„Ghinion”, România!

6 mart. 2017
Vizualizari: 2180

„Avem din nou „ghinion”, tocmai când ne pregăteam să urcăm în Mercedes, UE ne-a trimis iar în Trabant”, titrează Cotidianul.

Analiza propusă de Cotidianul face trimitere la anunțul președintelelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, referitoare la Europa cu două viteze, veste care în niciun caz nu ne avantajează.

„Carta Albă anunțată miercuri de Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu varianta aproape sigură a Uniunii Europene în două viteze, ne avertizează, cel puțin pe noi, românii, că visul „Mercedesului” s-ar putea spulbera, urmând să ne pregătim pentru întoarcerea la „Trabant”-ul destinat țărilor europene de mâna a doua!, scrie Cotidianul.

Cotidianul redă și luarea de cuvânt a europarlamentarului român, Victor Boștinaru, care i-a cerut președintelui Juncker să abandoneze ideea Europei cu două viteze.

„Noi ne opunem ideii unei Europe cu două sau mai multe viteze, care este periculoasă, iar momentul ales pentru prezentarea ei este cel mai nepotrivit cu putințăAceastă propunere nu poate decât să genereze noi diviziuni, îngrijorare, frustrări și chiar umilință! Inclusiv în societăți profund convinse de importanța proiectului european și dispuse să coopereze loial și în toate formele pentru consolidarea Uniunii Europene, așa cum este cea din țara mea! Așa că, domnule Președinte, nu vă asumați această direcție de acțiune! Ea nu poate decât să creeze noi disensiuni și tensiuni între statele membre și va avea cu siguranță un impact negativ asupra alegerilor europene din 2019, care ar putea să devină o amenințare pentru proiectul european!”, a spus Boștinaru, scrie Cotidianul. 

Duminică seară, la B1 Tv, președintele Senatului a arătat că o dezbatere în Parlament pe tema poziției României față de viitorul UE ar întări poziția președintelui Iohannis în dezbaterea post-Brexit de la nivelul Comisiei Europene.

„Există o decizie a Curții Constituționale care îi dă posibilitatea președintelui să se ducă la Bruxelles, el nu trebuie să ia neapărat aprobare de la Parlament, dar o dezbatere în Parlament nu ar face decât să îi întărească poziția președintelui în cazul în care dorește să apere interesele României”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la B1 Tv.

La est de România și de UE, așa cum anunțam încă de săptămâna trecută, în Republica Moldova se fac pași importanți pentru demiterea deputaților.

„Oligarhul Vlad Plahotniuc a anunțat că PD va iniția un proiect pentru votul uninominal în Parlament. Mai mult, partidul vrea ca alegătorilor să li se creeze posibilitatea să retragă un deputat din funcție înainte de expirarea mandatului său, dacă acesta nu va face față așteptărilor din partea oamenilor. Proiectul va fi trimis pentru expertizare Comisiei de la Veneția”, scrie Cotidianul, citând presa din Republica Moldova.

Actualitatea internă din România este deschisă de Dosarul incidentelor din Piața Victoriei.

Incidentele din timpul manifestațiilor de la guvern, în urma cărora un jandarm a fost grav rănit, par să nu fi rămas fără ecou. „Tribunalul București a decis arestarea preventivă a cinci persoane pentru violențele din Piața Victoriei din noaptea de 1 spre 2 februarie, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB)”, scrie Agerpres.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în noaptea de 1 spre 2 februarie, în timp ce se aflau în Piața Victoriei, în contextul în care în zona respectivă avea loc o manifestație cu caracter pașnic, la care participau aproximativ 100.000 de persoane, inculpații s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăți de gheață, containere) în jandarmii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru asigurarea ordinii în timpul protestului. Prin acțiunile lor violente, inculpații au tulburat ordinea și liniștea publică. De asemenea, unul dintre inculpați a expus un banner pe care era inscripționat un mesaj prin care îndemna publicul, în scris, să săvârșească infracțiuni, iar un altul a săvârșit acte de exhibiționism în mijlocul mulțimii, având o atitudine obscenă la adresa jandarmilor”, se arată într-un comunicat al PJS1, citat de Agerpres.

Chiar dacă s-au mai domolit în ultima săptămână, protestele continuă în aceste zile în capitală și în principalele orașe ale țării, susținerea luptei împotriva corupției fiind tema preferată a manifestanților.

Polițiștii anunță și ei manifestări de stradă, dacă nu se va ajunge la un acord în privința majorărilor salariale.

„Reprezentanții sindicatelor din Poliție se întâlnesc, cu ministrul muncii, pentru a negocia majorările ce vor fi aplicate prin noua lege a salarizării, iar liderii sindicali au anunțat că, în perioada 23-25 martie, peste 10.000 de polițiști vor protesta nemulțumiți de veniturile actuale”, scrie Mediafax.

În timp ce majoritatea bugerarilor așteaptă măriri salariale substanțiale, la ANAF unele sporuri scad, scrie HotNews.

„Inspectorii Antifraudă își vor vedea salariile scăzute după ce, prin Ordin al Președintelui ANAF, sporul de suprasolicitare psihică va fi redus de la 25% la 5% din salariu”, au confirmat pentru HotNews apropiați ai instituției.

„Reamintim că premierul a cerut reformarea ANAF-ului, după ce situația încasărilor bugetare a fost analizată în cadrul unei întâlniri dintre Sorin Grindeanu, ministrul Finantelor Publice, Viorel Ștefan, și președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan”, mai scrie HotNews.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Pentru profesori, veștile par să fie ceva mai bune. „Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificarea unui articol al Legii educației, prin care profesorii din învățâmântul preuniversitar, care au peste 25 de ani vechime în sistem, primesc bani în plus pentru orele suplimentare, până acum neplătite”, scrie Mediafax.

Șeful statului a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (4) al art. 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

„Articolul respectiv se referă la toți profesorii din învățământul preuniversitar care au gradul I și peste 25 de ani vechime în învățământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deși norma didactică era de 18 ore. Acești profesori nu erau plătiți pentru a șaptesprezecea și pentru a optsprezecea oră, deci cele două ore pe care le făceau, le făceau gratuit”, a explicat pentru Mediafax senatorul PSD, Liviu Pop, inițiatorul modificării legii.

Seară frumoasă!

„Ghinion”, România! was last modified: martie 6th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: