Hotărârea Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 9/2018 privind aprobarea cotizaţiilor, a termenelor de plată şi a obligaţiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanţilor Fiscali în anul 2019

14 ian. 2019
Vizualizari: 441

Actul publicat în Monitor

Sumar
Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 9/2018 privind aprobarea cotizațiilor, a termenelor de plată și a obligațiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în anul 2019

(M. Of. nr. 7 din 3 ianuarie 2019)

 

Se aprobă cotizațiile, termenele de plată și obligațiile declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în anul 2019

 

În M. Of. nr. 7 din 3 ianuarie 2019 s-a publicat Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 9/2018 privind aprobarea cotizațiilor, a termenelor de plată și a obligațiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în anul 2019.

Astfel, prin respectiva hotărâre se aprobă cotizațiile, termenele de plată și obligațiile declarative ce le revin membrilor Camerei Consultanților Fiscali în anul 2019.

Totodată, actul normative conține și 2 anexe conținând modelele pentru documentele ce vor trebu completate de către membrii Camerei Consultanților Fiscali, astfel:

– Anexa nr. 1 („Cotizații fixe și variabile stabilite pentru anul 2019”);

– Anexa nr. 2 („Declarație rectificativă”);

 

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Hotărârii Camerei Consultanților Fiscali nr. 9/2018.

 

Prezentare generală

 

Potrivit art. 1-2, au fost stabilite două categorii de cotizații ce urmează a se achita în anul 2019, după cum urmează: cotizații fixe și cotizații variabile. Așadar, cotizațiile fixe vor fi plătite atât de către persoanele fizice și persoanele juridice care au calitatea de membri ai Camerei Consultanților Fiscali la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri, cât și de către acele persoane fizice și persoane juridice care dobândesc această calitate în cursul anului 2019.

În ceea ce privește cuantumul cotizațiilor fixe datorate de către persoanele care au calitatea de membru al Camerei, acesta variază, după cum urmează:

410 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali activi;

170 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali inactivi;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

250 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali asistenți;

350 lei – pentru persoanele juridice.

Pe de altă parte, persoanele fizice și juridice care devin membri ai Camerei în cursul anului 2019, vor fi obligate la plata următoarelor cotizații fixe:

1.410 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali activi;

1.170 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali inactivi;

750 lei – pentru persoanele fizice, consultanți fiscali asistenți;

2.350 lei – pentru persoanele juridice.

Potrivit art. 2, cotizațiile variabile, aferente veniturilor obținute din activitatea de consultanță fiscală în anul 2018, se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii veniturilor realizate din activitatea de consultanță fiscală în anul 2018, diminuate cu sumele cedate subcontractorilor și colaboratorilor consultanți fiscali. Astfel, este vorba despre cote diferențiate pentru persoanele fizice și juridice, pentru acestea din urmă cotele impuse raportându-se la veniturile încasate de acestea, după cum urmează:

1. pentru persoane fizice: o cotă de 0,4%;

2. pentru persoane juridice:

la venituri realizate de până la 100.000 euro inclusiv, o cotă de 0,4%;

la venituri realizate între 100.001 euro – 1.000.000 euro inclusiv, o cotă de 0,75%;

la venituri realizate de peste 1.000.000 euro, o cotă de 1%.

De asemenea, cotizația variabilă pentru consultanții fiscali activi – persoane fizice – se calculează de la momentul obținerii de venituri aferente activității de consultanță fiscală ulterior înregistrării la Camera, iar cea pentru societățile de consultanță fiscală se calculează începând de la momentul obținerii de venituri aferente activității de consultanță fiscală, ulterior autorizării de către Biroul permanent al Camerei.

Conform art. 3, data de 15 martie 2019 constituie termenul scadent de plată a cotizațiilor fixe aferente anului 2019 și a cotizațiilor variabile aferente activității din anul 2018, stingerea datoriilor făcându-se întotdeauna în ordinea vechimii acestora.

Membrilor Camerei le este acordată o reducere de 10% din cuantumul cotizației fixe datorate, respectiv de 10% din cota procentuală pentru cotizația variabilă datorată, acordată la data plății, dacă aceștia vor efectua integral plățile până la termenul scadent.

Pe de altă parte, neplata ambelor categorii de cotizații determină aplicarea unor majorări, astfel:

– majorarea cu 10% a cotizației fixe;

– majorarea cu 10% a cotei procentuale pentru cotizația variabilă datorată.

Schimbarea stării de membru activ sau inactiv în cursul anului determină calculul proporțional al cotizației anuale datorate de aceștia, conform perioadelor aferente fiecărei stări.

Potrivit art. 6, membrii activi au obligația să depună la Camera Consultanților Fiscali, până la data de 15 martie a anului în curs, declarația privind activitatea desfășurată în anul precedent de raportare.

Viza anuală reprezintă dreptul de desfășurare a activității de consultanță fiscal și se acordă numai membrilor activi, persoane fizice și persoane juridice, la momentul îndeplinirii în întregime a tuturor obligațiilor față de Camera Consultanților Fiscali, restante și curente, inclusiv plata cotizațiilor scadente datorate și depunerea declarației anuale prevăzută la art. 6.

Plata sumelor datorate se poate face în contul Camerei Consultanților Fiscali deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani – IBAN RO36BTRL04101202D58602XX, sau în contul deschis la BCR, Sucursala Sector 4 – IBAN RO91RNCB0075119726870001, precum și în numerar la sediul Camerei.

 

Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 9/2018 privind aprobarea cotizațiilor, a termenelor de plată și a obligațiilor declarative pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali în anul 2019 was last modified: ianuarie 14th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.