Story Highlights
- M. Of. nr. 175 din 13 martie 2015
- H.G. nr. 150/2015
- H.G. nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă CSM a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
H.G. nr. 183/2005 (M. Of. nr. 229 din 18 martie 2005; cu modif. ult.) | H.G. nr. 150/2015 (M. Of. nr. 175 din 13 martie 2015) | – modifică: art. 1 alin. (2) lit. a) și b), alin. (4) |
În M. Of. nr. 175 din 13 martie 2015, s-a publicat H.G. nr. 150/2015 pentru modificarea art. 1 din H.G. nr. 183/2005 privind înființarea pe lângă CSM a unei activități finanțate integral din venituri proprii (M. Of. nr. 229 din 18 martie 2005; cu modif. ult.).
H.G. nr. 150/2015 modifică art. 1 din H.G. nr. 183/2005 privind înființarea pe lângă CSM a unei activități finanțate integral din venituri proprii. Vom prezenta, în continuare, respectiva modificare:
Art. 1 alin. (2) lit. a) și b) H.G. nr. 183/2005
Art. 1 alin. (2) prevede cheltuielile care se asigură din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la alin. (1) [venituri proprii privind organizarea concursurilor și examenelor de admitere, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificările ulterioare, Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea].
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 1 alin. (2) lit a) prevedea faptul că din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la alin. (1) se asigurau cheltuielile corespunzătoare organizării concursurilor sau examenelor prevăzute de lege.
De asemenea, art. 1 alin. (2) lit. b) prevedea faptul că din veniturile sus-menționate era asigurată plata cu ora a membrilor comisiilor de organizare a examenelor sau concursurilor, a supraveghetorilor și a persoanelor care corectează lucrările candidaților ori care soluționează contestațiile, numiți în condițiile legii.
Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (2) lit a) prevede faptul că din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la alin. (1) se asigură: „cheltuielile corespunzătoare organizării concursurilor sau examenelor prevăzute de lege, precum și a celor ocazionate de pretestarea subiectelor incluse în baza de date din care sunt selectate subiectele pentru testele de verificare a raționamentului logic, în cazul concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii și al celui de admitere în magistratură”.
De asemenea, art. 1 alin. (2) lit b) prevede faptul că din veniturile sus-menționate de asigură: „plata cu ora a membrilor comisiilor de organizare a examenelor sau concursurilor, ai comisiilor de elaborare a subiectelor, ai comisiilor de examinare, ai comisiilor de corectare și ai comisiilor de soluționare a contestațiilor, precum și a supraveghetorilor, numiți în condițiile legii”.
Art. 1 alin. (4) H.G. nr. 183/2005
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 1 alin. (4) prevedea faptul că membrii comisiilor de examinare și ai comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru examenul de admitere sunt remunerați prin plata cu ora, luându-se în calcul indemnizația brută lunară a funcției de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit noii reglementări, art. 1 alin. (4) prevede: „Membrii comisiilor de elaborare a subiectelor, ai comisiilor de examinare, ai comisiilor de corectare și ai comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru examenul de admitere sunt remunerați prin plata cu ora, luându-se în calcul indemnizația brută lunară a funcției de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție”.