Germania respinge soluţia vaccinării obligatorii

14 iul. 2021
Vizualizari: 415

După ce Franța și Grecia au anunțat că vaccinarea anticoronavirus va deveni obligatorie pentru personalul medical, Germania, prin cancelarul Angela Merkel, se distanțează de hotărârile luate de cele două țări amintite.

„Noi nu intenționăm să mergem în direcția sugerată de Franța. Nu va fi nicio vaccinare obligatorie”, a declarat Angela Merkel în cursul unei vizite la Institutul Robert Koch (RKI), conform publicațiilor Die Welt și Frankfurter Allgemeine Zeitung, citată de România liberă.

Însă Angela Merkel a reiterat apelul adresat cetățenilor germani de a se vaccina. „Cu cât vom fi vaccinați mai mulți, cu atât vom fi mai liberi”, a afirmat cancelarul Germaniei.

„Consiliul etic din Germania și Markus Söder, premierul landului Bavaria și liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), s-au pronunțat împotriva vaccinării obligatorii. Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunțat că susține poziția cancelarului Angela Merkel privind vaccinarea. De asemenea, Angela Merkel a anunțat că nu intenționează să dispună din nou aplicarea unor restricții generale de circulație din cauza unui nou val al pandemiei”, mai scrie România liberă.

La București, vicepremierul Dan Barna a declarat, marți seara, că susține orice măsură care ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID-19 în România.

„«În ce privește vaccinarea, orice măsură, oricât de fermă este, o susțin cu toată convingerea. Adică eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar pentru persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Pentru că, da, vorbim de perspectiva unui val 4, care vedem ca în multe țări din lume este deja activ. Vorbim de o tulpină care răspunde la vaccin, și asta e foarte bine, dar pentru asta trebuie să fii vaccinat. Este mult mai molipsitoare, dacă la vechile tulpini, cea originală și cea britanică, dintr-o familie de 5, la cea originală se infectau una sau două persoane, la cea britanică erau trei, la aceasta, Delta, la această ultimă tulpină, se infectează 5 din 5.. (…) Nu există, și o spun din păcate, posibilitatea vaccinări obligatorii, e o chestiune pe care o înțeleg și o respect, dar măsurile ferme, prin care vaccinarea să fie încurajată, le susțin, pentru că e soluția prin care putem cu toții să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situațiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut», a declarat Dan Barna, la postul B1 TV”, relatează Agerpres.

News.ro scrie că Grecia a înregistrat luni 2.065 de cazuri noi de Covid-19 și zece morți din cauza Covid-19”. Odată cu creșterea numărului cazurilor de Covid-19, Grecia începe să ia o serie de măsuri excepționale.

„«Clienții care vor să intre în interiorul restaurantelor și barurilor, în Grecia, trebuie să prezinte un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 sau un test negativ Covid-19 efectuat cu cel mult 72 de ore mai înainte», anunță, marți, Guvernul, care vrea să oprească astfel o intensificare a epidemiei”, relatează Reuters, citat de News.ro.

„Însă, afară nu este obligatoriu niciun certificat de vaccinare sau test. În baza acestei noi reglementări, care urmează să rămână în vigoare până la sfârșitul lui august, clienții care se află în interiorul localurilor este necesar să rămână așezați. (…) O aplicație lansată de către Guvernul grec – COVID FREE GR -, care este în măsură să scaneze pașaportul vaccinal european sau rezultate ale unor teste PCR rapide, le va permite localurilor vizate să se asigure de respectarea acestei reglementări. Întreprinderile publice sau private primesc totodată autorizația să-și întrebe salariații dacă au fost vaccinați”, mai scrie News.ro.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marți că până la finele anului se vor lua măsuri speciale pentru reducerea vârstei parcului auto.

„«Inclusiv Comisia Europeană ne forțează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (planul Național de Redresare și Reziliență – n. r.). Comisia ne-a recomandat să găsim o soluție pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Este o măsura asumată de Guvern prin faptul că am mers mai departe pe această linie cu infrastructura de transport finanțată parțial prin PNRR și o asumare de reformă în acest domeniu. Va exista pentru mașinile mai vechi de 15 ani cu siguranță o măsură într-un timp relativ scurt», a spus Tanczos la TVR1”, scrie Adevărul.

Noua conducere a Consiliului Concurenței începe un nou mandat de 5 ani.

„Bogdan Chirițoiu a depus, marți, jurământul de învestitură în funcția de președinte al Consiliului Concurenței, iar Dan-Virgil Pascu în cea de vicepreședinte al instituției, în prezența șefului statului, Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni. La ceremonie au participat și președinții Senatului, Anca Dragu, și Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu”, scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Germania respinge soluția vaccinării obligatorii was last modified: iulie 14th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: