Guvernul a aprobat modificările și completările Legii privind Statutul polițistului

21 iun. 2016
Vizualizari: 1434

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), acesta a modificat și completat Legea privind Statutul polițistului, printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința din 16 iunie 2016, pentru a pune în acord dispozițiile statutului cu Deciziile Curții Constituționale din 24 martie 2016 și 19 aprilie 2016. Prin cele două decizii ale CCR au fost admise excepții de neconstituționalitate ale unor dispoziții din Statutul polițistului.

În același sens, măsurile adoptate prin actul normativ vizează, în principal, organizarea și dezvoltarea carierei polițistului, modificarea și suspendarea raportului de serviciu al acestuia, precum și ocuparea posturilor vacante.

Reiese din comunicat și faptul că modificările și completările introduse prin ordonanța de urgență au în vedere:

– Stabilirea tipologiei și duratei cursurilor pentru formarea în carieră, precum și a celor care asigură formarea profesională continuă a polițistului. Această reglementare va permite și formarea polițiștilor proveniți prin încadrare directă. Astfel, în primul an de activitate, polițistul încadrat direct trebuie să urmeze un curs pentru inițierea în carieră în instituțiile de formare profesională ale MAI, cu o durată de cel puțin trei luni, iar pentru specialiștii încadrați direct sau transferați, un curs de patru săptămâni.

– Aspecte referitoare la modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului. Mai exact, noile reglementări menționează situațiile de modificare a raportului de serviciu al polițistului – delegare, detașare, participare la misiunile internaționale, transfer, mutare, împuternicire pe o funcție de conducere, punere la dispoziție – și conține elemente generale de procedură.

– Ocuparea posturilor vacante – sunt reglementate aspectele care vizează organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea unei funcții vacante, ca element al inițierii și modificării raportului de serviciu. Noile reglementări menționează tipul probelor de concurs, diferențiat pe funcții de conducere și de execuție, condițiile în care candidații sunt declarați „admis“, modalitatea de departajare a acestora în situația obținerii unor rezultate egale, precum și posibilitatea de contestare a rezultatelor obținute.

– Măsurile incluse în ordonanța de urgență adoptată de Guvern se realizează cu încadrarea în bugetul anual aprobat al MAI, iar posturile se scot la concurs în limita fondurilor bugetare alocate.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).

Guvernul a aprobat modificările și completările Legii privind Statutul polițistului was last modified: iunie 17th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.