Hotărârea CEDO în Cauza M.C. şi A.C. împotriva României

125. Considerațiile precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că ancheta privind acuzațiile de rele tratamente nu a fost efectivă, deoarece a durat prea mult timp, a fost marcată de deficiențe grave și nu a luat în considerare posibilele motive discriminatorii.

În consecință, a fost încălcat art. 3 (sub aspect procedural) din Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție, cu privire la acest punct.

126. Această concluzie înseamnă că nu este necesar să mai fie examinat de Curte restul acestui capăt de cerere – formulat în temeiul art. 3 și 14 din Convenție – și anume că poliția a prelungit în mod intenționat ancheta în ceea ce privește motivele homofobe și criticile formulate în temeiul art. 8 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

127. Reclamanții s-au plâns de faptul că, în măsura în care au fost victime ale unei agresiuni în timpul participării la o întrunire pașnică, prin faptul că nu a efectuat o anchetă efectivă, statul și-a încălcat obligațiile pozitive care ii revin în temeiul art. 11 din Convenție, considerat separat sau coroborat cu art. 14. În continuare, au susținut că nu au avut la dispoziție nicio cale de atac efectivă pentru a se plânge fie că infracțiunile săvârșite împotriva lor au fost motivate de orientarea lor sexuală, fie că urmărirea penală a durat prea mult timp și a fost ineficientă, împiedicându-i astfel să aibă acces la remedii civile. Plângerile au fost comunicate Guvernului pârât în temeiul art. 11, 13 și 14, care se citesc după cum urmează:

Art. 11 (libertatea de întrunire și de asociere)

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat”.

Art. 13 (dreptul la un recurs efectiv)

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de [prezenta] convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

128. Părțile au prezentat observații cu privire la acest aspect.

129. Având în vedere faptele din cauză, declarațiile părților și constatările sale referitoare la art. 3 și 14 din Convenție (supra, pct. 125), Curtea consideră că a examinat principalele probleme de drept invocate în prezenta cerere și că nu este necesar să pronunțe o soluție distinctă cu privire la celelalte capete de cerere [pentru cea mai recentă hotărâre, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014, cu referințe ulterioare].

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

130. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

131. Reclamanții au pretins fiecare 15.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.

132. Guvernul a susținut că sumele solicitate erau excesive și că, în orice caz, constatarea unei încălcări ar trebui să constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul moral pretins suferit.

133. Curtea observă că încălcările constatate în prezenta cauză le-au provocat cu siguranță reclamanților sentimente de suferință și frustrare care nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări. Prin urmare, ținând seama de jurisprudența anterioară și pronunțându-se în echitate, Curtea acordă fiecărui reclamant suma de 7.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

134. De asemenea, reclamanții au pretins în comun următoarele sume pentru cheltuielile de judecată efectuate:

– 50,36 EUR pentru cheltuieli de judecată efectuate în fața instanțelor interne, în special cheltuieli judiciare de timbru și cheltuieli pentru examinare medico-legală;

– 116,66 EUR pentru cheltuieli de judecată efectuate în fața instanțelor interne, în special cheltuieli judiciare de timbru și cheltuieli pentru examinare medico-legală;

– 3.696 EUR reprezentând onorarii în vederea pregătirii a două seturi de observații în cadrul procedurilor desfășurate în fața Curții.

Aceștia au prezentat facturile aferente.

135. Guvernul a contestat validitatea acestor pretenții. Guvernul a susținut că respectivele chitanțe nu erau lizibile și că nu permiteau stabilirea vreunei legături de cauzalitate cu prezentele proceduri. Guvernul a susținut că onorariul avocaților era exorbitant și supraevaluat.

136. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele de care dispune și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 3.863,02 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi moratorii

137. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    CURTEA:

1. declară, în unanimitate, cererea admisibilă;

2. hotărăște, în unanimitate, că au fost încălcate art. 3 și 14 din Convenție interpretate coroborat, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anchetarea acuzațiilor de rele tratamente;

3. hotărăște, cu șase voturi la unu, că nu este necesar să examineze restul capetelor de cerere;

4. hotărăște, în unanimitate:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 7.000 EUR (șapte mii de euro) fiecărui reclamant, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 3.863,02 EUR (trei mii opt sute șaizeci și trei de euro și doi eurocenți), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamanți cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge, cu șase voturi la unu, cererea reclamanților de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

(…)