Germania pregătește un plan de pace pentru Ucraina

10 sept. 2024
Vizualizari: 183

Pe lista viitorilor candidați la președinția României apar noi nume. Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice.

„Președintele Iohannis cu siguranță a avut dreptate când a spus «statul a eșuat». (…) Azi când trăim vremea candidaturilor și ne uitam la peisajul politic avem senzația că România arată ca o casă de nebuni. Sunt candidați care promit case ieftine, mașini, mai urmează să promită și prânz gratuit. Pe urmă, avem un candidat care a cheltuit milioane să facă reclamă la o carte nescrisă. Din iunie anul trecut este haos. Ei numesc această situație stabilitate politică. Sper ca această stabilitate politică se va termina pe 1 decembrie. Scopul nostru este ca după alegeri să revenim la guvernare și o dată cu noi la guvernare să revină și vocea rațiunii”, a arătat Kelemen Hunor, scrie România liberă.

„Voi fi vocea maghiarilor și a tuturor cetățenilor tratați incorect și cu neîncredere de către stat, a celor care se confruntă zilnic cu dificultăți în obținerea serviciilor de bază”, a declarat Kelemen Hunor, mai notează România liberă.

După o serie de discuții în spațiul public legate de candidatura liberalilor la președinție, liderul Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, la Sebeș, că rămâne candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale.

„În toată această vâltoare, am văzut, de știri induse, s-a încercat să se manipuleze într-un anumit fel opinia publică, ceea ce pot să înțeleg că face parte din jocul politic. Dar s-a ajuns prea departe. Noi nu am vorbit despre niciun candidat al vreunui partid că nu ar fi cel care urmează să se angajeze formal în candidatură. Și atunci, noi ne vedem de drumul nostru, mergem mai departe fără niciun fel de problemă”, a răspuns Nicolae Ciucă la întrebarea unui jurnalist dacă rămâne candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale, scrie Agerpres.

USR a anunțat că va candida pe liste proprii, fără aliați, la alegerile parlamentare din 1 Decembrie, după ce liderii săi au purtat discuții în ultimele săptămâni cu reprezentanții altor partide de dreapta, în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare, astfel încât România să fie condusă de un președinte și de un guvern de dreapta.

„Pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge, cu motoarele turate la maximum, în următoarele alegeri și va candida prin forțe proprii”, a transmis USR, într-un comunicat, scrie B1Tv.

„Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor. Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși. Candidăm sub sigla USR la prezidențiale și la parlamentare”, a declarat Elena Lasconi, mai scrie B1Tv.

Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul ar urma să aprobe, în ședința următoare, neimpozitarea pensiilor militare sub 3.000 lei.

„Prevederea ar fi trebuit să fie introdusă în legea adoptată de Parlament, au precizat sursele citate. Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și stabilirea unor măsuri fiscale a fost adoptată decizional de Camera Deputaților în 3 septembrie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, în 5 septembrie, legea care prevede majorarea, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, a plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile. De asemenea, prin derogare, aceste prevederi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2024 și se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024”,  scrie Agerpres.

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a anunțat că scoate la închiriere 71 de sectoare de plajă, pentru o perioadă de 10 ani, acestea fiind destinate pentru agrement turistic și activități sportive.

„Hărțile sectoarelor disponibile pentru închiriere pot fi consultate pe site-ul ANAR, www.rowater.ro, în secțiunea «Licitații». Termenul limită pentru depunerea ofertelor este între 9 și 11 octombrie 2024, iar deschiderea acestora va avea loc între 14 și 16 octombrie 2024”, scrie România liberă.

„Olaf Scholz lucrează la un plan de pace care nu exclude posibilitatea cedării unei părți din teritoriile ucrainene ocupate către Rusia, a declarat pentru La Repubblica o sursă apropiată partidului cancelarului german”, scrie Libertatea.

„Cancelarul german a precizat că a discutat cu Zelenski asupra nevoii unei noi conferințe pentru pace, care să includă și Rusia, după summitul desfășurat în iunie în Elveția”, mai arată Libertatea.

„Kremlinul a transmis luni, prin intermediul purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov, că nu respinge propunerea lui Olaf Scholz ca Rusia să participe la o viitoare conferință pentru pace în Ucraina, dar a subliniat că un asemenea demers este inutil dacă nu este susținut și de SUA și dacă nu implică negocieri directe între Moscova și Kiev”, relatează agențiile de presă EFE și DPA, preluate de Agerpres, mai arată Libertatea.

Seară liniștită!

Germania pregătește un plan de pace pentru Ucraina was last modified: septembrie 11th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: