Guvernul a majorat numărul de posturi pentru ANP (încă 1000 de locuri disponibile)

15 dec. 2017
Vizualizari: 887

Potrivit unui comunicat al Guvernului din data de 14 decembrie 2017, posturile pentru sistemul penitenciar se suplimentează cu 1000 de locuri, de la 15.041 la 16.041, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobată în ședința din această dată.

Conform precizărilor Guvernului, nevoia de suplimentare a posturilor este dată de înregistrarea, la nivelul sistemului penitenciar, a numeroase ore suplimentare nerecuperate, precum și de darea în folosință a unor spații noi de cazare pentru deținuți.

De asemenea, Ministerul Justiției a întreprins, în perioada 2014-2016, la nivelul sistemului penitenciar, un proces de standardizare a numărului de posturi în sistem, prin redimensionarea statelor de organizare și a structurilor organizatorice, pe domenii de activitate, rezultând un necesar total de 20.120 de posturi. Suplimentarea necesară de 5.061 de posturi nu se poate realiza într-o singură tranșă, ci într-un orizont de timp de aproximativ 5-7 ani.

În plus, sistemul penitenciar a pierdut un număr de 507 posturi printr-o ordonanță de urgență care a fost declarată neconstituțională (O.U.G. nr. 77/2013), iar cele 507 posturi pierdute nu au mai fost alocate.

Sursa informației

Guvernul a majorat numărul de posturi pentru ANP (încă 1000 de locuri disponibile) was last modified: decembrie 15th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: