Greşita analiză a excepţiei de neexecutare a contractului. Recurs nefondat (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 683/2019

NCPC: art. 41, art. 453 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 1, art. 496 alin. (1) teza a II-a; NCC: art. 1556

Prealabil, Înalta Curte face precizarea că motivele de casare dezvoltate prin cele două memorii de recurs urmează să fie examinate de către instanța de recurs prin considerente comune.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin intermediul acestui motiv de casare, recurentele susțin că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a pronunțat Sentința civilă nr. 144/2016 a Tribunalului Bihor a judecat aceeași pricină după trimiterea cauzei spre rejudecare, încălcând dispozițiile art. 41 C. proc. civ.

Se observă că în primul ciclu procesual, Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 144/C/2016 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamanți prin reținerea acestei excepții.

Prin Decizia civilă nr. 813/A/2016 Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamante, anulând sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reținând că nu există autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că nu există incompatibilitate în situația în care, în aceeași pricină, unui judecător care a soluționat cauza în apel în primul ciclu procesual a judecat cauza și în rejudecare. În decizia de casare judecătorul și-a exprimat opinia cu privire la excepția autorității de lucru judecat, iar în rejudecare judecătorul a fost investit cu judecarea fondului cauzei, situația în care nu se poate aprecia că există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de acest motiv de recurs recurentele au făcut trimitere la existența motivelor contradictorii în cuprinsul considerentelor deciziei atacate.

Se susține conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că decizia atacată cuprinde motive contradictorii în legătură cu interpretarea Convenției din 31 mai 1983 și a actului juridic dedus judecății, respectiv Convenția nr. 74 din 31 mai 1983.

Critica recurentei nu este fondată.

Deși se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în realitate recurentele sunt nemulțumite de faptul că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză, aspect care vizează netemeinicia hotărârii și care nu poate fi supus controlului judiciar.

Instanța de apel a reținut în esență că partea beneficiară a investiției – B. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, iar din expunerea raționamentului logic al considerentelor reținute de către instanța de apel nu se poate deduce existența contrarietății între dispozitiv și considerente.

Având în vedere aceste precizări, se constată că nu este incident, din acest punct de vedere, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalități numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanțial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părți, în virtutea caracterului nedevolutiv al recursului.

Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurentele au formulat critici cu privire la caracterul ilicit al cauzei încheierii convenției și pe cale de consecință cu privire la nulitatea absolută a acesteia.

Considerentele instanței au vizat analizarea Convenției nr. 74 din 31 mai 1983 încheiată între părți, în raport de clauzele acestuia, reținând că nu există nicio clauză prin care părțile să fi convenit în privința unor bunuri aflate în proprietatea publică a Statului Român.

Convenția a fost încheiată în conformitate cu HCM nr. 931/1963, iar Consiliul local prin Comitetul executiv a acționat în calitate de autoritate locală care reprezenta Statul Român, neputându-se reține că s-a convenit în sensul dobândirii vreunui drept real de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun care la momentul încheierii Convenției să figureze în domeniul public al Statului Român.

De asemenea, în condițiile în care Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos a semnat Convenția, se constată că a existat acordul proprietarului terenului. De altfel, în cuprinsul Convenției nu există nicio referire cu privire la teren, iar din probele administrate nu a rezultat ca acesta făcea parte din domeniul public al Statului Român.

În consecință, se reține că prin semnarea Convenției nu s-a produs nicio încălcare a caracterului inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al bunurilor proprietatea publică a Statului Român.

Criticile recurentelor au mai vizat considerentele instanței de apel în ceea ce privește excepția de neexecutare a convenției din partea pârâtei care în opinia sa are drept consecință dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de construire asupra imobilului.

Critica adusă deciziei în ceea ce privește greșita analiză a excepției de neexecutare a contractului nu este fondată.

Deși recurenta nu a indicat în dezvoltarea acestei critici dispoziția de drept material incidentă, Înalta Curte constată aplicabile dispozițiile art. 1556 C. civ. care reglementează excepția de neexecutare a contractului.

Recurenta a invocat în fața instanței de fond excepția de neexecutare a contractului, susținând că pârâta nu și-a îndeplinit propriile obligații.

Modul în care reclamantele și-au îndeplinit obligațiile contractuale cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs. Soluționarea aspectelor legate de pretinsa neexecutare a contractului a primit o dezlegare corectă din partea ambelor instanțe, bazată pe interpretarea probatoriilor administrate în cauză.

Neexecutarea obligațiilor asumate de pârâtă nu a fost demonstrată, edificarea construcției prin contribuția exclusivă a reclamantelor fiind înlăturată prin predarea spațiilor comerciale către antecesoarea în drepturi a pârâtei și folosirea lor timp de 10 ani în aceeași modalitate, fără a exista vreo mențiune în sensul că aceasta ar fi avut de achitat anumite diferențe către reclamante.

În mod judicios au stabilit ambele instanțe că pârâta și-a executat obligațiile potrivit Convenției cu privire la spațiile comerciale de la parterul blocului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți Comuna Lugașu de Jos – în Nume Propriu și în Reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos – în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva deciziei civile nr. 950/2017 – A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor în declanșarea prezentei căi de atac, urmează ca în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să admită cererea intimatei B. și să dispună obligarea, în solidar, a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.

Sursa informației: www.scj.ro.