Guvern: plata obligațiilor fiscale în cont unic la Trezorerie a fost amânată cu șase luni

28 dec. 2017
Vizualizari: 638

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial (www.gov.ro), Guvernul anunță faptul că plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

Astfel, în data de 28 decembrie 2017, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care prelungește cu șase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plății obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Prin urmare, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

Conform celor menționate de Guvern, măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credință, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligațiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilității plății.

De asemenea, se mai arată faptul că amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative și de plată.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități, iar în celălalt sunt plătite contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj.

Sursa informației

Guvern: plata obligațiilor fiscale în cont unic la Trezorerie a fost amânată cu șase luni was last modified: decembrie 28th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.