Hotărârea CEDO în Cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României

 PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 32.163/13 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanți ai acestui stat, doamna Stela Gheorghiță și domnul Gheorghiță Gabriel Alexe (reclamanții), au sesizat Curtea la 3 mai 2013, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Reclamanții au fost reprezentați de G.C. Drăghici, avocat în Făgăraș. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanții pretind, în special, că la 12 iunie 2012 au fost supuși unor rele tratamente de către mai mulți agenți de poliție. Aceștia invocă art. 3, art. 6 și art. 13 din Convenție.

4. La 2 aprilie 2014, capătul de cerere privind relele tratamente a fost comunicat Guvernului din perspectiva art. 3 din Convenție, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru restul capetelor de cerere.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanții s-au născut în 1969 și, respectiv, în 1997, sunt de etnie romă și au domiciliul în Făgăraș. Între aceștia nu există o legătură de rudenie.

A. Plângerea penală formulată de reclamanți

6. La 25 iunie 2012, cei doi reclamanți au depus plângeri penale împotriva a cinci agenți de poliție pentru purtare abuzivă (art. 250 din Codul penal). Aceștia susțineau, în principal, că la 12 iunie 2012 cei cinci agenți de poliție aflați în timpul cercetărilor pentru a-l identifica pe I.G., fiul reclamantei, au pătruns în curtea imobilului reclamantei și au lovit-o pe aceasta la nivelul pieptului și al picioarelor, cauzându-i o fractură la piciorul stâng și determinând căderea ei pe jos; reclamanta și soțul acesteia au fost încătușați și au fost conduși la sediul poliției. În plus, agenții de poliție l-au imobilizat pe reclamant și au încercat să îi ia telefonul mobil cu care fuseseră filmați. De asemenea i-au aplicat acestuia lovituri de picioare în spate și în coaste.

7. Reclamanta a anexat plângerii sale un certificat medico-legal eliberat la 13 iunie 2012. Acesta atesta prezența la nivelul brațului stâng și al mâinii drepte a unor echimoze cauzate prin compresie, a unui traumatism la glezna stângă, precum și a unei fracturi de peroneu și de maleolă tibială cauzate prin cădere și în urma contactului cu un obiect dur sau o suprafață dură. Conform certificatului, starea persoanei în cauză necesita îngrijiri medicale pentru o perioadă de 50 până la 55 de zile, iar leziunile puteau avea ca dată de producere efectivă 12 iunie 2012.

8. Reclamantul a anexat plângerii sale un certificat medico-legal eliberat la 13 iunie 2012. Acesta descria patru excoriații la nivelul antebrațului stâng, o excoriație la nivelul gleznei stângi și un traumatism al antebrațului drept care putea fi cauzat de o lovitură cu un obiect dur sau de un șoc. Conform certificatului, aceste leziuni necesitau îngrijiri medicale pentru o perioadă de 4 până la 5 zile și puteau avea ca dată 12 iunie 2012.

B. Actele premergătoare urmăririi penale

9. La 17 iulie 2012, plângerile au fost transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a dispus efectuarea actelor premergătoare urmării penale.

10. Au fost depuse la dosarul actelor premergătoare mai multe documente, rezultate dintr-o procedură paralelă deschisă față de reclamanți pentru ultraj împotriva agenților de poliție. Este vorba de declarații ale reclamanților, precum și ale soțului reclamantei, rapoarte ale agenților de poliție implicați în evenimente, de procesul-verbal de cercetare la fața locului și de fotografii făcute în ziua evenimentelor.

1. Audierea agenților de poliție

11. La 31 iulie 2012, șapte agenți de poliție printre care se aflau și cei cinci agenți împotriva cărora reclamanții formulaseră plângere au fost ascultați de procuror cu privire la plângerea reclamantului.

12. Agentul de poliție N.B. a declarat că la 12 iunie 2012 s-a deplasat împreună cu un coleg în strada unde domiciliau reclamanții, o stradă locuită în principal de persoane de etnie romă, pentru a căuta și eventual a identifica martorii unui incident în care fusese implicat și fiul reclamantei. Acesta a explicat că cel din urmă era suspectat de intrarea fără drept într-un imobil, cu intenția de a agresa locatarii și de distrugere prin lovirea cu o bâtă a autoturismului celor din urmă menționați. N.B. a adăugat că reclamanta le pusese întrebări agenților de poliție cu privire la prezența lor pe stradă, îi amenințase și le ceruse să îl lase în pace pe fiul ei; acesta din urmă s-a apropiat și a întrebat pe un ton agresiv ce îi reproșau și i-a amenințat. N.B. a declarat printre altele că inițial el și colegul său încercaseră să îl calmeze și l-au invitat să îi însoțească la sediul poliției pentru a discuta. Pe fondul agresivității acestuia, au încercat să îi pună cătușe, însă fără succes, căci acesta a fugit. N.B. a mai declarat că, în acest timp, vecinii se adunaseră în număr mare pe stradă protestând zgomotos ceea ce l-a determinat pe colegul său să ceară întăriri. Atunci au sosit mai mulți agenți de poliție la fața locului. N.B. a precizat că printre vecinii strânși era și un tânăr mai agresiv decât ceilalți, care îi amenințase și care încercase să îi fotografieze și să îi înregistreze cu telefonul său mobil. N.B. a povestit că ar fi încercat în van, cu ajutorul colegilor, să rețină persoana agresivă în vederea identificării sale; el, colegul său și alți câțiva agenți sosiți la fața locului au fost împinși de mulțime în curtea în care intrase tânărul; N.B. a declarat că l-a văzut pe reclamant, atunci când a intrat în curte, lovindu-l pe unul dintre agenții de poliție cu o navetă de sticle de plastic pentru a-l împiedica să îl imobilizeze. Acesta a mai adăugat că a observat un adult înarmat cu o bâtă care se îndrepta spre ei amenințându-i cu moartea, iar o femeie mai în vârstă s-a aruncat la pământ. Acesta a declarat în cele din urmă că reclamantul nu fusese agresat de agenții de poliție și că un asemenea act ar fi declanșat cu certitudine represalii din partea mulțimii adunate în stradă.

13. Ceilalți șase agenți de poliție au declarat în acord:

– că numeroși vecini – între 50 până la 200 de persoane – se strânseseră pe stradă;
– că reclamantul care se afla pe stradă era foarte agresiv și îi înjura;
– că încercaseră câțiva agenți de poliție să îl imobilizeze pe stradă, fără succes însă, întrucât mai mulți membri ai familiei sale îi săriseră în ajutor;
– că mulțimea îi împinsese în curtea casei în care locuia familia reclamantului;
– că, în interiorul curții, încercaseră să îl imobilizeze din nou fără succes;
– că reclamantul împinsese spre ei o navetă de sticle goale;
– că tatăl reclamantului năvălise în curte înarmat cu o bâtă, amenințându-i;
– că nu îl agresaseră pe reclamant;
– că acesta din urmă acceptase în cele din urmă să meargă la sediul poliției, însoțit de mama sa, pentru a da declarații.

14. La 3 septembrie 2012 au fost ascultați șase agenți de poliție cu privire la plângerea reclamantei.

15. N.B. și-a completat declarația din 31 iulie 2012 și a precizat că, atunci când a intrat împreună cu colegul său în curtea casei reclamantei, aceasta a început să strige, soțul său a ieșit din casă în momentul în care alți doi agenți de poliție sosiți ca întăriri au pătruns în curte și că, atunci când un agent de poliție a încercat să îl imobilizeze, acesta a luat bâta cu care un copil vroia să îl atace pe agent. Conform lui N.B., nimeni nu a lovit-o pe reclamantă. N.B. a precizat că exista un spațiu lângă poartă prin care mulțimea strânsă pe stradă putea să observe ce se întâmpla în curte și că, în cazul în care ar fi fost agresată, acest lucru ar fi declanșat represalii din partea mulțimii.

16. A.I.M. a confirmat versiunea faptelor prezentate de N.B. și a adăugat că solicitase soțului reclamantei să îi însoțească la sediul poliției; întrucât acesta refuzase să se tempereze, agentul, ajutat de un al treilea coleg, a încercat să îi pună cătușele.

17. C.M. a declarat că în momentul în care pătrunsese în curte soțul reclamantei fusese deja imobilizat și aceasta striga: „o să ne omoare pe toți!”. Conform lui C.M., reclamanta se îndrepta spre poartă, a alunecat și a căzut; el a ajutat-o să se ridice și a condus-o la mașina poliției.

18. N.D.C. a menționat că la sosirea sa la fața locului colegii săi i-au solicitat să o conducă pe reclamantă, împreună cu soțul său, la sediul poliției. Acesta a declarat că cei doi au vociferat, fiind îngrijorați de motivele pentru care poliția dorea să îl conducă pe fiul lor la sediu. El a precizat că reclamanta nu s-a plâns nici de dureri, nici de o fractură la picior.

19. Alți doi agenți de poliție au confirmat versiunea faptelor descrisă de colegii lor și au precizat că reclamanta nu fusese agresată în niciun mod și că ea era cea care îi amenințase.

2. Ascultarea reclamanților și a martorilor propuși de aceștia

20. Reclamanții au fost, de asemenea, ascultați de parchet.

21. La 31 iulie 2012, reclamantul a declarat că împinsese o navetă de sticle goale înspre polițiști atunci când aceștia îl urmăreau în curtea casei familiei sale, înainte de a fi imobilizat și trântit la pământ. Acesta a indicat numele a trei din membrii familiei sale care se aflau pe stradă în momentul reținerii sale.

22. Ascultată în aceeași zi, mama reclamantului a declarat, la rândul său, că atunci când se reîntorcea acasă l-a găsit pe fiul său trântit la pământ și imobilizat de patru agenți de poliție: unul dintre aceștia îi pusese o mână la spate, altul îl ținea de ceafă, al treilea îl imobilizase cealaltă mână și ultimul îl ținea de picioare.

23. Doi martori propuși de reclamant au declarat că nu asistaseră la momentul imobilizării acestuia, dar că văzuseră patru agenți de poliție care îl urmăreau pentru că îi filmase cu telefonul său mobil.

24. La 5 septembrie 2012, reclamanta a declarat că se opusese reținerii fiului său, I.G., care reușise să scape. Aceasta a susținut că ascultase de polițiștii care îi ceruseră să intre în casă, unde se aflau mama sa, precum și patru dintre copiii săi, cu vârste între 4 și 10 ani. Ea a adăugat că după ce soțul său intrase și el în casă, unul dintre polițiști îi aplicase lovituri până ce acesta a căzut la pământ. Aceasta a precizat că un al doilea polițist continuase să îl lovească cu picioarele la cap și că și ea însăși fusese lovită. Aceasta a adăugat că fuseseră duși în curtea casei, dar nu înainte ca polițiștii să închidă poarta și ca unul dintre aceștia să îi lovească cu piciorul interiorul gambei stângi. Potrivit acesteia, polițiștii i-au izbit capul de peretele casei și unul dintre ei i-a aplicat lovituri la nivelul spatelui. Soțul său și ea au fost încătușați și conduși la sediul poliției. În timpul audierii sale, aceasta a solicitat să fie ascultați de autorități soțul și mama sa.

25. La 5 și 11 septembrie 2012, procurorul i-a ascultat pe soțul și mama reclamantei care au confirmat versiunea acesteia asupra faptelor.

3. Deciziile autorităților judiciare

26. Prin Rezoluția din 11 septembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale. După ce a expus conținutul declarațiilor părților și al diferiților martori, parchetul a apreciat că aplicarea principiului in dubio pro reo se impunea în cauză în beneficiul agenților de poliție.

27. Reclamanții, prin intermediul avocatului lor, au contestat această decizie în fața procurorului general al parchetului. Aceștia s-au plâns de refuzul parchetului de a da curs cererii avocatului lor de a asista la audieri ceea ce, în opinia lor, le încălca dreptul la apărare. Aceștia au criticat între altele interpretarea declarațiilor strânse în cauză realizată de parchet.

28. Prin Rezoluția din 19 octombrie 2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a confirmat Rezoluția din 11 septembrie 2012. Acesta a reținut, în primul rând, că avocatul nu fusese împuternicit legal să acționeze în numele reclamanților. Cu titlu subsidiar, acesta a confirmat concluziile expuse în rezoluția sus-menționată și a precizat că, în dreptul român, dreptul a asista la măsurile de instrucție, reclamat de avocatul reclamanților, era garantat doar în etapa urmăririi penale, urmărire care nu fusese începută în speță.

29. Reclamanții au contestat în fața Curții de Apel Brașov rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Aceștia au invocat art. 3 din Convenție și s-au plâns de lipsa de eficiență a anchetei realizate cu privire la acuzațiile lor conform cărora, la 12 iunie 2012, fuseseră supuși unor agresiuni care constituiau, în opinia lor, tratamente inumane și degradante. Aceștia au criticat, în primul rând, refuzul parchetului de a admite cererea avocatului de a asista la măsurile de instrucție penală, cu încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Aceștia au menționat, printre altele, că parchetul nu reținuse declarațiile martorilor pe care îi propuseseră, considerându-le lipsite de imparțialitate întrucât proveneau de la membrii de familie, însă a luat în considerare declarațiile agenților de poliție care aveau un interes în procedură. Aceștia au susținut, de asemenea, că parchetul omisese să identifice și să asculte și alți vecini dintre cei care asistaseră în număr mare la evenimente. Aceștia au reproșat, printre altele, parchetului că nu și-a îndeplinit obligația de a identifica persoanele responsabile de săvârșirea relelor tratamente la care au fost supuși la 12 iunie 2012. În cele din urmă, reclamanții au susținut că atât violențele la care au fost supuși, cât și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată în cauză erau motivate de considerații referitoare la etnia lor.

30. Prin Hotărârea definitivă din 28 martie 2013, Curtea de Apel Brașov a confirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în speță. În ceea ce privește dreptul de a asista la măsurile de instrucție penală pretins de avocatul reclamanților, curtea de apel a confirmat abordarea procurorului general adoptată prin Ordonanța din 19 octombrie 2012. În acest sens, instanța a constatat că în cazul de față fusese efectuată doar o anchetă preliminară, în cursul căreia reclamanții nu au avut calitatea de „părți în procedură”.

Pe fond, curtea de apel a considerat că înscrisurile depuse la dosar nu conduceau la concluzia că reclamanții fuseseră agresați de către agenții de poliție. În opinia sa, chiar dacă se presupune că vătămările reclamanților fuseseră provocate de acțiunea agenților, nimic nu lăsa să se întrezărească o intenție deliberată din partea polițiștilor de a aplica rele tratamente.

Cu privire la reclamant, curtea de apel a considerat că leziunile suferite de acesta, având în vedere tipologia și zonele în care erau plasate, fuseseră provocate în timpul imobilizării acestuia la pământ. Aceasta a observat că reclamantul participase din inițiativă proprie la evenimente, că agresase agenții de poliție, că refuzase să se liniștească în timp ce aceștia îi solicitaseră să înceteze să mai fie agresiv cu ei și că refuzase să se identifice și că scăpase împingând o navetă de sticle goale spre agenții de poliție. Aceasta a considerat că acest comportament justificase reacția polițiștilor care îl imobilizaseră și că, dacă versiunea reclamantului era adevărată, acesta ar fi prezentat mai multe leziuni pe mai multe zone din corp. Instanța a subliniat că reclamantul nu adusese probe noi.

În ceea ce privește reclamanta, curtea de apel a considerat că leziunile suferite de aceasta la nivelul brațelor, ținând cont de tipologia și de locul lor de amplasare, fuseseră suferite în timpul imobilizării acesteia. Referitor la fractura piciorului stâng, instanța a observat că certificatul medico-legal depus la dosar atesta că fusese cauzată de o cădere și un impact cu un obiect sau suprafață dure și nu de lovituri aplicate de cineva. În plus, aceasta a observat că, pentru a stabili situația în fapt, nu era necesar să fie identificate alte persoane dintre cele prezente în stradă în timpul evenimentelor din moment ce agresiunea pretinsă avusese loc în curtea casei reclamantei și toate persoanele care se aflau acolo fuseseră audiate de procuror. De altfel, aceasta a arătat că reclamanta nu menționase alte persoane care să poată fi ascultate sau care să cunoască elemente esențiale cu privire la cauză.

Ținând cont de aceste elemente, curtea de apel a concluzionat că ancheta efectuată în cauză, chiar dacă a rămas la stadiul actelor premergătoare urmării penale, fusese efectivă și completă.