Guvernul a adoptat Normele privind aplicarea legii votului prin corespondență

19 feb. 2016
Vizualizari: 1007

Despre

  • Ședința de Guvern din 18 februarie 2016
  • Normele privind aplicarea legii votului prin corespondență
  • Procedura votului prin corespondență
  • Cheltuielile și confecționarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă

În ședința de Guvern din 18 februarie 2016 au fost adoptate mai multe acte normative, printre care si Normele privind aplicarea legii votului prin corespondență.

Procedura votului prin corespondență

Potrivit respectivelor norme, asa cum este menționat pe site-ul Guvernului, cetățenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate își vor putea exercita dreptul electoral prin corespondență începând cu alegerile parlamentare din acest an.

Actul normativ a fost adoptat în baza prevederilor Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (M. Of. nr. 866 din 19 noiembrie 2015) .

Potrivit respectivului comunicat, alegătorul va primi următoarele documente:

1. Un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior și certificatul de alegător;

2. Un plic interior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opțiunea sau opțiunile de vot, după caz. Plicul interior va conține un autocolant cu mențiunea „VOTA”, prevăzut cu elemente de siguranță stabilite. Alegătorul lipește autocolantul pe opțiunea acestuia din buletinul de vot prin corespondență;

3. Certificatul de alegător ce cuprinde numele și prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul sau reședința din străinătate, după caz, seria și numărul actului de identitate, precum și declarația pe proprie răspundere a alegătorului privind exercitarea în mod liber, direct și secret a dreptului de vot, datată și semnată olograf. În conținutul declarației se vor menționa tipul și data scrutinului.

4. Instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot, în care se indică și termenul în care alegătorul trebuie să depună la cutia poștală sau la oficiul poștal documentele prevăzute mai sus, astfel încât acestea să fie livrate biroului electoral competent, în termenul prevăzut de lege;

5. Buletinul de vot prin corespondență.

Cheltuielile și confecționarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență

Potrivit Legii privind votul prin corespondență, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale va încheia cu Compania Națională „Poșta Română” – S.A. contractul privind confecționarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență și a serviciilor poștale aferente procesului electoral.

De asemenea, sunt stabilite tipurile de cheltuieli aferente votului prin corespondență, defalcate pe cele două fluxuri mai sus menționate, respectiv:

– cheltuielile generale pentru confecționarea materialelor;

– cheltuielile necesare asigurării serviciilor poștale internaționale;

– cheltuielile necesare asigurării serviciilor poștale internaționale pe fluxul de retur;

– cheltuieli pentru prelucrări ulterioare;

– cheltuieli cu timbre poștale și pentru dotarea Biroului de Schimb Internațional și a Fabricii de timbre).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Pentru a vedea respectivul comunicat de presă, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).

Guvernul a adoptat Normele privind aplicarea legii votului prin corespondență was last modified: februarie 19th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.