Hotărârea CEDO în Cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României

5 mai 2017
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 3877

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

II. Dreptul și practica interne relevante

31. Dispozițiile relevante ale Codului penal, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

Art. 250: Purtarea abuzivă

„(1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(2) Amenințarea săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(…)”

32. Dispozițiile legale și jurisprudența internă referitoare la admisibilitatea probelor în faza actelor premergătoare, din cadrul Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor, sunt menționate în hotărârile Creangă împotriva României [(MC), nr. 29.226/03, pct. 58 și 60, 23 februarie 2012], Niculescu împotriva României [(nr. 25.333/03, pct. 61 – 62, 25 iunie 2013)] și Blaj împotriva României [(nr. 36.259/04, pct. 65, 8 aprilie 2014)].

În special, Curtea Constituțională s-a exprimat astfel în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 referitoare la constituționalitatea art. 91 din Codul de procedură penală privind interceptările convorbirilor telefonice:

„Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanțiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute”.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

33. Reclamanții pretind că, la 12 iunie 2012, cu ocazia reținerii lor, au fost victimele unor rele tratamente din partea agenților statului. Aceștia susțin, în plus, că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzațiile lor de rele tratamente. Invocă art. 3, art. 6 și art. 13 din Convenție.

Curtea consideră că este necesar ca aceste capete de cerere să fie examinate din perspectiva art. 3 din Convenție, redactat astfel:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

34. Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la pretinsele rele tratamente

a) Argumentele părților

35. Reclamanții susțin că, la 12 iunie 2012, au fost victimele unor rele tratamente din partea agenților statului. Aceștia denunță intervenția brutală și violentă din partea agenților de poliție față de o femeie – reclamanta – și față de un copil – reclamantul, în vârstă de 15 ani la momentul faptelor -, și apreciază că intervenția respectivă a fost lipsită de orice fel de justificare, cauzându-le suferință și umilire.

36. Guvernul admite că reclamanții, și, în special, reclamanta au suferit leziuni grave. Cu toate acestea, se referă la constatarea autorităților judiciare naționale conform căreia nu s-a făcut dovada că leziunile fuseseră cauzate de agenții de poliție. Totuși, acesta este de acord că, fără îndoială, agenții de poliție au ripostat la atacul reclamanților cu scopul de a-i calma. Acesta adaugă că, în hotărârea definitivă din 28 martie 2013, Curtea de Apel Brașov a considerat că, și în condițiile în care s-ar admite că leziunile ar fi fost provocate de agenții de poliție, aceștia nu ar fi putut fi urmăriți penal pentru purtare abuzivă, întrucât reacția lor fusese determinată de comportamentul violent al reclamanților.

b) Motivarea Curții

37. Curtea reamintește că, pentru a intra sub incidența art. 3 din Convenție, relele tratamente trebuie să atingă un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativă în esență; ea depinde de datele cauzei în ansamblu, în special de durata tratamentului și de efectele sale fizice sau mentale, precum și, uneori, de sex, vârstă și starea de sănătate a victimei [Bouyid împotriva Belgiei (MC), nr. 23.380/09, pct. 86, CEDO 2015].

În speță, Curtea subliniază, cu titlu preliminar, că nu este contestat faptul că leziunile reclamanților ating un nivel de gravitate suficient pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenție.

38. În continuare, Curtea reamintește că, în ceea ce privește folosirea forței în timpul unei rețineri, aceasta trebuie să cerceteze dacă forța folosită era strict necesară și proporțională și dacă statul trebuie să fie considerat responsabil pentru leziunile suferite (Berlinski împotriva Poloniei, nr. 27.715/95, și 30.209/96, pct. 64, 20 iunie 2002). Pentru a clarifica această chestiune, Curtea trebuie să țină seama de vătămarea cauzată și de circumstanțele în care aceasta a avut loc (R.L. și M.-J.D. împotriva Franței, nr. 44.568/98, pct. 68, 19 mai 2004). În plus, în mod obișnuit, incumbă Guvernului să aducă dovezi relevante care să demonstreze că recurgerea la forță a fost proporțională și totodată necesară (Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 72 – 76, CEDO 2000-XII; Ribitsch împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 34, seria A nr. 336; Altay împotriva Turciei, nr. 22.279/93, pct. 54, 22 mai 2001, și Ivan Vassilev împotriva Bulgariei, nr. 48.130/99, pct. 79, 12 aprilie 2007).

39. Curtea subliniază, de asemenea, că, în cazul plângerilor ce invocă art. 3 din Convenție, trebuie să efectueze o examinare deosebit de aprofundată (Vladimir Romanov împotriva Rusiei, nr. 41.461/02, pct. 59, 24 iulie 2008). În cazul în care a existat o procedură internă, nu intră totuși în atribuțiile Curții să substituie propria viziune asupra lucrurilor celei a instanțelor interne, cărora le revine, în principiu, obligația de a aprecia informațiile obținute de acestea (Jasar împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 69.908/01, pct. 49, 15 februarie 2007). Chiar dacă constatările instanțelor interne nu obligă Curtea, aceasta are totuși nevoie de elemente convingătoare pentru a se putea abate de la constatările la care au ajuns instanțele respective.

40. Pentru a aprecia elementele care îi permit să afirme dacă a existat o încălcare a art. 3, Curtea se bazează pe principiul probei “dincolo de orice îndoială rezonabilă”, dar adaugă că o astfel de probă poate rezulta dintr-o serie de indicii sau de prezumții irefragabile, suficient de puternice, clare și concordante [Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54.810/00, pct. 67, și Bouyid citată anterior, pct. 82].

41. În speță, Curtea observă că circumstanțele exacte în care reclamanții au fost răniți fac obiectul unei controverse aprinse între părți. Dacă Guvernul admite că agenții de poliție au ripostat la un atac din partea reclamanților cu scopul de a-l neutraliza, respinge în schimb acuzația conform căreia aceștia le-au cauzat leziuni (pct. 36 supra). În ceea ce îi privește, reclamanții susțin că vătămările lor au fost provocate de agenții statului la 12 iunie 2012, cu ocazia reținerii lor.

42. Având în vedere probele contradictorii prezentate în fața sa, în special declarațiile martorilor (supra, pct. 12 și 13, 15 – 19 și 21 – 25), Curtea apreciază că nu este în măsură să se pronunțe asupra chestiunii clarificării circumstanțelor în care au fost provocate leziunile în litigiu. În plus, în absența unei expertize medico-legale privind posibilele cauze ale leziunilor constatate, Curtea consideră că este imposibil să stabilească, pe baza probelor prezentate în fața sa, dacă leziunile suferite de reclamanți corespund sau nu unui recurs la forță necesar și totodată proporțional.

43. În consecință, Curtea apreciază că, în ceea ce privește pretinsele rele tratamente, nu poate concluziona în sensul existenței unei încălcări a art. 3 sub aspectul său material.

I. Cu privire la caracterul efectiv al anchetei

 a) Argumentele părților

44. Reclamanții susțin că autoritățile naționale nu au realizat o anchetă efectivă cu privire la relele tratamente de care s-au plâns. Aceștia consideră că ancheta realizată în speță a fost pur formală și nu a reușit să stabilească circumstanțele factuale ale unui incident în cursul căruia o femeie și un copil ar fi fost maltratați de agenți de poliție. Aceștia apreciază că ancheta a avut ca unic obiectiv exonerarea agenților de orice responsabilitate.

45. Guvernul susține că autoritățile naționale au efectuat o anchetă adecvată și efectivă cu privire la acuzațiile reclamanților și că acestea au luat toate măsurile necesare cu scopul de a clarifica divergențele existente între versiunile prezentate de părți. Acesta apreciază că autoritățile judiciare naționale au luat decizii pe baza probelor de la dosar, care constau, în opinia sa, într-un număr important de documente și mărturii strânse în conformitate cu legea.

b) Motivarea Curții

46. Curtea amintește că, atunci când un individ afirmă în mod întemeiat că a suferit, din partea poliției sau altor servicii similare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Convenție, această dispoziție, coroborată cu obligația generală impusă statului prin art. 1, de a recunoaște oricărei persoane care intră în jurisdicția sa drepturile și libertățile definite de Convenție, impune, în mod implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective. Este necesar ca această anchetă să poată conduce la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile [Assenov și alții împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, pct. 102, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, și Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131, CEDO 2000-IV] și să fie inițiată din oficiu de către autorități.

47. Ancheta care se impune în cazul unor acuzații grave de rele tratamente trebuie să se desfășoare cu celeritate și să fie totodată temeinică, ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile pentru a descoperi ce s-a întâmplat și, de asemenea, înseamnă că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-și fundamenta decizia (Assenov și alții, citată anterior, pct. 103, și Batý și alții împotriva Turciei, nr. 33.097/96 și 57.834/00, pct. 136, CEDO 2004-IV). Autoritățile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obține probele legate de incidentul în cauză, inclusiv, printre altele, declarațiile martorilor oculari și expertizele criminalistice [Tanrikulu împotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 104, CEDO 1999-IV, și Gül împotriva Turciei, nr. 22.676/93, pct. 89, 14 decembrie 2000]. Orice deficiență a anchetei, care diminuează capacitatea de a stabili cauzele prejudiciului sau identitatea persoanelor responsabile, riscă să conducă la concluzia că aceasta nu respectă standardul de eficiență necesar (Boicenco împotriva Moldovei, nr. 41.088/05, pct. 123, 11 iulie 2006).

48. În speță, având în vedere elementele prezentate în fața sa și, în special, certificatele medicale ale reclamanților, Curtea consideră că acuzațiile de rele tratamente erau întemeiate în sensul jurisprudenței citate anterior, cel puțin începând din momentul în care autoritățile competente au luat cunoștință de certificatele medicale în cauză.

49. Curtea constată apoi că a fost efectuată o anchetă preliminară în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligența cu care aceasta a fost efectuată și caracterul său efectiv.

50. În acest sens, Curtea observă că au avut loc omisiuni evidente în desfășurarea anchetei.

51. În primul rând, aceasta observă că, din probele de la dosar, rezultă că în pofida declarațiilor contradictorii ale persoanelor ascultate (supra, pct. 12, 13, 15 – 19 și 21 – 25), autoritățile nu au încercat să clarifice circumstanțele factuale ale cauzei, de exemplu, prin realizarea unor confruntări (Bucureșteanu împotriva României, nr. 20.558/04, pct. 55, 16 aprilie 2013).

52. În plus, Curtea constată că autoritățile naționale nu au dispus efectuarea unei expertize medicale în cauză, deși este vorba de un act de procedură esențial pentru acest tip de speță, de natură a permite elucidarea posibilelor cauze ale leziunilor suferite de reclamanți, chestiune care se afla în centrul dezbaterilor judiciare și care ar fi dat mai multă greutate concluziilor acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Petru Roșca împotriva Moldovei, nr. 2.638/05, pct. 47, 6 octombrie 2009).

53. În orice caz, este necesar să se observe că nu a fost începută urmărirea penală. Or, Curtea a subliniat deja că neînceperea urmăririi penale în cauze care privesc acuzații de rele tratamente aplicate unor persoane care se află “în custodia poliției” este de natură a compromite validitatea oricărei probe reținute în cursul efectuării actelor premergătoare urmării penale (a se vedea, mutatis mutandis, Maslova și Nalbandov împotriva Rusiei, nr. 839/02, pct. 94 – 96, 24 ianuarie 2008; Buntov împotriva Rusiei, nr. 27.026/10, pct. 132, 5 iunie 2012, și Beresnev împotriva Rusiei, nr. 37.975/02, pct. 98, 18 aprilie 2013). În speță, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a bazat pe simple declarații, care nu aveau calitatea de probe, în sensul regulilor de procedură penală române (supra, pct. 32). Acest fapt este cu atât mai grav într-un caz precum cel prezent, în care vătămările au fost atestate de certificate medicale (Poede împotriva României, nr. 40.549/11, pct. 60, 15 septembrie 2015).

54. Omisiunile enumerate mai sus au împiedicat autoritățile naționale să stabilească faptele în mod complet, așa cum ar fi putut să o facă în alte circumstanțe. Reamintind că procedura inițiată împotriva agenților de poliție fusese finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale ce înclină balanța în favoarea îndoielii, Curtea nu este convinsă că autoritățile naționale nu putuseră să facă mai mult pentru a reconstitui faptele cu precizie și a clarifica circumstanțele în care reclamanții fuseseră vătămați.

55. În concluzie, Curtea apreciază că autoritățile naționale nu au realizat o anchetă de natură a permite clarificarea în mod convingător a problemei dacă folosirea forței de către agenții statului împotriva reclamanților fusese proporțională și necesară.

56. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspectul său procedural.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

57. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

58. Reclamanta solicită 15.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a violențelor nejustificate a căror victimă a fost. Reclamantul solicită 5000 EUR cu același titlu.

59. Guvernul, făcând trimitere la jurisprudența Curții în materie, susține că sumele solicitate de reclamanți sunt excesive.

60. Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantei 7.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Este necesar să acorde reclamantului, cu același titlu, suma pe care a solicitat-o, și anume 5000 EUR.

B. Cheltuieli de judecată

61. Reclamanții nu au formulat nicio cerere cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

62. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

 

    PENTRU ACESTE MOTIVE,

    În unanimitate,

    CURTEA:

 

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că nu a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect material;

3. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, pentru prejudiciul moral, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 7500 EUR (șapte mii cinci sute de euro) reclamantei, la care se va adăuga orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;

(ii) 5000 EUR (cinci mii de euro) reclamantului, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

(…)

Hotărârea CEDO în Cauza Gheorghiță și Alexe împotriva României was last modified: mai 23rd, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter