Greşeală materială. Omiterea sau confundarea unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată

8 dec. 2022
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 134
  • Legea nr. 554/2004: art. 24
  • NCPC: art. 503 alin. (2) pct. 2
  • VCPC: art. 318

Prin decizia nr. 1005 din 15 martie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1934 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a reținut că hotărârea judecătorească prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. x a rămas definitivă și irevocabilă la data de 20 martie 2012, dată la care erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, conform cărora era suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire în condițiile Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că, la data de 17 mai 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, prin dispozițiile art. 41 alin. (5), prevede că „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”. Iar, art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura administrativă în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 115 din 19 ianuarie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

II. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Înalta Curte constată că excepția este neîntemeiată, argumentele invocate fiind de fapt critici ce țin de fondul cauzei.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

III. În ceea ce privește contestația în a anulare.

Prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Noul C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, greșeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

De asemenea, în doctrină, s-a afirmat că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010 reprezintă o preluare a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, cu deosebirea că noțiunea de „greșeală materială” a fost înlocuit cu noțiunea de „eroare materială”.

Or, în practica judiciară, cu referire la noțiunea de „greșeală materială” în sensul prevederilor art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, s-a reținut, de asemenea, că are în vedere aspecte formale ale judecății, un „defect fundamental”, care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale cele menționate anterior – greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat.

Prin decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în raport cu circumstanțele expuse, nu poate fi reținută în sarcina recurentei-pârâte o culpă în neexecutarea hotărârii judecătorești rămasă irevocabilă la data de 20 martie 2012, în condițiile în care, la momentul respectiv, conform legii, era suspendată până la data de 15 mai 2013 procedura de emitere de titlurilor de despăgubire, iar, la data de 17 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care reglementa o nouă procedură administrativă pentru executarea obligației privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii respective. S-a mai reținut că că obligația de executare a hotărârii judecătorești în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă dar în raport de situația actuală expusă și de succesiunea dispozițiilor legale evocate, în cauză nu se poate reține că recurenta-pârâtă au avut o atitudine culpabilă de pasivitate.

Totodată, s-a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 1566/1999 care, prin considerente, arată că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de neexecutarea culpabilă a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de „eroare materială” în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

În fapt contestatorul susține soluționarea eronată a litigiului de către instanța de recurs, ca efect al aprecierii greșite a probelor administrate și interpretării eronate a legii.

Or, erorile de judecată nu constituie motiv al contestației în anulare, această cale de atac este una extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive strict pentru motivele limitative prevăzute de lege. Eroarea de judecată nu este inclusă între motivele ce permit formularea contestației în anulare, astfel aceasta ar echivala cu un recurs, ceea ce este inadmisibil.

De asemenea, Înalta Curte reține că încălcarea autorității de lucru judecat nu constituie motiv de contestație în anulare

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

Sursa informației: www.scj.ro.

Greșeală materială. Omiterea sau confundarea unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată was last modified: decembrie 8th, 2022 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.