat astfel în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 referitoare la constituționalitatea art. 91¹ din Codul de procedură penală privind interceptările convorbirilor telefonice:

„Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanțiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute.”

38. Art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române este redactat astfel:

„(1) În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:

a) [acesta poate] să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

b) [acesta poate] să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă”.