Modificarea şi completarea H.G. nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014 – 2016. Norme de aplicare. Valoare sprijin financiar (I) (H.G. nr. 279/2016)

28 apr. 2016
Vizualizari: 993

Despre

  • M. Of. nr. 292 din 18 aprilie 2016
  • H.G. nr. 279/2016
  • H.G. nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014 - 2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar
Actul modificatActul modificatorSumar
H.G. nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2014 – 2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar
(M. Of. nr. 811 din 20 decembrie 2013)
H.G. nr. 279/2016
(M. Of. nr. 292 din 18 aprilie 2016)
modifică: art. 3; Cap. I din anexa nr. 1; lit. b) din Cap. II anexa nr. 1; ultimul paragraf al Cap. IV din anexa nr. 1; titlul pct. 2 al Cap. VI anexa nr. 1; lit. h) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1;
abrogă: art. 4; lit. a) din anexa nr. 1 Cap. II; pct. 1 Cap. VI anexa nr. 1; lit. i) și j) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1

 

În M. Of. nr. 292 din 18 aprilie 2016, a fost publicată H.G. nr. 279/2016 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2014 – 2016, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar.

Vom prezenta, în continuare, modificările respective.

 

Art. 3 din H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 stabilea faptul că valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alocat pentru Programul național apicol pentru perioada 2014–2016, este de 44.545.756,81 lei, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aprobare a programelor de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului și de stabilire a contribuției Uniunii la aceste programe, denumită în continuare Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, și distribuită astfel:

a) pentru anul 2014, 14.852.830,10 lei;
b) pentru anul 2015, 14.855.585,69 lei;
c) pentru anul 2016, 14.837.341,02 lei.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3 dispune următoarele:

Valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alocat pentru Programul național apicol pentru perioada 2014 – 2016, este de 44.811.156,43 lei, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013 de aprobare a programelor de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului și de stabilire a contribuției Uniunii la aceste programe, denumită în continuare Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, și distribuită astfel:

a) pentru anul 2014, 14.852.830,10 lei;
b) pentru anul 2015, 14.855.585,69 lei;
c) pentru anul 2016, 15.102.740,64 lei”.

 

Art. 4 din H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 4 stabilea faptul că taxa pe valoarea adăugată aferentă realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor, prevăzut la cap. II lit. a) din anexa nr. 1, reprezintă cheltuială neeligibilă a Programului și se suportă de la bugetul de stat.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 4 – Abrogat.

 

Cap. I „Scopul Programului național apicol” din anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În vechea reglementare, Cap. I din anexa nr. 1 reglementa scopul Programului național apicol, denumit în continuare Program, pentru perioada 2014 – 2016 este realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor, sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de matci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, de stupi în vederea reformării stupilor uzați în urma deplasării acestora în pastoral, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, Cap. I din anexa nr. 1 stabilește următoarele: „Scopul de bază al Programului național apicol pentru perioada 2014 – 2016, denumit în continuare Program, este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, de stupi în vederea reformării stupilor uzați în urma deplasării acestora în pastoral, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii”.

 

Lit. a) din Cap. II „Acțiunile Programului” anexa nr. 1 – H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. a) din anexa nr. 1 Cap. II prevedea faptul că acțiunile cuprinse în Program sunt, printre altele, cele de:

a) asistență tehnică pentru apicultori și grupuri de apicultori.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. a) din anexa nr. 1 Cap. II Abrogată.

 

Lit. b) din Cap. II „Acțiunile Programului” anexa nr. 1 – H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. b) din Cap. II anexa nr. 1 prevedea faptul că printre acțiunile cuprinse în Program sunt și cele de: combatere a varoozei.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. b) din Cap. II anexa nr. 1 stabilește următoarele: printre acțiunile cuprinse în Program este și „combaterea varoozei și a nosemozei”.

 

Ultimul paragraf al Cap. IV „Modul de finanțare” din anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, ultimul paragraf al Cap. IV din anexa nr. 1 dispunea faptul că contribuția Uniunii Europene la Programul de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole este aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, iar cursul euro este stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 31 decembrie 2012, la valoarea de 4,4445 lei, conform art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.913/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului agromonetar al euro în sectorul agricol și de modificare a anumitor regulamente.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, ultimul paragraf al Cap. IV din anexa nr. 1 prevede următoarele: „Contribuția Uniunii Europene la Programul de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole este aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.126 din 12 august 2013, faptul generator al cursului de schimb este stabilit la art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, iar cursul euro este stabilit potrivit prevederilor art. 40 din același regulament, la valoarea de 4,5240 lei, pentru plățile aferente anului 2016”.

 

Pct. 1 Cap. VI anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, pct. 1 Cap. VI anexa nr. 1 stabilea asistența tehnică pentru apicultori și grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor, și anume, faptul că sistemul informatic va avea ca scop evidența numărului de apicultori și a numărului de familii de albine, pe județ, total țară și forme asociative prin îmbunătățirea substanțială a Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 119/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor, Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“ achiziționează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la achizițiile publice, atât hardul, cât și softul, părți ce compun acest sistem informatic.

Valoarea cheltuielilor totale alocate atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetul comunitar nu va depăși 8.000.000 lei, fără TVA.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, pct. 1 Cap. VI anexa nr. 1 – Abrogat.

 

Titlul pct. 2 al Cap. VI „Detalierea acțiunilor aprobate în Program” anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, titlul pct. 2 al Cap. VI anexa nr. 1 era: „Combaterea varoozei – Achiziționarea de medicamente și funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, folosite atât în apicultura convențională, cât și în apicultura ecologică”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, titlul pct. 2 al Cap. VI anexa nr. 1 este următorul: „Combaterea varoozei și a nosemozei – Achiziționarea de medicamente și funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, folosite atât în apicultura convențională, cât și în apicultura ecologică”.

 

Lit. h) pct. 2 Cap. VI „Detalierea acțiunilor aprobate în Program” anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. h) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1 prevedea condițiile de eligibilitate pentru combaterea varoozei, printre care: medicamentele pentru combaterea varoozei folosite în apicultura ecologică trebuie să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. h) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1 dispune următoarele:

h) medicamentele folosite în apicultura ecologică trebuie să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul;”.

 

Lit. i) și j) pct. 2 Cap. VI „Detalierea acțiunilor aprobate în Program” anexa nr. 1 la H.G. nr. 1.050/2013 (modificată prin H.G. nr. 279/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. i) și j) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1 stabileau drept condiții de eligibilitate: tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative; fundurile de stupi pentru control sau fundurile de stupi antivarooa trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

întreaga suprafață aflată sub rame trebuie să fie acoperită cu o plasă metalică în cazul apiculturii convenționale sau cu o plasă din oțel inoxidabil în cazul apiculturii ecologice;

sub plasa metalică trebuie să fie amplasat un sertar, care să permită examinarea paraziților căzuți din familia de albine pe acesta.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. i) și j) pct. 2 Cap. VI anexa nr. 1 Abrogate.

[…..]

Modificarea și completarea H.G. nr. 1.050/2013 pentru aprobarea Programului național apicol pentru perioada 2014 – 2016. Norme de aplicare. Valoare sprijin financiar (I) (H.G. nr. 279/2016) was last modified: aprilie 25th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.