Hotărâre CEDO: Cauza „Rupa şi Ţompi vs. România” – proces câștigat de un avocat român

Redacția ProLege
30 Mai 2017
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele Voturi: 1
Vizualizari: 1.421

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Condamnare împotriva României din cauza depășirii termenilor rezonabili pentru arestarea unui minor, proces câștigat la CEDO de către un avocat român.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în data de 2 mai 2017, în cauza „Rupa și Țompi vs. România”, în care acțiunea și apărarea a fost formulată de către av. Ioan Lazăr, membru al  Baroului Alba.

În continuare, o scurtă prezentare a respectivei cauze:

Vara premiilor la UJmag.ro

Curtea a constatat, cu unanimitate, încălcarea art. 5 § 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și au fost acordate daune morale în valoare de 660 de euro. Condamnarea a avut în vedere depășirea termenilor rezonabili pentru arestarea unui minor în vârstă de 15 ani, pentru mai multe furturi și menținut în stare de arest preventiv o perioada de 13 luni.

Reclamanții sunt un minor la data cererii, născut în anul 1992 (în prezent eliberat din penitenciarul Aiud), și mama sa, cu domiciuliul în municipiul Alba Iulia. Prin avocatul său, reclamantul a arătat că a fost arestat la 24 octombrie 2008, când avea 15 ani, fiind suspectat de mai multe furturi împreună cu alți inculpați. Perioada de arest a fost menținută de instanțele din Alba timp de un an și o lună, până la condamnarea definitivă a minorului.

Motivele avute în vedere de către instanțele din România au fost că, deși era minor, exista o suspiciune rezonabilă că s-ar făcea vinovat de mai multe furturi și ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că a dezvoltat un obicei de a fura. Vârsta minorului nu a fost considerată un argument în favoarea eliberării sale în așteptarea procesului. În plus, într-una dintre hotărârile de prelungire a arestului preventiv s-a menționat că nu avea un loc de muncă și astfel nu ar fi fost în stare să se întrețină, existând riscul să continue să comită alte infracțiuni de furt.

La termenele de judecată privind prelungirea arestării preventive, inculpatul a arătat că este minor, că a săvârșit infracțiunile sub influența co-inculpaților, adulți cu cazier judiciar, că detenția sa în rândul adulților fără acces la educație a avut un impact negativ pe el și că, în conformitate cu legislația națională și jurisprudența Curții, detenția unui minor ar trebui să fie o măsură preventivă excepțională însă instanța i-a respins toate recursurile.

De asemenea, la unul dintre termene reclamantul a depus o cerere de înlocuire a măsurii de arest preventiv, prin interzicerea părăsirii localității de domiciliu. El a spus că a fost deja reținut timp de 180 de zile și că a avut timp să înțeleagă consecințele comportamentului său infracțional. Totodată, mama sa (cel de-al doilea reclamant) și unchiul său, au înțeles să-și asume responsabilitatea pentru supravegherea lui și au prezentat instanței o ofertă de angajare pe un post pe care l-ar fi putut ocupa, dacă ar fi fost pus în libertate. Instanța i-a respins, însă, și această cerere. La 29 noiembrie 2009 bărbatul a fost condamnat definitiv pentru furt, primind o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar la 17 mai 2010 i-a fost respins apelul.

În soluția CEDO se menționează că reclamantul a fost reținut în penitenciare pentru adulți între 24 octombrie 2008 și 9 martie 2010, dar nu și-a împărțit celulele cu prizonieri adulți. În plus, între 24 octombrie și 24 noiembrie 2008 a ocupat o celulă individuală iar contactul său cu prizonierii adulți a fost foarte limitat.

Guvernul român a susținut că detenția preventivă a bărbatului a fost justificată de dovezile împotriva sa și de gravitatea infracțiunilor și că instanțele din Alba au dispus detenția sa preventivă numai după ce au constatat că alte măsuri mai indulgente – un avertisment și două amenzi administrative – nu l-au împiedicat să comită alte furturi. De asemenea, Guvernul a susținut că autoritățile române au tratat cazul cu diligență, rechizitoriul fiind emis la patru luni de la arestarea sa și că procedura penală împotriva lui a durat mai puțin de doi ani.

CEDO a notat însă că durata totală a detenției reclamantului a fost de un an și de o lună și că, în conformitate cu textele internaționale, dar și conform Codului de Procedură Penală din România, în vigoare la momentul respectiv, minorii ar trebui să fie reținuți în detenție preventivă numai în mod excepțional, într-un cât mai scurt posibil și, acolo unde este strict necesară detenția, minorii ar trebui să fie separați de adulți.

„Curtea admite că detenția primului reclamant putea fi inițial justificată de o suspiciune rezonabilă că a comis infracțiuni grave, repetate. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, aceste motive au devenit inevitabil din ce în ce mai puțin relevante. În consecință, autoritățile naționale aveau obligația de a examina mai detaliat situația sa personală și de a prezenta motive specifice pentru deținerea sa în custodie. (…) Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, autoritățile naționale nu au motivat în mod cuprinzător aplicarea unei măsuri privative de libertate unui solicitant de 15 ani pentru aproape un an și o lună care, conform legislației internaționale și interne ar fi trebuit să fie folosită doar ca măsură de ultimă instanță”, se arată în soluția CEDO.

Reclamanții au pretins 1.664 euro – prejudiciul material pentru pierderea salariului pe care l-ar fi putut câștiga de la societatea care i-a oferit un loc de muncă între 1 octombrie 2009 și 17 iunie 2010 (când condamnarea sa a fost confirmată de instanța de apel). De asemenea, au pretins 71.336 EURO cu titlu de prejudiciu moral.

De cealaltă parte, Guvernul român a susținut că nu există o legătură de cauzalitate între presupusa încălcare a legislației internaționale și pierderea salariului revendicată de primul reclamant. În plus, au considerat excesivă suma solicitată pentru prejudiciul moral și a susținut că simpla constatare a unei încălcări a legislației ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă.

„Curtea împărtășește opinia guvernului potrivit căreia nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins (…) și, prin urmare, respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că suferința și frustrarea primului reclamant nu pot fi compensate printr-o simplă constatare a unei încălcări. Efectuând evaluarea în mod echitabil, Curtea acordă primului reclamant suma de 660 euro cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi imputată”, se arată în soluția CEDO.

Potrivit instanței internaționale, Statul Român trebuie să plătească acești bani în termen de trei luni, plus o dobândă, dacă plata se va face după acest termen.

Pentru mai multe informații, consultați Hotarârea CEDO (în limba engleză).

Hotărâre CEDO: Cauza „Rupa și Țompi vs. România” – proces câștigat de un avocat român was last modified: mai 30th, 2017 by Redacția ProLege

Recomandări

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Ultimele comentarii

Abonează-te la newsletter