Guvernul va sesiza CCR pentru a reclama un conflict juridic cu preşedintele Iohannis

5 sept. 2019
Vizualizari: 478

Printr-o declarație de presă, președintele Klaus Iohannis a arătat că în curând românii vor avea un alt Guvern.

„Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încât, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate. PSD, preocupat însă de soluționarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgențelor care sunt importante pentru cetățeni și care au un impact direct asupra vieții și siguranței lor de zi cu zi. Am văzut doar câteva măsuri punctuale, luate la cald, sub presiunea publică, și grija de a muta șefi de la o instituție la alta, fără să-i sancționeze pentru incompetența lor. Așa cum ne-a arătat în nenumărate rânduri, PSD este specialist în a tărăgăna lucrurile, sperând ca oamenii să uite cui îi revine, de fapt, responsabilitatea. Vedem în aceste zile doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preț la putere. Tot ceea ce avertizam la începutul anului despre buget din păcate s-a adeverit. Investiții majore nu se fac, spitale și autostrăzi nu se construiesc. PSD nu este preocupat de toate aceste lucruri, lucruri care sunt de maxim interes pentru oameni, ci doar de a-și securiza puterea, scoțând funcții la mezat. Așa arată o guvernare eșuată”, a declarat președintele Iohannis, notează Adevărul.

Premierul Dăncilă a dat imediat o replică președintelui Iohannis.

„Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se folosește de tribuna oficială a Administrației Prezidențiale pentru a-și lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută, refuză nejustificat numirea de miniștri în Guvernul României, o săptămână mai târziu domnul Iohannis blochează din nou numirea miniștrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situație fără precedent, o situație de confuzie și dezechilibru, generată de comportamentul iresponsabil și egoist al președintelui”, a afirmat premierul, scrie News.ro.

„Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că Guvernul va sesiza CCR pentru a reclama un conflict juridic cu șeful statului, ca urmare a faptului că nu a numit încă interimari. Șefa Executivului a spus că președintele Klaus Iohannis are o obsesie a blocajelor. Ea a afirmat că este rușinos ca președintele să vină după atâta timp să vorbească despre tragedia de la Caracal și că singura preocupare a candidatului Iohannis este să critice Guvernul. Răspunzând criticilor președintelui, Dăncilă a subliniat că nu statul trebuie resetat, ci președintele trebuie resetat”, mai arată News.ro.

Presa mai scrie azi că în cazul Caracal familia Alexandrei Măceșanu a refuzat să predea cartea de identitate a acesteia, motivând că solicită să consulte conținutul concluziilor Raportului de expertiză genetică privind oasele găsite în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă.

„În cursul zilei de luni, procurorii DIICOT – Structura centrală au dispus, prin ordonanță, predarea de către familia victimei M.A.M. a cărții de identitate aparținând minorei, în acest sens fiind delegați ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova. (…) Familia victimei a refuzat să predea cartea de identitate aparținând victimei minore, motivând faptul că solicită să consulte conținutul concluziilor respectivului raport”, se precizează într-un comunicat al DIICOT, transmis Agerpres.

Senatorul ALDE Teodor Meleșcanu, susținut de PSD pentru Senat, a declarat că este dispus să fie suspendat din ALDE timp de șase luni, pentru a pentru a rezolva problema legată de poziția partidului, dar și pentru menținerea grupului de la Senat.

„Eu cred că poate foarte bine să continue dacă există înțelegere și dorință de dialog. Soluția foarte simplă ar fi să mă suspende pentru șase luni, rămânând în cadrul ALDE și a grupului parlamentar”, a declarat Teodor Meleșcanu, scrie Cotidianul.

Ziarele mai scriu azi că ambasadele și consulatele României din străinătate vor trebui să îi identifice pe toți românii stabiliți în străinătate, pentru ca Fiscul să-i poată înregistra în Spațiul Privat Virtual, portal prin care ANAF le va urmări rezidența fiscală și le va comunica dacă au taxe de plătit în țară.

„Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordin în care susține că este «necesară identificarea în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului Spațiul privat virtual (SPV)». Necesitatea vine, potrivit Finanțelor, din faptul că mulți cetățeni români domiciliază sau lucrează în străinătate și din faptul că este interesul statului român de îndeplinire a obligațiilor fiscale de către toți contribuabilii, indiferent dacă sunt pe teritoriul României sau domiciliază/muncesc în străinătate”, relatează Adevărul.

Seară frumoasă!

Guvernul va sesiza CCR pentru a reclama un conflict juridic cu președintele Iohannis was last modified: septembrie 5th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: