H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia – modificări (H.G. nr. 935/2020)

9 nov. 2020
Vizualizari: 580

Actul modificat

Actul modificatorSumar
H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

(M. Of. nr. 945 din 14 octombrie 2020)

 

H.G. nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

(M. Of. nr. 1042 din 6 noiembrie 2020)

 

 

modifică: anexa nr. 2: art. 3; anexa nr. 3: art. 6 pct. 5, art. 11, art. 13 alin. (1);

– introduce: anexa nr. 3: art. 1 pct. 1 ind. 1, art. 2 alin. (1) pct. 1 ind. 1, art. 2 alin. (1 ind. 1-1 ind. 3), art. 6 pct. 2 ind. 1, art. 6 ind. 1, art. 10 ind. 1, art. 13 alin. (14 ind. 1), art. 13 alin. (21 ind. 1);

– abrogă: anexa nr. 2: art. 4.

 

În M. Of. nr. 1042 din 6 noiembrie 2020 s-a publicat H.G. nr. 935/2020 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vă prezentăm, în continuare, modificările și completările aduse respectivei hotărâri.

Anexa nr. 2

Art. 3

Vechea reglementare

„(1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(3) Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență”.

Noua reglementare

La anexa nr. 2, art. 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise”.

 

Art. 4

„(1) Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

(2) Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

(3) Calculul zilnic prevăzut la alin. (2) se realizează prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reședința în localitatea de referință, comunicată comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale județene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale județene este utilizată ca referință pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate.

(4) La stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele”.

Noua reglementare

La anexa nr. 2, art. 4 se abrogă.

 

Anexa nr. 3

Art. 1 pct. 1 ind. 1

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 1, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

„În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: (…) 11. se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private (…)”.

 

Art. 2 alin. (1) pct. 1 ind. 1

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 2 alineatul (1), după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: (…) 11. în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie(…)”.

 

Art. 2 alin. (1 ind. 1-1 ind. 3)

Noua reglementare

La anexa nr. 3 art. 2, după alin. (1) se introduc trei noi alineate, alin.(11) – (13), cu următorul cuprins:

„(11) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 11 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

(12) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 11 lit. b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(13) Declarația pe propria răspundere, prevăzută la alin. (12), trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura”.

 

Art. 6 pct. 2 ind. 1

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 6, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:

„În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: (…) 21. măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent (…)”.

 

Art. 6 pct. 5

Vechea reglementare

„În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: (…) 5. prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare(…)”.

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 6, punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

„În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: (…) 5. prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la pct. 21, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare(…)”.

 

Art. 6 ind. 1

Noua reglementare

La anexa nr. 3, după articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:

„(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară”.

 

Art. 10 ind. 1

La anexa nr. 3, după articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins:

„(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prin excepție de la alin. (1), se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară”.

 

Art. 11

Vechea reglementare

„(1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați, se instituie obligația analizării modului de desfășurarea a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.(2) În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră”.

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, cu completările ulterioare, pentru angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, este instituită obligația organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condițiile legii.

(2) În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, instituțiile și operatorii economici publici și privați prevăzuți la alin. (1) organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră”.

 

Art. 13 alin. (1)

Vechea reglementare

„(1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne”.

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 1 și 11 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne”.

 

Art. 13 alin. (14 ind. 1)

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 13, după alineatul (14) se introduce un nou alineat, alineatul (141), cu următorul cuprins:

„(141) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 61 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale”.

 

Art. 13 alin. (21 ind. 1)

Noua reglementare

La anexa nr. 3 articolul 13, după alineatul (21) se introduce un nou alineat, alineatul (211), cu următorul cuprins:

„(211) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 101 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne”.

 

Art. II din H.G. nr. 935/2020

„Măsurile prevăzute la art. I se aplică începând cu data de 9 noiembrie 2020”.

H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia – modificări (H.G. nr. 935/2020) was last modified: noiembrie 9th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.