H.G. nr. 605/2016 pentru acordarea de ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români, afectate de calamităţile naturale produse în Italia în 24 august 2016

1 sept. 2016
Vizualizari: 1570

Despre

  • M. Of. nr. 662 din 29 august 2016
  • H.G. nr. 605/2016
Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar

H.G. nr. 605/2016

(M. Of. nr. 662 din 29 august 2016)

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, afectate de calamitățile naturale care au avut loc în Italia.


În M. Of. nr. 662 din 29 august 2016, a fost publicată H.G. nr. 605/2016 pentru acordarea de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, afectate de calamitățile naturale produse în Italia în 24 august 2016.

În continuare, vom prezenta structura respectivei hotărâri.

Art. 1 din H.G. nr. 605/2016

În art. 1 este prevazut faptul că se aprobă acordarea de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, afectate de calamitățile naturale care au avut loc în Italia.

Art. 2 din H.G. nr. 605/2016

Potrivit art. 2, ajutoarele de urgență se acordă după cum urmează:

a) în sumă de 10.000 euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe proprietate personală au fost distruse în proporție de peste 50% și își mențin reședința în Italia, iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român și italian nu depășește valoarea estimată a locuinței; ajutorul se acordă și familiilor sau persoanelor singure care decid să se întoarcă în România;
b) în sumă de 1.000 euro pentru fiecare persoană decedată din familie, acordată membrului supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2;
c) în sumă de 1.000 euro pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate;
d) în sumă de 6.000 euro pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților și se acordă rudelor până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire;
e) în sumă de 3.000 euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuință proprie, dar care nu mai au unde locui prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă acestea decid să își mențină reședința în Italia sau să se întoarcă în România;
f) în sumă de 3.000 euro pentru persoanele adulte apte de muncă care se întorc în România, în vederea sprijinului acestora pentru reintegrare;
g) acoperirea cheltuielilor de spitalizare și recuperare pentru cei care nu sunt incluși în sistemul de asigurări și a căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian.

Art. 3 din H.G. nr. 605/2016

În art. 3 este prevăzut faptul că ajutoarele de urgență se acordă la cererea persoanei îndreptățite care poate fi, după caz, membrul supraviețuitor al familiei. Cererea este însoțită obligatoriu de copia actului de identitate al persoanei îndreptățite și de documente doveditoare care să ateste situația în care aceasta se află. Modelul cererii se stabilește prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4 din H.G. nr. 605/2016

Conform art. 4, documentele doveditoare se prezintă în copie și sunt, după caz:

a) actul constatator al gradului de distrugere a locuinței;
b) actul constatator al decesului persoanei;
c) actele de identitate/stare civilă care să ateste că persoana solicitantă este membru al familiei afectate;
d) acte care dovedesc proprietatea personală a locuinței;
e) actele de identitate ale rudelor sau persoanelor care solicită ajutorul, precum și documentele care să ateste calitatea acestora, inclusiv încredințarea copiilor.

Art. 5 din H.G. nr. 605/2016

În art. 5 este prevăzut faptul că ajutoarele se suportă din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, iar plata acestora se efectuează astfel:

a) pentru situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), c) și g), suma integrală se plătește de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială;
b) pentru situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), se plătește prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în situația în care persoana beneficiară este în Italia;
c) pentru situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), în cazul în care persoana beneficiară este în România, precum și pentru situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e) și f), se plătește prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială locuiește persoana. Aceste sume se plătesc în lei.

Art. 6 din H.G. nr. 605/2016

Potrivit art. 6, prin derogare de la prevederile art. 37 și 38 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea ajutorului de urgență prevăzut la art. 1 nu se impune efectuarea de anchete sociale. Ajutoarele de urgență acordate potrivit prezentei hotărâri nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi și obligații și nu pot fi urmărite silit.

H.G. nr. 605/2016 pentru acordarea de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, afectate de calamitățile naturale produse în Italia în 24 august 2016 was last modified: august 31st, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.