Hotărârea CEDO în Cauza Drăgan împotriva României
2. Plângeri depuse de reclamant cu privire la problemele sale dentare
45. La 15 octombrie 2009, reclamantul s-a plâns autorităților penitenciarului și judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate că nu i s-a dat dieta lichidă și semilichidă care îi fusese prescrisă de medic. La 3 noiembrie 2009 judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Rahova a respins plângerea, fiind de acord cu autoritățile penitenciarului că nu exista o prescripție din partea unui medic pentru o astfel de dietă în dosarul medical al reclamantului. O altă plângere similară depusă de reclamant în ianuarie 2013 a fost respinsă de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din același motiv.
46. La 21 mai 2012, în august 2012 și la 10 septembrie 2012, reclamantul s-a plâns administrației penitenciarului că are dureri de dinți și că nu poate să mănânce întrucât nu i s-a dat o dietă lichidă, așa cum a solicitat. Nu există răspunsuri la aceste plângeri în dosarul de penitenciar al reclamantului, transmis de Guvern.
47. În ianuarie 2013 reclamantul s-a plâns judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate despre slaba calitate a alimentelor servite în penitenciar; legumele nu erau suficient gătite; primise oase fără carne. În continuare s-a plâns că nu i s-a dat dieta lichidă prescrisă de medici și că a primit astfel în mod constant alimente pe care nu putea să le mestece și să le mănânce. Administrația penitenciarului a afirmat în fața judecătorului că reclamantului nu i-a fost prescrisă nicio dietă specială de către un medic și că alimentele servite în închisoare erau în conformitate cu reglementările și în limitele bugetului de 4,06 lei per deținut pe zi (aproximativ 1 euro). La 8 ianuarie 2013, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondată, având în vedere că alimentele primite de reclamant erau în conformitate cu regulamentele și bugetul.
48. În martie 2013, reclamantul s-a plâns din nou în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. El a afirmat că, din cauza problemelor sale dentare, nu putea mânca alimentele servite în închisoare. Reclamantul a menționat despre carne că nu era gătită suficient și că, foarte des, în timp ce era transportat, a primit șuncă crudă, nefeliată, și biscuiți, alimente pe care el nu le putea mânca. La 21 martie 2013, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a respins plângerea reclamantului pe motiv că faptele descrise de acesta au fost infirmate de autoritățile penitenciarului. La acel moment, niciun medic nu prescrisese ca reclamantul să primească dietă lichidă sau semilichidă. La 14 mai 2013, judecătoria de sector din București a respins definitiv plângerea reclamantului, susținând că meniurile din penitenciar erau preparate și administrate în conformitate cu regulamentele interne și în limitele bugetului.
49. La 16 și 25 iunie, 23 decembrie 2013 și la 12 și 24 martie 2014, reclamantul s-a plâns administrației penitenciarului de dureri de dinți și a solicitat tratament pentru parodontită. Autoritățile au răspuns la aceste plângeri că medicul este în concediu și că va fi stabilită ulterior o programare.
Rele tratamente pretins aplicate de un agent de pază al penitenciarului
50. Potrivit reclamantului, la 14 februarie 2013, în timp ce era transportat la o infirmerie din afara închisorii, a fost supus la rele tratamente de un agent de pază al penitenciarului care îl escorta.
51. Imediat după incident, reclamantul a depus o plângere penală împotriva agentului de pază al penitenciarului pentru rele tratamente și purtare abuzivă.
52. La 27 noiembrie 2013, parchetul de pe lângă judecătoria de sector din București a emis o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în cauză. Potrivit unei copii a jurnalului de corespondență al penitenciarului, astfel cum a fost transmisă de Guvern, reclamantul a primit o copie a rezoluției la 12 decembrie 2013.
53. Reclamantul nu a contestat această rezoluție în fața procurorului ierarhic superior, astfel cum prevede Codul de procedură penală.
II. Dreptul intern și standardele internaționale relevante
54. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor prevede la art. 38 că persoanele private de libertate au dreptul să depună plângeri cu privire la măsurile adoptate de autoritățile penitenciarului în ceea ce privește drepturile lor, în fața unui judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate delegat de curtea de apel să supravegheze respectarea acestor drepturi. Deciziile judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pot fi contestate în fața unei instanțe judecătorești. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și instanța pot fie să anuleze măsura contestată, fie să respingă plângerea.
Legea nr. 275/2006 prevede, de asemenea, că pedepsele se execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane și că, printre alte prevederi, persoanele private de libertate trebuie să poarte ținută civilă atunci când își ispășesc pedepsele, iar în cazul în care nu dispun de așa ceva, aceasta se asigură gratuit de către autoritățile penitenciarului.
55. Ordinul nr. 433/C al ministrului justiției din 5 februarie 2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate a intrat în vigoare la 15 februarie 2010. Conform acestui ordin, camerele de cazare trebuie să asigure cel puțin 6 metri cubi de persoană (circa 2 mp) pentru persoanele private de libertate încadrate în regimul semideschis sau deschis și 4 mp pentru celelalte categorii de persoane private de libertate, inclusiv minori și persoane arestate preventiv.
56. Ordinul comun nr. 1.361/C/1.016/2007 al ministrului justiției și al ministrului sănătății din 6 iulie 2007 privind asigurarea asistenței medicale persoanelor private de libertate prevedea, printre altele, că numai persoanele private de libertate care și-au pierdut mai mult de 50% din funcția masticatorie în perioada detenției și care nu au nicio posibilitate financiară au dreptul la o proteză gratuită. În celelalte cazuri, persoanele private de libertate trebuie să suporte o parte din contravaloarea unei astfel de proteze.
57. H.G. nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 prevede la pct. 14:
„La articolul 28, alineatele (2), (3) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins: (….) (6) La solicitarea persoanei private de libertate care are afectată grav funcția masticatorie în perioada detenției, cu consecințe asupra funcției digestive, situație identificată de un medic specialist din sistemul penitenciar, și atunci când se constată din analizarea veniturilor sale că nu are mijloacele financiare necesare, contravaloarea contribuției personale va fi suportată din bugetul unității, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit legii”.
58. La 7 februarie 2012, ministrul justiției și ministrul sănătății au emis un nou ordin comun – Ordinul nr. 429/125/2012. Acest ordin prevede că și contravaloarea protezelor dentare suportate de persoanele private de libertate este acoperită parțial de sistemul de asigurări sociale de stat și parțial de persoana privată de libertate. Partea de contribuție de la sistemul de asigurări sociale de stat se recalculează anual, potrivit anumitor factori. În plus, art. 39 din acest ordin prevede următoarele:
Art. 39
„În situația în care persoana privată de libertate și-a pierdut funcția masticatorie în perioada detenției, cu afectarea concomitentă și a funcției digestive, și se constată din analizarea veniturilor sale că nu are posibilități financiare necesare pentru plata contribuției personale, aceasta este suportată din bugetul unității în care execută pedeapsa, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit legii”.
59. Într-o scrisoare adresată agentului guvernamental la 8 mai 2013, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că, intre 7 februarie 2012 și 8 mai 2013, 2 persoane private de libertate au beneficiat de dispozițiile art. 39 din noul ordin comun. Scrisoarea mai menționa faptul că nu exista un buget special alocat penitenciarelor pentru a îndeplini aceste cerințe și că eventualele costuri generate de achiziționarea de proteze dentare trebuie să fie deduse din bugetul general pentru servicii medicale.
60. Părțile relevante din rapoartele elaborate de Comitetul Helsinki român în urma vizitelor acestora în penitenciarele Rahova și Jilava sunt citate în Iacov Stanciu împotriva României (nr. 35.972/05, pct. 146 – 58, 24 iulie 2012). Constatările lor în ceea ce privește Penitenciarul Galați sunt citate în Porumb împotriva României (nr. 19.832/04, pct. 48, 7 decembrie 2010).
61. Extrase din părțile relevante ale rapoartelor generale ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), precum și din rapoartele acestora privind penitenciarele din România sunt, de asemenea, redate în Iacov Stanciu (citată anterior, pct. 121-27).
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție
62. Reclamantul s-a plâns de condițiile sale inumane de detenție, de lipsa tratamentului medical, de lipsa unei diete adecvate pentru afecțiunile sale dentare și de relele tratamente la care a fost supus de un agent de pază al penitenciarului. Acesta a invocat art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
A. Cu privire la admisibilitate
63. Guvernul a obiectat că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne în ceea ce privește plângerea sa referitoare la relele tratamente la care a fost supus de către un agent de pază al penitenciarului. Guvernul a susținut că reclamantul nu a contestat Rezoluția procurorului din 27 noiembrie 2013 în fața procurorului ierarhic superior și ulterior în fața instanțelor, astfel cum prevede Codul de procedură penală.
64. Reclamantul a afirmat că nu a primit niciodată rezoluția procurorului.
65. Curtea observă că rezoluția în cauză a fost trimisă reclamantului la 12 decembrie 2013 și că reclamantul nu a contestat-o în fața procurorului ierarhic superior și a instanțelor de judecată (a se vedea supra, pct. 52 și 53).
Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 1 și art. 35 § 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor de recurs interne.
66. În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la condițiile de detenție, lipsa tratamentului medical și dieta oferită, Curtea observă că acestea nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. De asemenea, observă că nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.
Cu privire la fond
1. Capătul de cerere referitor la condițiile materiale de detenție
a) Argumentele părților
67. Reclamantul s-a plâns de supraaglomerarea severă, de calitatea slabă a alimentelor și a apei potabile, furnizarea necorespunzătoare a apei calde și de faptul că nu i-au fost puse la dispoziție haine sau articole de toaletă. Reclamantul a susținut că numeroasele sale plângeri referitoare la aceste condiții de detenție au rămas nerezolvate de autoritățile din penitenciar. Făcând referire la rapoartele Comitetului Helsinki român citate în Cauza Iacov Stanciu (citată anterior, pct. 146-63), reclamantul a susținut că acele condiții pe care le-a descris au fost, de asemenea, confirmate de către organizația sus-menționată în urma vizitelor în penitenciarele Galați, Rahova și Jilava.
68. Referitor la informațiile prezentate cu privire la condițiile generale de detenție (a se vedea supra, pct. 12-26), Guvernul a subliniat că autoritățile interne au luat toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul beneficia de condiții de detenție adecvate.
b) Motivarea Curții
69. Curtea reamintește că, în temeiul art. 3 din Convenție, statul trebuie să se asigure că o persoană este ținută în detenție în condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane, că modul și tipul de executare a măsurii de detenție nu o supun stresului sau unor greutăți de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, având în vedere nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea acesteia sunt asigurate în mod adecvat [a se vedea Kudca împotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 94, CEDO 2000-XI, și Enășoaie împotriva României, nr. 36.513/12, pct. 46, 4 noiembrie 2014].
70. Atunci când se evaluează condițiile de detenție trebuie să se țină seama de efectele cumulate ale condițiilor respective, precum și de acuzațiile specifice făcute de reclamant [a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr. 40.907/98, pct. 46, CEDO 2001-II, și Todireasa împotriva României (nr. 2), nr. 18.616/13, pct. 54, 21 aprilie 2015].
71. Lipsa acută a spațiului în camerele penitenciarului reprezintă un factor semnificativ ce trebuie luat în considerare atunci când se stabilește dacă acele condiții de detenție descrise au fost „degradante” în sensul art. 3 (a se vedea Enășoaie, citată anterior, pct. 47, și Karalevicius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, pct. 39, 7 aprilie 2005).
72. Curtea observă de asemenea că, pe lângă supraaglomerare, alte aspecte privind condițiile fizice de detenție sunt relevante pentru evaluarea conformității cu art. 3 (a se vedea Babushkin împotriva Rusiei, nr. 67.253/01, pct. 44 și 48, 18 octombrie 2007, și Iacov Stanciu, citată anterior, pct. 169). Curtea a stabilit că următoarele condiții de detenție ridică o problemă în temeiul art. 3 din Convenție: lipsa mobilierului corespunzător în celule; instalații sanitare necorespunzătoare, precum numărul limitat de toalete și chiuvete pentru un mare număr de persoane private de libertate; chiuvete în celulă doar cu apă rece pentru diverse necesități (igienă personală, spălatul hainelor și obiectelor personale, curățarea toaletelor); acces limitat la dușuri cu apă caldă; condiții igienice necorespunzătoare în general; slaba calitate a alimentelor (a se vedea Iacov Stanciu, citată anterior, pct. 175).
73. Revenind la cauza prezentă, Curtea observă că reclamantul s-a plâns de condițiile inumane în care a fost ținut în detenție pe o perioadă de un an și 3 luni în penitenciarele Galați, Rahova și Jilava.
74. Guvernul a recunoscut existența supraaglomerării în toate locurile de detenție în care s-a aflat reclamantul. Mai precis, statisticile furnizate de Guvern în replică la acuzațiile reclamantului legate de supraaglomerare arată că, în majoritatea timpului, spațiul personal al reclamantului era semnificativ mai mic decât cel impus de jurisprudența Curții. Curtea accentuează faptul că aceste cifre erau chiar mai mici în realitate, ținând cont de faptul că aceste celule includeau și paturile deținuților și alte obiecte de mobilier. Această stare a lucrurilor ridică în sine o problemă în temeiul art. 3 din Convenție [a se vedea Iacov Stanciu, citată anterior, pct. 173; Cotleț împotriva României (nr. 2), nr. 49.549/11, pct. 34, 1 octombrie 2013; și Todireasa, citată anterior, pct. 57].
